Simfonia motoarelor revine pe drumurile din Maramureș

La 14 ani după ultima sa prezență în calendarul raliurilor din România, Maramureșul găzduiește din nou, în acest weekend (29 și 30 mai 2021), o etapă contând pentru campionatul național.

Organizat de asociația XPO Racing sub egida FRAS, Raliul Maramureșului va conta ca și etapa a patra în Campionatul Național de Raliuri Betano, având coeficientul 1,2. Traseul cu o lungime totală de 588,25 km include 12 probe speciale cu un total de 142,4 kilometri.

Program Raliul Maramureșului 2021

Sâmbătă 29 mai, în prima zi a competiției, concurenții vor lua drumul Țării Chioarului, acolo unde vor avea de parcurs cei 10,50 km ai specialei COPALNIC, pe un traseu tehnic care va pune la grea încercare atât piloții cât și copiloții. Caravana se va îndrepta mai apoiîn Țara Maramureșului, acolo unde sunt programate alte două probe speciale, CAVNIC și OCNA ȘUGATAG, cu lungimi de 9,60 și respectiv 7,50 km. La finalul acestei bucle, concurenții revin la Baia Mare pentru o regrupare și o escală în parcul de service, în zona Hotelului Mara. Nu pentru mult timp, deoarece în ultima parte a zilei urmează o nouă parcurgere a acestei bucle, sosirea în Parcul Închis din Piața Libertății fiind prevăzută pentru ora 21h.08.

Duminică 30 mai, cea de-a doua zi a raliului va începe la ora 09h.00, cu un start din Parcul Închis. Concurenții vor pleca mai apoi spre Gutâi, acolo unde își vor măsura forțele pe cei 21,75 km ai unei speciale care a făcut istorie de-a lungul anilor. Acțiunea va continua cu o trecere pe speciala OCNA ȘUGATAG B, parcursă în sens invers față de prima zi. Bucla formată din cele două probe este repetată, cel de-al doilea start pe Gutâi fiind prevăzut pentru ora 12h.59. După o nouă escală în parcul de service din Baia Mare, finalul zilei readuce concurenții la startul specialei OCNA ȘUGATAG A, urmată de reprezentația finală din coborârea Gutâiului în speciala POWER STAGE BY MAYA EVENTS. Sosirea finală este prevăzută pentru ora 18h.23 în Piața Libertății din Baia Mare.

Via Raliul Maramureșului

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top