Se apropie cea de-a 21-a ediție Romaniacs

Romaniacs AutoExpert

La cea de-a 21-a ediție a competiției recunoscută drept cel mai dificil raliu hard enduro din lume, care debutează pe 23 iulie, la Sibiu, s-au înscris concurenți din 64 de țări. Datorită acestui număr record de participanți, Romaniacs este evenimentul sportiv care aduce în România cel mai mare număr de națiuni.

Numită „Limitless“, ediția din 2024 se va desfășura după bine-cunoscutul format clasic: prolog urban și patru zile de off-road, fiind cea mai dură cursă din sezon atât pentru riderii amatori și semiprofesioniști, cât și pentru sportivii Campionatului Mondial de Hard-Enduro. Anul acesta raliul ajunge în premieră în Râmnicu Vâlcea, poposind în oraș la finalul celei de-a doua zile de off-road, mai precis pe 25 iulie. Pentru a primi medalia de finisher, cei care vor face față provocărilor întâlnite de-a lungul celor 400 de kilometri de traseu, vor avea de bifat și tradiționala urcare aproape verticală de pe dealul Gușteriței, de lângă Sibiu. Așadar, pe 27 iulie, Gușterița se va transforma într-o arenă în care încurajările publicului cu siguranță îi vor ajuta pe rideri să ajungă până în vârf.

Romaniacs AutoExpert

Concurenții care vor ajunge la Sibiu pentru a participa la cea de-a 21-a ediție a Romaniacs vin literalmente din toate colțurile lumii, cei mai mulți fiind din Marea Britanie, iar identificarea pe hartă a tuturor celor 64 de țări este un adevărat test de geografie. Vor da tot ce au pentru a primi medalia de finisher inclusiv rideri din Peru, Columbia, Honduras, Mexic, Chile, Mongolia, Swaziland, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Australia, Canada, SUA și Singapore.

Înainte de Prologul de pe 23 iulie, riderii clasei Gold (cel mai dificil traseu din raliu) vor participa luni, 22 iulie, ora 13.45 la un demo ride pe traseul de pe Bulevardul Coposu din Sibiu. Acest demo face parte din Ceremonia de Deschidere a Romaniacs 2024, care va include și o sesiune de „Meet & Greet“ – ora 14.20, Bulevardul Coposu, lângă fântâna arteziană. Printre concurenții care vor participa la această sesiune se numără Graham Jarvis (Marea Britanie), Manuel Lettenbichler (Germania), Wade Young (Africa de Sud), Mario Roman (Spania), Chris Brich (Noua Zeelandă), Jonny Walker (Marea Britanie), Emanuel Gyenes (România), Sandra Gomez (Spania), Kirsten Landman (Africa de Sud) și Teo Kabakchiev (Bulgaria).

Va avea Red Bull Romaniacs un nou câștigător?

 

Anul trecut, ediția care a marcat cea de a 20-a aniversare a Romaniacs a fost câștigată de Manuel Lettenbichler, bavarezul ajungând astfel la patru titluri în Carpați. Din păcate, campionul mondial en-titre a suferit o accidentare la genunchiul stâng luna trecută și se află în proces de recuperare după intervenția chirurgicală. În pofida acestei situații, Letti va concura la Romaniacs și va încerca să se apropie de podium.

Romaniacs AutoExpert

Wade Young în schimb se află într-o formă bună, câștigând în iunie cea de-a treia etapă din Campionatul Mondial de Hard-Enduro și l-am putea revedea pe podiumul Romaniacs. Sud-africanul a câștigat raliul în 2018 și anul acesta va veni la Sibiu în calitate de pilot privat și lider la zi al campionatului mondial.

Teo Kabakchiev este în primul său sezon ca pilot de uzină Sherco, de aceea bulgarul pare mai motivat ca oricând să dea totul pentru titlul Romaniacs. Colegul său de echipă Mario Roman este un alt rider cu șanse la victorie. Anul acesta îl vom revedea la Sibiu și pe Jonny Walker. Britanicul are două victorii în România și rămâne un pretendent la podium. Alfredo Gomez (Spania) și Michael Walkner (Austria) sunt și ei pe lista celor care ar putea termina „Limitless“ pe podiumul clasei Gold.

Romaniacs AutoExpert

De urmărit, mai ales în timpul Prologului, unde se așteaptă să aibă un ritm extrem de dinamic, sunt cei doi frați Brigthmore. Mitch Brightmore este liderul la zi în clasamentul juniorilor din Campionatul Mondial de Hard-Enduro, în timp ce fratele său Ashton (18 ani) se află pe locul doi. La 21 de ani, Mitch are deja în CV un titlu de campion mondial, deși își împarte timpul între hard-enduro și munca în construcții în cadrul afacerii familiei, iar Romaniacs va fi cea mai lungă cursă în care a concurat până acum.

Doamnelor, porniți-vă motoarele!

 

Înscrise la clasa Silver în 2024, Sandra Gomez și Kirsten Landman ne vor oferi un duel foarte interesant. Cele două își împart sezonul competițional între hard-enduro și rally-raid, iar Romaniacs reprezintă un punct important în cariera fiecăreia. Kirsten este prima femeie care a terminat Romaniacs pe traseul clasei Silver, în timp ce Sandra a fost prima care a terminat raliul pe traseul de Gold.

În total, opt femei vor lua startul în ediția „Limitless“, iar printre ele se numără și slovena Tjasa Fifer, cea care în 2021 câștiga Romaniacs la clasa Iron.

Enduro for Romania

 

Anul trecut fondurile strânse în cadrul acțiunii „Enduro for Romania“ au mers către Centrul de Sprijin Oncologic al Asociației „Sus Inima“ și către proiectele de ecologizare cu componentă educațională pe care echipa raliului le-a desfășurat în județul Vâlcea, la Câineni și Valea lui Stan.

Participanții își donează echipamentul, care este ulterior vândut în ziua Prologului, către alți iubitori de hard-enduro, iar bugetul strâns în urma acestei acțiuni, la care se adaugă donațiile echipei de organizare fac posibilă continuarea proiectelor de ecologizare în care elevilor din școlile primare le este prezentat și impactul deșeurilor aruncate iresponsabil. Din păcate, cantitatea de plastic întâlnită în râurile din apropierea traseelor raliului crește vizibil de la an la an și echipa raliului încearcă să diminueze pe cât posibil acest lucru.

Unde poți urmări cel mai dificil raliu hard-enduro din lume?

 

Pentru a aduce hard-enduroul cât mai aproape de cei care nu pot călători până la Sibiu și Râmnicu Vâlcea ca să ia pulsul competiției chiar la fața locului, pe site-ul www.redbullromaniacs.com vor fi zilnic transmisii live și un feed cu „Live News“, care va surprinde cât mai mult din acțiunea de la toate cele 5 clase: Gold, Silver, Bronze, Iron, Atom.

 

Program Romaniacs 2024

 

Luni, 22 iulie

13.45 – Ceremonia de deschidere, Bd-ul Coposu, Sibiu

Include demo ride, conferință de presă, Meet & Greet

Marți, 23 iulie

07:30 Calificări pentru Prolog – clasa Silver

08:40 Calificări pentru Prolog – clasa Bronze

10:40 Calificări pentru Prolog – clasa Iron & Atom

16:00 Calificări pentru Prolog – clasa Gold

17:00 Prolog Finale

Miercuri, 24 iulie

Prima zi de off-road

Joi, 25 iulie

A doua zi de off-road, sosire în Râmnicu Vâlcea

Vineri, 26 iulie

A treia zi de off-road, revenire în Sibiu

Sâmbătă, 27 iulie

A patra zi de off-road

Finiș Dealul Gușteriței începând cu ora 11:00

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top