Dieselgate la final? VW a venit cu o propunere.

Conform publicației germane Die Welt, se pare că grupul Volkswagen a ajuns la un acord cu autoritățile americane în scandalul emisiilor motoarelor TDI. Soluția este o compensare de până la 5000 de dolari pentru fiecare proprietar afectat de Dieselgate.

VW a fost somat să vină cu o propunere viabilă de despăgubire a proprietarilor modelelor afectate până în această după-amiază, la ora locală 17.00. În eventualitatea unui acord de ambele părți, ar putea fi evitat un proces costisitor care ar putea începe în această vară.

Se pare că VW a venit cu propunerea rambursării a maximum 5000 de dolari proprietarilor, propunere care a și fost acceptată. Scandalul ar putea afecta peste 480.000 de mașini dotate cu motoare de 2 litri și peste 85.000 de SUV-uri cu motoare de 3 litri, cifra finală putând crește până la un total de 600.000 unități în Statele Unite.

vw-dieselgate

Totalul despăgubirilor acordate proprietarilor americani ar face o posibilă gaură de până la 3 miliarde de dolari în bugetul germanilor. Și asta fără a cuantifica valoarea cheltuielilor legate de remedierea situației și penalitățile pe care grupul le-ar putea primi de la agenția de mediu din SUA, EPA, care ar putea reprezenta cea mai mare parte din amendă.

Este încă neclar care ar putea fi soluțiile de remediere a mașinilor cu probleme, nefiind încă anunțată oficial o variantă. În orice caz, dacă există mașini dotate cu motoare care nu pot fi aduse la standardele americane în domeniu, acestea vor fi cumpărate de VW în regim buy-back.

Sursa: welt.de

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Nikola Motor

Nikola, aproape de faliment

Despărțirea de Iveco, cu care avea un parteneriat, pare să fi fost doar un pas în declinul Nikola Corporation. Acum, producătorul de

Scroll to Top