SsangYong Motor Company a confirmat schimbarea numelui în KG Mobility, după numele noului proprietar: KG Group.
Anunțată de noul președinte al companiei coreene, Kwak Jea-sun, pe 4 ianuarie 2023, schimbarea numelui pentru marca din Coreea de Sud a fost aprobată de toți acționarii companiei. Pentru prima dată în 35 de ani existență, marca auto coreeană va trece printr-o schimbare de nume și de identitate.
SsangYong devine KG Mobility
SsangYong va deveni KG Mobility, iar primul model care va purta noua siglă este varianta electrică a SUV-ului Torres. Alături de noul nume, a fost anunțat și un nou slogan al companiei: “Go different. KG Mobility.”
Marca coreeană a trecut printr-o perioadă dificilă în care și-a căutat un nou proprietar, după ce Mahindra și-a retras investițiile în 2020. După o ofertă din partea companiei Edison Motors, rămasă fără finanțare, SsangYong a fost în cele din urmă preluată de Grupul KG, un consorțiu ce desfășoară afaceri în domeniul chimiei, metalurgiei și media.
KG Mobility își propune să dezvolte și să lanseze o serie de modele electrice, vehicule autonome și alte soluții de mobilitate.