Segmentul SUV B s-a majorat cu peste 25% în prima parte a lui 2021

SUV Hyundai Kona

An de an vânzările de SUV-uri s-au majorat cu procente importante. Anul 2021 nu face excepție, zona SUV B fiind impulsioantă de modele precum Ford Puma, Seat Arona sau Skoda Kamiq.

Segmentul SUV-urilor de clasă B, sau al „SUV-urilor de oraș” cum preferă să îî spună unii producători în ciuda faptului că asta ar putea fi considerată o contradicție în termeni a crescut în prima jumătate a anului 2021 cu peste 25%. Asta în timp ce piața totală de autoturisme a reușit abia la finalul lui iulie să depășească valorile din 2020, an marcat de criza generată de pandemie.

Cu o creștere mult peste cea a pieței totale (25,4% față de 1%), clasa SUV-urilor mici dovedește, dacă mai era necesar, că românii își doresc să dețină vehicule cu garda la sol mărită, aspect de tot-teren, dar cu dimensiuni și prețuri reduse.

Dacă în anii anteriori Dacia Duster era modelul care impulsiona puternic vânzările SUV-urilor de clasă B, în acest an modelul autohton, al cărui facelift tocmai a intrat în comercializare, se poate lăuda doar cu prima poziție în clasament pentru că vânzările sale au scăzut cu aproape 21% față de perioada similară din 2020.

În acest context, modelele care au impulsionat acest segment în 2021 au fost Ford Puma (+301%), Peugeot 2008 (+243%), Seat Arona (+139%), Suzuki Vitara (+74%) și Skoda Kamiq (+67%). În ciuda creșterilor majore, doar câteva dintre aceste modele se află în vârful preferințelor clienților români.

Dacia Duster, în continuare lider al segmentului SUV B

Grație unui preț redus și unor prestații lăudabile la acest nivel, modelul Dacia Duster a rămas cel mai vândut SUV din România, el deținând și poziția de lider al clasei SUV B. Cu 3.789 de unități comercializate în primele șase luni din 2021, Duster a fost achiziționat de un număr mai mult decât dublu de clienți față de ocupantul locului doi, Ford Puma. Modelul produs la Craiova, alături de EcoSport, a fost vândut în 1.440 de exemplare.

Poziția a treia în preferințele românilor care achiziționează SUV-uri de clasă B este ocupată de Suzuki Vitara, model comercializat în 1.012 exemplare. Pentru locul patru se luptă Toyota CH-R (872 unități) și Renault Captur (833 unități). Primul dintre acestea a înregistrat însă o creștere cu „doar” 23,7%, în timp cer al doilea – fost ocupant al locului doi în segment – vine puternic din urmă printr-o creștere cu peste 38% generată de apariția unei noi generații.

Hyundai Kona, model care anul trecut uimea concurența prin rezultatele sale se află acum pe locul șase grație unor vânzări de 583 de unități, în timp ce pe locul șapte se clasează Skoda Kamiq, model achiziționat de 514 clienți români.

Cu o creștere importantă, Peugeot 2008 se află pe locul opt în preferințele românilor (432 unități), modelul francez fiind urmat de Suzuki SX4 S-Cross cu 425 de unități și de Volkswagen T-Cross (385 unități).

Foarte aproape de a intra în Top 10 al achizițiilor de SUV-uri mici se află un alt Volkswagen, T-Roc, care a fost achiziționat de 376 de români. Aflat pe locul 11, acesta este urmat în preferințele românilor, în ordine, de Ford EcoSport (253 unități), Opel Crossland X (164 unități), Citroen C3 Aircross (156 unități) și Jeep Renegade (126 unități).

– Test comparativ SUV-uri mici 2021

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top