După ce înțelegerea cu Edison Motors a fost anulată în luna aprilie, marca din Coreea de Sud are acum un nou proprietar: KG Group.
SsagYong a publicat un comunicat de presă în care anunță ieșirea din insolvență și plata datoriilor. Marca coreeană a fost preluată oficial de către KG Group, un producător de oțel și substanțe chimice din aceeași țară.
KG Group este noul proprietar al mărcii SsangYong
Presa spune că KG Group a achiziționat 58,85% din SsangYong la un preț de 335 miliarde won (aproximativ 253 milioane dolari). Noul proprietar spune că va investi alte 426 milioane dolari pentru a finanța operațiunile mărcii SsangYong. Compania auto și-a plătiti și datoriile, ea fiind în insolvență de la finalul anului 2020, când proprietarul de atunci, Mahindra, s-a retras.
Ulterior, compania SsangYong ar fi trebuit să fie preluată de Edison Motors, contractul fiind ulterior anulat de către producătorul de autobuze electrice, acesta neplătind la timp suma necesară pentru achiziția mărcii SsangYong.
Noul proprietar va continua focusul mărci SsangYong pe electrificare. Noul model SUV Torres lansat în luna iunie este deja disponibil cu motorizarea termică pe piața din Coreea, iar în viitor acesta va avea și o versiune complet electrică.
Via SsangYong