Second Hand

Second hand – Peugeot 307

Peugeot 307 poate fi privit din trei perspective. Comercial, a fost un succes. Din păcate însă, fiabilitatea a avut puțin de suferit. Dar aspectul rămâne șic și azi.

Conducere

Poziția la volan se reglează extrem de fin, scaune mari și comode, instrumente extrem de lizibile, comenzi ergonomice – cu un asemenea tratament, șoferul nu mai trebuie decât să pună contactul și să se bucure de dinamica francezului! Chiar dacă direcției îi lipsește un pic servoasistarea la manevrele pe loc, acesta este un fapt benefic pentru controlul la viteze mari. Frânele sunt bine dimensionate. Clar, 307 nu este un hatch agil, dar e suficient de dinamic.

Interior

În față se stă bine și dotările nu dezamăgesc. Pasagerii de pe banchetă însă au sentimente amestecate. E drept că înălțimea interioară creează o senzație de spațiu virtual, dar locul pentru genunchi e redus. Și locul central este incomod, în special din cauza tunelului central mare. În cazul versiunii break, situația e mult mai bună, ampatamentul mai mare și cele trei scaune individuale din spate fiind de ajutor. Materialele și asamblările nu sunt de top.

Peugeot 307 – Versiuni cu probleme

Motoare:

1.4/1.6 16V
• Zgomot de la cureaua de accesorii (< iul. 2008) -> rola întinzătoare

1.6 16V
• Lipsă de putere (< dec. 2006) -> probleme cu chiulasa

1.4 HDI
• Pornire grea, scurgeri pe la injectoare -> conductele rigide ale injectoarelor

1.6 HDI 16V
• Pierdere de putere -> turbocompresorul
• Miros de gaze de eșapament în mașină -> o-ringurile injectoarelor
• Martor motor aprins (<apr. 2007) -> supapa EGR

2.0 HDI 136
• Lipsă de putere (<apr. 2006) -> senzorul poziției actuatorului turbo
• Pierdere de putere (<ian. 2007) -> carcasa conductei duble de aer
• Zgomot de la cureaua de accesorii -> rola întinzătoare

➡ Test comparativ 508 vs Insignia, Passat 💡

Transmisie

• Pedala de ambreiaj nu revine (<mar. 2006) -> cilindrul de ambreiaj
• Patinează ambreiajul (>nov. 2007) -> kitul de ambreiaj
• Probleme cuplare treapta a 4-a -> de schimbat sincronizatoarele la tr. 3 și 4

Caroserie

• Zgomot punte spate (<aug. 2006) și pe față (<oct. 2006) -> rulmenții roților
• Amortizoarele și arcurile cedează pe față (<sept. 2007) -> de schimbat
• Direcție tare (<mar. 2008) -> pompa de servo
• Probleme de reglare a temperaturii -> blocul de comandă al climatizării

MotorPerioadă producțiePutere max.(CP)Viteză max. (km/h)Acc. 0–100 km/h (s) Consum mediu (l/100 km) RecomandareDetalii
1.4 16V11/03–05/089017212,86,5• •A evoluat bine, dar puterea e încă redusă.
1.6 16V04/01–05/08110190117,4 (7,9)• • •Performanțele devin acceptabile.
2.0 16V04/01–05/08138/141205/2059,2/8,97,7 (8,2)• • • Motoul este foarte gurmand, dar are reprize bune.
2.0 16V 18006/05–03/071802208,88,4•• • O putere însemnată pe hârtie, dar motorul este lipsit de temperament.
1.4 HDI12/01–03/057016016,54,5Indicat doar pentru șoferii lenți, atrași de costuri scăzute
2.0 HDI 9004/01–03/059017912,85,2• • Un motor fără performanțe apreciabile, dar foarte suplu
2.0 HDI 11009/01–09/0411018810,95,2• • • O alternativă mai bună la drum întins decât versiunea de 90 CP
1.6 HDI 9003/05–05/089017912,54,9• • • Un motor suplu și silențios, care face meci egal cu 2.0 HDI 90, dar consumă mai puțin
1.6 HDI 11007/04–05/0811018811,25• • •Foarte bun dacă mergi cu mașina încărcată sau alegi versiunea SW. Atenție la turbo până în 2007!
2.0 HDI 13612/03–05/081362029,85,4 (6,9)• • • •Acest motor este perfect armonizat cu caracterul mașinii!

 

Etichete: PeugeotPeugeot 307
Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

Adresa email nu va fi afisata public. Câmpurile cu steluță sunt obligatorii*

Articole recente

Volkswagen și sindicatele germane sunt aproape să ajungă la un acord

Volkswagen și sindicatele germane vor ajunge la un acord în primele ore ale zilei de miercuri sau vor suspenda negocierile…

4 minute în urmă

Producătorii europeni reduc prețurile vehiculelor electrice și cresc prețurile celor pe benzină

Producătorii europeni de automobile cresc prețurile mașinilor pe benzină și oferă reduceri la vehiculele electrice ca răspuns la reglementările mai…

3 ore în urmă

Test Honda Jazz facelift – Succesul stă în suma detaliilor

„Marginal gains“ este o tactică a cărei valoare a fost verificată în ciclism și pe care Honda o aplică în…

3 ore în urmă

Ea și el – Nissan Juke – Viața în culori

Când Juke apare în peisaj, plictiseala se evaporă. Culorile și sunetul, materialele fine și atitudinea jucăușă te fac să lași…

17 ore în urmă

LG Energy Solution și JSW din India discută un proiect de baterii în valoare de 1,5 miliarde de dolari

LG Energy Solution din Coreea de Sud este în discuții cu JSW Energy din India pentru a înființa o societate…

20 de ore în urmă

Lamborghini amână lansarea primului model electric pentru 2029

Lamborghini a amânat lansarea primului său vehicul complet electric până în 2029, invocând faptul că piața mașinilor sport de lux…

o zi în urmă