Sistem de constatare video oferit gratuit service-urilor pe durata stării de urgență

O companie din Iași oferă gratuit un sistem de constatare video pentru unitățile de service auto-moto ce vor să își continue activitatea în perioada stării de urgență.

Pe lângă serviciile de preluare a automobilului de către service de la locația clientului, cu platforme auto, acum există și o aplicație ce realizează comunicarea devizelor de service și acceptul clientului pentru lucrări și piese, foarte simplu și rapid, prin constatare video.

Lucrătorul din service efectuează constatarea video și trimite un link clientului în care sunt incluse și recomandările pentru piese și lucrări. Clientul poate accepta sau refuza lucrarea din câteva clickuri.

Pentru a face constatarea video, nu este necesară instalarea de aplicații, echipamente speciale sau cunoștințe tehnice. Oricine are un smartphone și știe să navigheze în aplicațiile de social media poate face constatarea și comanda către service.

O companie românească din Iași pune gratuit la dispoziția service-urilor această facilitate pe durata stării de urgență.

”Ideea constatării video ne-a venit din experiențele personale legate de mașini, când trebuia să mergem în service pentru a fi de acord cu anumite operațiuni sau încercam să comunicăm prin mesaje, pe care ne era dificil ulterior să le mai identificăm pentru a vedea ce am confirmat și ce nu”,  spune Andrei Dănilă – CEO la Code932, compania care dezvoltă această tehnologie.

Constatarea video poate fi folosită fără abonamente lunare sau costuri de instalare.
Orice persoană poate beneficia de acest serviciu, prin intermediul unui smartphone conectat la internet. Toate detaliile sunt disponibile pe ConstatareVideo.ro.

Volkswagen lansează servicii noi pentru vânzări și service

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top