Nissan își continuă defilarea către electrificarea completă, prin prezentarea, în premieră pe un autoturism, a motorului alimentat cu celule SOFC. Sună complicat, dar vă explicăm pe îndelete în cele ce urmează.
Producătorul nipon propune o strategie agresivă de ecologizare a tuturor tehnologiilor implicate în industria auto. După ce și-a prezentat planurile de viitor, japonezii mai scot un as din mânecă: alimentarea cu bio-etanol.
Ce este bio-etanolul? Din moment ce alimentează motorul, este un combustibil. De fapt, este alcool pur, 100% bio, 100% regenerabil. El este obținut din fermentarea componentelor din zahăr și amidon sau, altfel spus, dintr-o grămadă de plante, de la cereale la cartofi și…chiar din lapte! Astfel, el are mai multe avantaje: poate fi servit ca aperitiv (nu la volan, firește), resursele sale nu se epuizează niciodată, arde curat, eliminând doar vapori de apă, căldură și dioxid de carbon.
”Dioxid de carbon?”, o să întrebați. Da, iar acesta este ”respirat” din nou de către plantele din care se produce bio-etanolul. Iată cum se închide un lanț care transformă bioetanolul într-un combustibil non-poluant, neutru pentru mediu. Și cum niciodată nu se poate consuma mai mult decât se produce, avem imaginea unui sistem 100% curat.
Ce este SOFC? Este un ansamblu format dintr-un generator de curent și un reformator. Generatorul primește hidrogenul rezultat din transformarea bio-etanolului printr-un reformator, îl combină cu oxigenul din aer și produce energia necesară încărcării bateriei. Altfel spus, în loc să se alimenteze direct cu hidrogen de la pompa de combustibil, sistemul și-l produce singur, din alcool.
Marele avantaj al sistemului SOFC este eficiența remarcabilă, care conferă mașinii o autonomie de aproximativ 600 km. În plus, tehnologia nu face zgomot, iar mașina accelerează liniar și puternic, asemenea uneia electrice. Și, peste toate, sistemul nu poluează!
Potențialul tehnologiei SOFC constă în lipsa necesității unei infrastructuri noi. Bio-etanolul este deja produs la scară largă în America de Nord și de Sud și în Asia, 3 piețe importante pentru Nissan. În plus, costurile de rulare vor fi mult mai mici decât sunt actualmente la mașinile electrice, promite Nissan.
Bonus: cantitatea mare de curent produs de SOFC poate face față și mașinilor cu componente electrice gurmande – ca de exemplu frigorificelor. Astfel, flotele de mașini ar putea găsi un aliat în noul sistem.