Reprezentanții cluburilor afiliate FRAS sunt convocați la Adunarea Generală de Alegeri a Federației Române de Automobilism Sportiv, care va avea loc în Bucureşti, în data de 18 februarie 2023, ora 12:00, în Amfiteatrul Radu Voinea (Universitatea Politehnica București).
La funcția de președinte candidează și Silviu Bulugioiu, alături de o echipă formată din oameni cu o experiență dovedită în motorsport. Țelul lor: reformarea Federației.
”Ne-am înscris în această cursă din dorința de a face din pasiunea noastră o activitate demnă de secolul în care ne aflăm a căror cuvinte declarative să fie competența, transparența și predictibilitatea. Acum consider că am suficientă experiență profesionala și de viață care să ma ajute la realizarea dorințelor mai devreme menționate”, spune Silviu Bulugioiu.
Ați aflat deja, din prima parte a interviului realizat cu acesta, reperele generale ale candidaturii. Este momentul să intrăm și în subiectele punctuale.
”Trebuie reformulate, atât statutul, cât și regulamentele de funcționare ale FRAS”
Firesc, prima temă a fost situația actuală a FRAS. Pe care Silviu Bulugioiu a caracterizat-o tranșant: ”În acest moment, FRAS este ca o familie mare, dar divizată de principii, mod de lucru și orgolii. Cine nu este cu conducerea actuală este marginalizat, înlăturat, pedepsit. Diversitatea este un factor de dezvoltare. Apoi, dacă vorbim despre numărul de discipline, deloc mic, eu cred că fiecare dintre ele își au locul în familia FRAS. Și că trebuie să învățăm lucrurile bune de la fiecare dintre acestea și să le aplicam și la altele, iar aspectele generale care pot fi îmbunătățite, să le îmbunătățim unitar”.
Care sunt punctele slabe ale organismului care conduce motorsportul? Ce ar trebui schimbat? Și la aceste întrebări, răspunsul a venit rapid. ”Din păcate, sunt multe puncte slabe. Printre ele, poate cele mai importante prin prisma efectelor pe care le au, lipsa transparenței care se manifestă atât în zona financiară, cât și în zona decizională, dar si un tip de conducere oligarchic. Și sunt punctele care trebuiesc corectate imediat. Pentru asta, vor trebui reformulate, pentru a nu exista interpretări, atât statutul, cât și regulamentele de funcționare”, spune Silviu Bulugioiu.
Un alt aspect important în activitatea unei federații sportive îl reprezintă comunicarea și legătura cu presa. Și nu vorbim aici neapărat despre competiții, ci de activitatea forului. Iar la acest capitol, din păcate, realitatea ne oferă minusuri evidente: lipsa conferințelor de presă și a dialogului Președinte-presă.
Și acestea sunt lucruri pe care Silviu Bulugioiu și echipa sa vor să le schimbe. ”Pentru o mai bună înțelegere a fenomenului numit motorsport și nu numai, comunicarea este esențiala, fie că este îndreptată catre presă, parteneri, sportivi sau simpatizanți. Cu siguranță, veti avea în mine și echipa mea parteneri de dialog pe toate temele de interes”, este promisiunea făcută de Silviu Bulugioiu.
Una dintre cele mai spinoase probleme din motorsportul românesc: relația cu ACR
ACR deține titulatura de ASN (autoritate sportivă nationala) conferița de FIA pentru România. Practic ACR este reprezentantul FIA în România, inclusiv în ceea ce privește activitatea sportiva. Mai mult, la acest moment există pe rol procese ale ACR cu FRAS, respectiv MTS, iar până la pronunțarea instanței în aceste spețe, șansele ca România să găzduiască întreceri recunoscute de FIA, la care să participe sportivi de valoare, sunt minime.
Întrebarea pe care i-am pus-o lui Silviu Bulugioiu este următoarea: ”Este sau nu important să se normalizeze această stare de lucruri și recunoașterea de catre FIA să revina pe primul punct al ordinii de zi…în fiecare zi a mandatului?”
Răspunsul a venit tranșant: ”Eu si echipa din care fac parte dorim ca motorsportul românesc să fie ca o familie, să nu fie scindată. Pornind de la această dorință, ne dorim ca motorsportul din România (atât la nivel national, cât și internațional) să se bucure de o recunoaștere unitară. Ca urmare, vad importantă statuarea relațiilor cu ACR pe un făgaș de cooperare instituțională obiectivă, echidistantă și corectă. De asemenea, este imperativ sa oficializăm afilierea la FIA, cu ajutorul ASN-ului sau nu”.
Tot in urma disputei istorice cu ACR, FRAS a pierdut disciplina karting din portofoliu, păstrând doar o serie privată destinata competițiilor cu karturi electrice. ”Ți se pare firesc ca în România să existe două federații care să aiba karting și trei campionate diferite?”, l-am chestionat pe Silviu Bulugioiu. ”Nu, nu mi se pare normal, dar văzând exemplul federațiilor de arte marțiale, pare ca nimic nu este imposibil”, ne-a răspuns, franc, Silviu Bulugioiu.
Despre Silviu Bulugioiu
”Am o experiență în motorsport de peste 30 ani în diferite discipline. De-a lungul timpului, am fost atât sportiv, organizator de evenimente sportive, cât și conducător de structuri sportive (club sportiv și președinte al comisie, în cadrul FRAS).
Legătura cu motorsportul a început încă din anii studenției și, în paralel cu ea, profesional, am desfășurat o vastă activitate în managementul diferitelor departamente și structuri a unor companii de renume mondial. Tot acest mix, împreună cu experiența acumulată și rezultatele dovedite, au făcut ca pentru alegerile din cadrul FRAS, ce vor avea loc la începutul anului 2023, să-mi fie propusă participarea în postura de candidat la funcția de președinte a Federației Române de Automobilism Sportiv.
Această propunere onorantă, am acceptat-o cu încredere și din dorința de a aduce managementul federației la un nivel înalt. Mulțumesc tuturor celor care prin propunerea lor au făcut dovada aprecierii calităților mele și îi aștept alături pe toți cei care își doresc îmbunătățirea activității federației. Doar împreună putem duce motorsportul românesc la cel mai înalt nivel”, se prezintă Silviu Bulugioiu.