SEAT Tarraco, SUV-ul spaniol cu șapte locuri își arată fața

SEAT Tarraco

SEAT arată cel de-al treilea SUV al companiei după Ateca și Arona, dar primul cu șapte locuri, și evident, cel mai mare dintre ele. Constructorul spaniol a confirmat că noul model se va numi Tarraco.

La capătul sesiunii de vot public, în care fanii SEAT au fost invitați să aleagă un nume, Tarraco a fost preferatul, dintr-o listă scurtă pe care se regăseau Avila, Aranda și Alboran. Peste 146.000 de oameni au votat numele câștigător.

“Acest nume mediteranean este legat de cultură, de tinerețe, de istorie și arhitectură, de valori cu care SEAT se identifică și pe care le transpune în mașinile sale”, spun reprezentanții companiei, pregătiți să lanseze SUV-ul cu șapte locuri și nu prea. Vehiculul nu va ajunge la Salonul Auto de la Geneva, ci va fi prezentat abia la toamnă.

Imaginea teaser făcută publică de SEAT arată un aspect familiar, cunoscut de la fratele mai mic, Ateca. Tarraco va avea la bază platforma grupului Volkswagen, MQB, folosită, în cazul său, cu un ampatament extins, în versiune A2, care stă și la baza modelului Kodiaq de la Skoda. SUV-ul va fi construit nu la Barcelona, ca Ateca, ci la Wolfsburg.

SEAT Tarraco este deja al 14-lea vehicul al companiei care primește un nume inspirat de o regiune sau de un oraș din Spania. Totul a început în 1982 cu SEAT Ronda.

Alte modele cu nume de orașe sau regiuni, găsiți aici:

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top