Subaru – prețuit în lume, neapreciat în Japonia

2016 Subaru Legacy

Subaru își anunță vânzările din ultimul an. Dacă la nivel global stă bine, nu de aceleași rezultate se bucură în Japonia.

Cifrele de vânzări pe care le-am tot prezentat în ultima vreme arată o revenire generală a producției de autovehicule la nivel mondial. Deși per total și Subaru este în creștere, pe teren propriu nu e la fel de convingător. În primul trimestru al anului, numărul de autovehicule produse la nivel global a fost de aproape 250.000 de unități, în creștere cu 5.2% față de primul trimestru al anului trecut.

Aproape trei sferturi dintre mașini au fost asamblate în Japonia. Totuși, pe tărâm nipon situația nu-i deloc roz: scăderile raportate la aceeași perioadă a anului trecut au fost importante. Cele 47.000 de unități comercializate coboară nivelul vânzărilor cu 19.4%, iar mașinile din segmentul mini produse de Subaru cunosc a șaptea lună consecutivă de descreștere. Din fericire, exporturile au crescut cu 7.3%, suficient cât să încline balanța pe plus.

2016 Subaru Legacy

 

Evoluția din ultimul trimestru confirmă trendul ultimelor 12 luni, în care Subaru a avut rezultate slabe pe piața din Japonia. Scăderea vînzărilor a fost de 10.5%, însă, ca și în ultimul trimestru, japonezii au fost salvați de exporturile în creștere cu 5.7%. Astfel, per total, producția a ajuns la 950.858 unități, în creștere cu 4%.

Un catalizator important al vânzărilor a fost piața nord-americană, unde modelele Legacy și Outback s-au vândut excelent. La nivel global, succesul modelelor Impreza, XV și Forester a contrabalansat vânzările mai slabe ale familiei Legacy – Outback.

2016 Subaru Legacy

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top