Schimbare de lider la ACEA: Ola Källenius îl înlocuiește pe Luca de Meo

Ola Källenius - Daimler - Mercedes-Benz EQS

Consiliul de administrație al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a decis ca Ola Källenius, președinte al consiliului de administrație al grupului Mercedes-Benz, să devină președinte al grupului de lobby al producătorilor de mașini din Europa. A fost acceptată și revenirea Stellantis în asociație.

Conform ACEA, începând cu 1 ianuarie 2025, Ola Källenius îi va succeda lui Luca de Meo, cel care a deținut funcția de șef al ACEA în ultimii doi ani.

De asemenea, Consiliul de administrație ACEA a aprobat aderarea Stellantis N.V., care se va alătura asociației tot începând cu 1 ianuarie 2025.

În acest context, Luca de Meo, CEO al grupului Renault și încă președinte al ACEA, a declarat că „este momentul să jucăm mai colaborativ ca niciodată în Europa. Primirea Stellantis înapoi în ACEA este un semnal că industria este mai puternică atunci când acționează cu o voce comună. Producătorii europeni de automobile se confruntă cu o criză de competitivitate fără precedent, gestionând în același timp o tranziție către decarbonizare extrem de dificilă – în acest moment critic, unitatea sectorului nostru este primordială. Știu că aceasta este o convingere împărtășită de Ola Källenius. El poate conta pe sprijinul meu deplin în momentul în care va prelua funcția de președinte al ACEA. Din partea mea, rămân pe deplin dedicat progresului industriei europene”.

Conform statutului organizației care reprezintă interesele producătorilor de mașini din Europa, președintele ACEA este ales pentru un mandat de un an, care poate fi reînnoit o singură dată. Șeful asociației este ales din rândul directorilor executivi ai companiilor membre, mari producători europeni de automobile, camionete, camioane și autobuze.

„ACEA este una dintre cele mai relevante și de încredere voci ale industriei la Bruxelles. Sunt onorat să preiau de la Luca de Meo funcția de președinte al ACEA într-un moment atât de critic pentru industria europeană a automobilelor. Mulțumesc membrilor ACEA pentru încrederea acordată și întregii echipe ACEA care consolidează neobosit poziția industriei noastre în fața instituțiilor politice de la Bruxelles. În timpul președinției mele, asociația se va concentra pe îmbunătățirea condițiilor de reglementare cu scopul de a ne susține avantajul competitiv în era digitală și electrică. Ne vom strădui să promovăm o decarbonizare a industriei noastre având la bază evoluția pieței. Și vom susține libertatea comerțului internațional care trebuie să fie echitabil și bazat pe norme. Sunt convins că industria automobilelor din UE are tot ce-i trebuie pentru a reuși în competiția globală”, a declarat viitorul președinte ACEA, Ola Källenius.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Second hand Kia XCeed AutoExpert.ro

Second hand – Kia XCeed

Mare păcat că strategia compeniei coreene va elimina vehiculele convenționale, în favoarea celor electrice, și XCeed va dispărea! O familie cu atât

Scroll to Top