Asociația Pro Infrastructură publică pe pagina de facebook o informare privind mini-lotul de 5,35 km Borș-Biharia din Autostrada A3 de la granița cu Ungaria care se pare că va fi recepționat în această săptămână.
Tronsonul Borș-Biharia situat la nord de Oradea are o lungime de 5,3 km și a fost construit de firma românească Trameco. Contractul a fost semnat în decembrie 2018, are o valoare de 28,5 milioane euro șui termenul de proiectare și execuție a fost de 19 luni.
„Constructorul Trameco execută ultimele retușuri la nodul rutier Biharia, la spațiile de servicii, punctul de sprijin și unele șanțuri și taluzuri. Și vecinii maghiari sunt într-un stadiu similar pe tronsonul M4 Borș-Berettyóújfalu (conexiune cu M35 spre Debrecen), însă deschiderea circulației va fi undeva în august, timp necesar pentru soluționarea pașilor administrativi care țin de trecerea frontierei”, scrie Asociația Pro Infrastructură pe pagina de facebook.
Asociația Pro Infrastructură publică un film realizat cu drona în care se observă că tronsonul este în faza finală.
Tronsonul Borș-Biharia face parte din autostrada Transilvania A3. De la Biharia, următorul tronson din A3 Biharia-Chiribiș a fost contractat tot de firma Trameco pe 12 iunie anul acesta, termenele fiind de 6 luni pentrui proiectare și 18 luni pentru execuție.
Acest tronson a fost început de Bechtel dar a fost apoi abandonat. Lucrările executate deja sunt expertizate de noul antreprenor înainte de a relua lucrările.