Schițe oficiale de design cu noul Volkswagen ID.4

Volkswagen a publicat un nou set de schițe oficiale cu viitorul model electric ID.4 Constructorul german anunță o autonomie de 500 km și un coeficient aerodinamic de 0.28 pentru modelul ID.4.

Volkswagen se pregătește pentru lansarea oficială pentru al doilea model din familia ID. Numit ID.4, modelul electric este prezentat deocamdată în forma unor schițe oficiale care dezvăluie designul final.

Noul model va folosi blocuri optice LED Matrix la fel ca și ID.3, faruri cunoscute sub denumirea comercială IQ Light. Volkswagen a mai dezvăluit că noul model electric are un coeficient aerodinamic de 0.28.

ID.4 va fi al doilea model electric ce utilizează platforma modulară MEB. Deși va fi prezentat oficial în curând, modelul VW ID.4 va intra în producție pentru piața din Europa abia în 2022 la uzina de la Emden.

Volkswagen mai spune că ID.4 va fi lansat inițial cu propulsie pe puntea spate, urmând ca o variantă cu tracțiune integrală să fie lansată ulterior. Datorită coeficientului aerodinamic bun, ID.4 va putea atinge o autonomie de peste 500 km.

Modelul electric a fost dezvăluit integral de un site din China. În China, modelele vor fi asamblate la uzina FAW-Volkswagen și vor folosi arhitectura MEB inaugurată de VW ID.3, cu motorul electric amplasat pe puntea spate.

Primele imagini neoficiale cu Volkswagen ID.4

Via Volkswagen

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top