Enel X Way anunță instalarea a 64 de stații de încărcare pentru automobile electrice în parcările magazinelor Penny din 36 de localități.
Enel X Way România, companie a Grupului Enel dedicată mobilității electrice, a început colaborarea cu rețeaua de magazine comerciale Penny pentru instalarea a 64 de stații de încărcare pentru automobile electrice, reprezentând un total de 128 de puncte de încărcare.
Enel X Way și Penny
Cu o putere totală instalată de 1.408 kW, 29 dintre acestea sunt deja funcționale în 23 de localități din toată țara: Arad, Baia Mare, Bistrița, București, Buzău, Craiova, Deva, Dudu, Filiași, Gura Humorului, Măgurele, Mangalia, Petroșani, Ploiești, Roman, Satu Mare, Sibiu, Slobozia, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara, Valea Târsei, Voluntari. Alte 35 de stații, amplasate în spațiile de parcare ale magazinelor Penny, din tot atâtea localități, urmează să devină funcționale în cursul acestui an.
Cu aceste unități, rețeaua națională Enel X Way România va crește la aproape 500 de puncte de încărcare în 63 de localități din țară, cu o putere totală instalată de peste 8.700 kW.
În spațiile exterioare ale magazinelor Penny au fost deja instalate 11 stații de încărcare Waypump cu câte două puncte de încărcare cu o putere totală de 60 kW și alte 18 stații de tip Waypole cu două puncte de alimentare de câte 22 kW.