Prima stație de încărcare pentru mașini electrice disponibilă într-o benzinărie Rompetrol a fost inagurată astăzi, pe Șoseaua Chitila nr. 128A din București. Serviciul este gratuit.
Stația face parte dintr-un proiect pilot în cadrul caruia vor fi instalate puncte de încărcare rapidă a mașinilor electrice în alte șapte stații de alimentare Rompetrol. Lista noilor stații mixte include benzinării situate pe Valea Oltului din București, pe Centura București, în Baia Mare, Câmpulung Moldovenesc și Timișoara.
Stația include două puncte de încărcare rapidă de 22 kW, acumulatorul unei mașini electrice sau plug-in hibride putând fi realimentat în proporție de 80% din capacitate în aproximativ 20 de minute, față de 7-8 ore de la o priză convențională. Pot fi alimentate două mașini în același timp.
Noua stație de încărcare pentru mașini electrice Rompetrol nu este singura de acest tip din București, stații de realimentare putând fi găsite și pe Bulevardul Aerogării (benzinărie OMV), la câteva mall-uri sau la unele magazine Lidl și Kaufland. CLICK AICI PENTRU UN MATERIAL COMPLET DESPRE RETEAUA DE STATII DE INCARCARE DIN BUCURESTI.