Skoda Fabia: informații și fotografii oficiale

Skoda Fabia a ajuns la a patra generație: hatchback-ul de clasă mică se aliniază liniei de design actuale a mărcii din Mlada Boleslav.

După o perioadă de teasing, Skoda a prezentat oficial a patra generație a modelului de clasă mică Fabia. Un model extrem de important pentru marca din Cehia, Skoda Fabia este un model de volum care vrea să își recâștige locul în extrem de disputatul segment B european.

Skoda Fabia – a patra generație

Noua generație Fabia vine cu un nou look, ce se aliniază actualului stil de design abordat de marca din Mlada Boleslav. Partea frontală abordează grila specifică, inspirată de Octavia și Enyaq iV, dar blocurile optice sunt mai înguste. În spate, stopurile au linii tăioase, iar hayonul decupat atânc abordează acum denumirea mărcii pe toată lungimea sa.

Fabia a făcut trecerea la noua platformă MQB-A0 din cadrul Grupului Volkswagen, o arhitectură comună cu Audi A1 Sportback, Seat Ibiza și Volkswagen Polo.

Modelul este acum cu 111 mm mai lung ajungând la 4108 mm și mai lat cu 48 mm. Mai important, ampatamentul a crescut la 2564 mm, ceea ce îmbunătățit semnificativ spațiul interior și volumul de încărcare al portbagajului, care este acum cu 50 litri mai mare, ajungând la 380 litri.

Bocurile optice înguste folosesc tehnologia LED ca echipare standard, în timp ce în spate, stopurile LED sunt opționale. Designul fluid și o serie de elemente aerodinamice au făcut ca noua generație Fabia să aibă un coeficient aerodinamic Cd de 0.28, oficialii mărcii spunând că este cel mai bun din clasa sa.

La interior, Skoda Fabia preia elemente de la modelul Octavia, inclusiv volanul cu două spițe, dar primește elemente practice și atent integrate stilistic ca gurile de ventilație rotunde. Elementul central este un ecran tactil de 9 inch pentru echiparea de top. În funcție de nivelul de echipare, ecranul poate avea 6.2 sau 8.2 inch pentru nivele inferioare. Sistemul infotaiment permite crearea de hotspot wifi pentru telefoanele pasagerilor. Planșa de bord poate fi un display de 10.25 inch, disponibil ca opțiune. Modelul dispune de climatizare cu două zone, o premieră pentru Fabia.

Motorizări

Noua generație Fabia primește exclusiv motorizări pe benzină. Motorul de bază este unitatea aspirată 1.0 cu trei cilindri ce oferă 65 sau 80 CP. Dacă alegem motorul 1.0 TSI, puterea crește la 95 CP, motorul fiind asociat cu o cutie de viteze cu cinci trepte. Există și o versiune de 110 CP care poate fi configurată cu cutie de viteze automată DSG cu șapte trepte. Versiunea de top folosește motorul 1.5 TSI de 150 CP și 250 Nm asociată exclusiv cu transmisia DSG.

Via Skoda

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top