Salonul Auto de la Tokyo – Lista premierelor

Tokyo

Salonul Auto de la Tokyo își deschide mâine porțile, dar constructorii au început deja să dezvăluie modelele pe care le vor expune în capitala Japoniei. Atrage atenția primul EV din istoria Mazda.

Mazda MX-30

Prima electrică de la Mazda a venit pe lume sub forma unui SUV coupe cu baterie de 35,5 kWh și autonomie de aproximativ 200 de kilometri. Proporțiile îi asigură un loc și în clasa SUV-urilor compacte. Cabina noii MX-30 integrează materiale ecologice. Pielea a fost înlocuită cu un material de sursă vegetală, iar consola centrală primește inserții din plută.

Noua Mazda MX-30 (7)

SUV-ul coupe nipon va ajunge în showroom-urile din Europa în cea de-a doua parte a anului viitor. Modelul este deja disponibil pentru precomandă.

Mazda CX-8

SUV-ul cu șapte locuri, cel mai mare produs de Mazda, nu va ajunge și în Europa. Vor beneficia de el clienții asiatici și americani.

MAzda CX-8

Nou în gama CX-8 este faptul că toate motoarele din gamă pot fi comandate de acum cu tracțiune față sau cu tracțiune integrală, în funcție de preferințe. Clienții pot comanda și versiunea specială Exclusive Mode. Unele lniii de echipare primesc porturi USB și pentru ultimul rând de scaune.

Honda Jazz

Noul Jazz este disponibil în Europa exclusiv în versiune electrică. În premieră își face loc în gamă și versiunea Crosstar, cu o grilă redesenată, o gardă mai mare la sol și protecții din plastic pe aripi.

Honda Jazz Exterior

Japonezii promit un nivel de confort și spațiu inegalabile în segmentul B. Spațiul generos se datorează și faptului că elementele sistemului de propulsie hibrid au fost integrate în șasiu și în locul lăsat liber de motor.

Noua Honda Jazz va ajunge în showroom-urile din Europa la mijlocul anului viitor.

Conceptul Nissan Arriya

Designul conceptului nipon este unul simplu, cursiv și sexy, spun japonezii, redând un nou limbaj de design al constructorului. La bord, apare un instrumentar minimalist, cu foarte puține butoane și comutatoare. Atunci când mașina este oprită, acestea dispar în bordul îmbrăcat în piele.

Conceptul Nissan Arriya (1)

Conceptul este pus în mișcare de două motoare electrice, care îi asigură tracțiune integrală, iar funcții inteligente ca Virtual Personal Assistant și Smart Route Planner simplifică viața la bord.

 

Conceptul Lexus LF-30

Conceptul Lexus LF-30 anticipează primul Lexus electric de serie, programat să-și facă apariția în viitorul apropiat. Vehiculul este imaginea viziunii “Lexus Electrified” a companiei.

Lexus LF-30 (16)

Primul Lexus electric va fi dezvăluit luna viitoare. Până atunci însă, conceptul Lexus LF-30 propune un model cu forme futuriste și o cabină care asigură confortul cu tehnologii de ultimă oră, pe durata deplasării autonome.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

MG4 AutoExpert

Test MG4 – Pur și simplu

O electrică și capabilă, și accesibilă e greu să găsești în zilele noastre, ai zice. Asta, dacă nu te referi la MG4,

Scroll to Top