Marile companii producătoare de mașini au anunțat rezultate financiare neașteptat de bune, unele record, în ciuda trecerii printr-o perioadă dificilă.
Pentru mulți, rezultatele financiare din 2021 ale producătorilor auto au fost adevărate surprize. Majoritatea bilanțurilor anunțate au arătat că, în ciuda multor factori pe care șefii din industrie îi considerau probleme grave care vor afecta veniturile și profitul, banii generați au încântat acționarii.
În primele două – trei luni ale anului 2021, prognozele prezentate de directorii executivi și financiari ai unor mari grupuri auto păreau a dezvălui un dezastru inevitabil. Asta pentru că, la costurile majore implicate de tranziția către propulsia electrică, se adăugau efectele pandemiei, criza semiconductorilor, creșterea prețului materiilor prime și disfuncționalitățile din zona logistică.
Cu toate acestea, printre rânduri, puteau fi descoperite semne clare ale câștigurilor generoase care se preconizau pentru 2021. De exemplu, cel mai mare producător auto european, grupul Volkswagen, arăta în luna martie a anului trecut că se așteaptă la o „creștere semnificativă a veniturilor din vânzări„. Totodată, oficialii companiei vorbeau despre atingerea unei marje operaționale de 3% – 4% în 2021.
Iar Alexander Seitz, directorul financiar al Volkswagen AG, declara că „în ciuda problemelor cauzate de pandemie, vom continua să lucrăm în mod constant pentru a ne atinge obiectivul care vizează o marjă de 6% în 2023„. Asta nu înainte de a își lua măsuri de precauție menționând că atingerea acestor obiective depinde de ecoluția pandemiei și de disponibilitatea semiconductorilor.
O astfel de retorică au avut nu doar oficialii grupului Volkswagen, ci și cei ai Daimler, Renault, BMW sau Stellantis. De exemplu, directorul financiar al BMW, Nicolas Peter, declara în martie 2021 că „şi după exerciţiul financiar dificil din 2020 intenţionăm să ne ţinem promisiunea de a permite acţionarilor să participe la succesul companiei. Privim cu încredere spre 2021 şi ne propunem să menţinem impulsul de creştere„.
În acest context, un calcul, e drept, interpretabil, realizat de Automotive News Europe (ANE) în urmă cu doar câteva zile, având la bază raportările financiare din 2021, arată că „profiturile operaționale totale (înainte de dobânzi și taxe) la cei mai mari producători auto din Europa, SUA și Coreea de Sud s-au dublat„. Publicația notează că valoarea acestui indicator s-a majorat de la 46,5 miliarde de euro în 2020 până la 104,3 miliarde de euro în 2021. Asta în timp ce profitul net a crescut de la 21,7 miliarde de euro în 2020 până la la 90,2 miliarde de euro anul trecut.
Sumele de mai sus sunt rezultate, conform junraliștilor ANE, din cumularea rezultatelor grupurilor BMW, Ferrari, Ford Motor, GM, Hyundai-Kia, Mercedes-Benz, Renault, Stellantis, Tesla și Volkswagen.
Deși era limpede încă din martie 2021 că marile grupuri auto se așteaptă la rezultate financiare bune la final de an, puțini sunt cei care au prevăzut dimensiunile succesului.
Dacă privim, de exemplu, rezultatele Skoda Auto, anunțate pe 22 martie 2022, acestea arată pentru 2021 un profit operațional de 1,083 miliarde de euro, în creștere cu 43,2% față de cel din 2020 (756 mil. euro). În consecință, marja operațională a atins 6,1% față de 4,4% cu un an în urmă.
Grupul Volkswagen AG – din care face parte marca cehă dar și Seat, Volkswagen, Audi, Porsche, Bentley sau Lamborghini – a anunțat pentru 2021 un profit operațional de 19,2 miliarde de euro, în creștere cu 99,2% față de 2020 (9,6 mld. euro). Marja operațională a urcat de la 4,3% la 7,7%.
De asemenea, grupul bavarez BMW, a anunțat că profitul său net a atins un maxim istoric în 2021, de 12,4 miliarde de euro, mult peste cele 3,8 miliarde de euro obținute în 2020. Marja operațională a întregului grup a urcat de la 5,3% la 14,4%.
Grupul Mercedes-Benz a raportat și el un EBIT de 16 miliarde de euro, în creștere de la 6 miliarde în 2020, iar Stellantis unul de 18 miliarde, dublu față de cele 9,2 miliarde din 2020.
Chiar și Renault, grup care în 2020 raporta o pierdere de 8 miliarde de euro a anunțat pentru 2021 un profit net de 888 de milioane de euro. Iar înșiruirea de rezultate financiare spectaculoase ar putea continua cu multe alte mărci sau grupuri auto.
Desigur, soliditatea acestor raportări și, mai ales, creșterile impresionante, sunt lăudabile și, cu siguranță, plăcute pentru acționari. Dar nu trebuie uitat faptul că aceste profituri vin pe fondul unor crize succesive care au dus, așa cum se observă în rezultatele comerciale ale majorității producătorilor auto, la livrări de vehicule mai mici decât în 2020.
Prin urmare, companiile auto au vândut mai puțin, dar au făcut profituri mai mari, detaliu care dezvăluie faptul că veniturile per mașină vândută s-au majorat și ele.
„Politica ptrețurilor”
Raportările financiare ale producătorilor auto au zeci, unele chiar sute de pagini în care sunt prezentate în detaliu toate informațiile pe care analiștii și acționarii le caută. Însă, de cele mai multe ori, explicațiile pentru valorile înșiruite în tabele și grafice sunt dezvăluite doar în declarațiile oficialilor.
Și astfel, pe lângă expresii cât se poate de pompoase precum „continuăm să ne executăm strategia la viteză maximă. Concentrarea noastră pe creșterea profitabilă și disciplina costurilor, combinată cu o gamă de produse atractivă, s-au tradus în performanțe financiare puternice„, sau „am demonstrat un nivel foarte ridicat de flexibilitate și rezistență în anul financiar trecut. Business-ul nostru este robust, iar aceasta se reflectă și in cifrele financiare principale care au cunoscut o evoluție pozitivă comparativ cu anul anterior„, s-au strecurat și referiri la „o politică solidă de prețuri„ sau la „alegerea valorii în fața volumului„.
Cum aceste din urmă expresii arată că, pe lângă restructurare sau eficientizare, o parte importantă din profit a fost realizată prin majorarea prețurilor, devine limpede de ce mașinile sunt, de la o zi la alta tot mai scumpe. Desigur, asta dincolo de costurile majore și imposibil de contestat ale trecerii la mobilitatea electrică, ale semiconductorilor sau ale materiilor prime.
Important de înțeles este faptul că, având de-a face cu o cerere clar mai mare decât oferta, producătorii pot apela chiar la majorări și mai mari ale prețurilor. Rezultatele din 2021, când cu mai puține mașini vândute au obținut profituri mai mari, nu îi grăbesc deloc să crească ritmul producției.
Jurnaliștii ANE descriu și ei cât se poate de clar mecanismul. „Producătorii de automobile au reușit să-i determine pe consumatori să plătească mai mult pentru mașini, prin prețuri de listă mai mari și prin reduceri ale stimulentelor, în mare parte pentru că lipsa semiconductorilor a redus drastic producția. Producătorii de automobile și-au direcționat stocurile limitate de semiconductori către modele mai scumpe, îmbunătățind mixul de prețuri și ridicându-și marjele de profit„, scrie Automotive News Europe.
Este interesant de observat faptul că și 2022 începe, ca și anul anterior, cu mesaje de precauție ale producătorilor auto. Cei care au apucat să-și prezinte rezultatele financiare până în momentul invaziei ruse în Ucraina au ținut să indice ca principali factori perturbatori continuarea crizei semiconductorilor, creșterea prețului materialelor și problemele de logistică. Ceilalți au inclus în prezentările lor spectrul sincopelor de aprovizionare generate de conflict și, desigur, pierderile generate de stoparea chiar și temporară a activităților pe piața din Rusia. Cu toate acestea prognozele sunt optimiste.