Skoda Rapid facelift: Atac la Dacia Logan în 65 imagini

Skoda Rapid, concurentul ceh al Daciei Logan, a primit un update tehnic și stilistic, același tratament de care a beneficiat în toamna anului trecut și modelul de la Mioveni.

Grila frontală, farurile și bara de protecție față au fost redesenate, pentru a-i imprima modelului Skoda un aer modern. De la nivelul de echipare Style, priza de admisie inferioară integrează acum faruri de ceață reconfigurate și o nouă baghetă cromată ce se întinde pe întreaga lățime a mașinii, în timp ce modelele de top Ambition se disting prin noile blocuri optice cu tehnologie bi-xenon (lumini de zi LED standard) decupate în formă de L în partea inferioară. În plus, stopurile benecifiază de un nou fundal, cu tentă fumurie.

La interior, schimbările sunt chiar mai profunde. Skoda Rapid poate fi echipată cu un sistem multimedia modern, cu touchscreen color de 6,5 inch, navigație 3D și funcții de screen mirroring și hotsport Wi-Fi. Noi guri de ventilație, fețe de uși modificate, un volan nou și inserții mai mari cu aspect metalic sau piano black la nivelul planșei de bord și-au făcut de asemenea apariția. Volumul portbagajului a rămas neschimbat: 550 litri.

O altă noutate vizează lista sistemelor moderne de asistență, care începând din această primăvară va conține și funcțiile Multi-Collision Brake standard, plus sistemele opționale Driver Alert, Front Assist, City Emergency Brake, Hill-Hold Control și High Beam Assist (fază lungă automată peste 60 km/h).

La capitolul tehnic, cea mai importantă noutate adusă de facelift este motorizarea turbo pe benzină de 1 litru, cu trei cilindri. Aceasta înlocuiește vechiul motor 1.2 TSI și va fi oferită în două trepte de putere: 95 și 110 CP. Varianta de 95 CP atinge 100 km/h în 11 secunde și consumă 4,4 l/100 km (101 g CO2/km), în timp ce modelul mai puternic ajunge la 100 km/h în 9,8 secunde, are nevoie de 4,5 l de benzină pentru a parcurge 100 km și emite 104 g CO2/km.

În rest, gama de motorizări rămâne cea cunoscută, cu încă o variantă turbo pe benzină (1.4 TSI/125 CP) și alte două diesel (1.4 TDI/90 CP, 1.6 TDI/116 CP) disponibile. Toate versiunile sunt echipate acum cu sistem de recuperare a energiei la frânare și sistem start/stop.

skoda-rapid (2)

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top