Mercedes-Benz a confirmat prezența viitorului A-Class Sedan la Salonul Auto de la Beijing la sfârșitul acestei luni. Acum constructorul premium arată oficial viitoarea limuzină compactă. Fotografiile dezvăluie șasiul modelului în curs de producție.
Limuzina Clasa A apare în trei fotografii, trei instantanee surprinse la uzina Kecksemet din Ungaria, acolo unde se produce deja hatchback-ul A-Class, dar și coupe-ul cu patru uși, CLA, CLA Shooting Brake și Clasa B. Imaginile însă, nu lasă loc de confuzii, pentru că șasiul nu seamănă deloc cu cel al celorlalte modele care ies de pe liniile de asamblare ale uzinei din Ungaria. Pentru a confirma diferențele, fotografia în care apare partea posterioară a mașinii arată că nișele stopurilor au o formă complet diferită de cele ale singurului model cu care ar putea semăna A-Class Sedan, CLA.
Mercedes a strecurat aceste fotografii într-o serie făcută publică, dar se pare că imaginile cu viitorul model au ajuns printre acestea fără intenție. Prezența lor surprinde cu atât mai mult cu cât Mercedes-Benz A-Class Sedan va fi prezentat abia spre sfârșitul lunii aprilie, la Salonul Auto de la Beijing. Imaginile cu prototipul surprins în teste nu fac decât să confirme formele care apar în noile poze.
Avem șanse minime să vedem Clasa A în noua versiune pe drumurile europene, pentru că modelul este rezervat, pentru moment pieței chineze și americane. Tot la Beijing, Mercedes aduce versiunea cu ampatament lung a Clasei C, construită în China pentru China, dar și un concept Maybach, care ar putea fi versiunea ultra-luxoasă a SUV-ului GLS, și care poartă denumirea Vision Mercedes-Maybach Ultimate Luxury.