Când spui că ai văzut o „mașină hot”, nu despre asta vorbești, nu-i așa? Un prototip Audi A7 aflat în teste a luat foc pe o șosea din Austria. Modelul va fi lansat abia spre sfârșitul anului, așa că nemții au timp să remedieze orice probleme.
Inginerii Audi testau un model A7 în Alpii Austriei, atunci când au apărut flăcări de sub capota prototipului care tracta o remorcă. Cei aflați la bord au tras pe dreapta și au încercat să stingă cu extinctorul incendiul declanșat în fața parbrizului. Dar eforturile lor au rămas fără efect, iar flăcările au devorat caroseria în mai puțin de 20 de minute.
Nici echipajul de pompieri sosit rapid la fața locului nu a putut salva mașina. Nimeni nu a fost rănit în incendiul care a transformat limuzina într-o epavă, iar inginerii Audi au reușit să scoată la timp echipamentul de testare.
Vezi AICI cum arată mașina după incendiu!
Incidentul demonstrează importanța perioadei de testare înainte ca autovehiculele să ajungă în showroom-uri, apoi în garajele clienților, cu scopul de a remedia orice probleme care ar putea surveni și de a le elimina. Audi nu este primul producător care suferă asemenea pagube pe durata testelor. Honda NSX și Mercedes SLS AMG Black Series au avut parte de întâmplări asemănătoare.
Viitorul Audi A7 va fi prezentat la sfârșitul anului și va avea la bază platforma MLB-Evo, pe care este construit deja noul Q7. Design-ul final al modelului, diferit de ceea ce vedeți în imagini, va fi inspirat de conceptul Audi Prologue, dezvăluit de producătorul german în 2014, la Salonul Auto de la Los Angeles.
Sursă foto: Motor1.com