Este deja de notorietate că în China sunt produse cele mai multe mașini din lume, dar știați că japonezii produc de aproape trei ori mai multe mașini decât germanii? Sau că România este aproape să depășească Polonia?
Raportul Organizației Internaționale a Producătorilor de Autovehicule (OICA) pentru 2020 arată că în întreaga lume au fost asamblate anul trecut 77.621.582 de mașini, cu 16% mai puține decât în anul anterior.
Din acest total, circa o treime sunt mașini „made in China”. Marele stat asiatic, lider mondial absolut în domeniul asamblării de mașini, a raportat pentru 2020 o producție de 25.225.242 de unități, în scădere cu doar 2% față de anul 2019. Grație unui recul mai mic decât cel al producției totale, China și-a majorat cota până la 32,5%.
Pentru locul secund în acest clasament se bat Statele Unite și Japonia. Americanii au produs în 2020 cu 19% mai puține vehicule decât în anul precedent ajungând la 8.822.399 de unități. În același timp, în Japonia au fost produse 8.067.557 de vehicule, cu 17% mai puține decât în 2019.
Lupta pentru locul 4
Pentru locul patru se bat alte trei state. Germania reușește, deocamdată, să se impună în această luptă grație asamblării a 3.742.454 de vehicule, însă reculul de 24% față de 2019 a permis Coreei de Sud să se apropie la doar câteva sute de mii de unități. Astfel, în 2020, coreenii au asamblat 3.506.774 de vehicule, cu 11% mai puține decât în anul precedent. Al treilea candidat la poziția a patra în clasamnetul producătorilor auto este India. Anul trecut în această șară au fost asamblate 3.394.446 de mașini.
Tot în această zonă a top-ului se află și Mexic, țară în care au fost produse 3.176.600 de vehicule.
Altă bătălie se dă pentru locul opt. Spania a reușit să depășească în 2020 Brazilia grație unei producției totale de 2.268.185 de unități. Cu cele 2.014.055 vehicule asamblate, statul sud-american se mulțumește, deocamdată, cu poziția a noua.
Top 10 este completat de Rusia. Marele vecin de la răsărit a asambat în 2020 nu mai puțin de 1.435.335 de vehicule, însă locul său este vizat de cinci state cu producții de peste 1 milion de mașini. Este vorba despre Thailanda (1.427.074 unități), Canada (1.376.623 unități), Franța (1.316.371 unități), Turcia (1.297.878 unități) și Cehia (1.159.151 unități).
Cele mai multe mașini: România, peste Ungaria
Deși nu pare, România a devenit un actor foarte important al industriei auto mondiale. Chiar dacă nu se poate apropia de statele deja menționate ca având producții anualte care depășesc 1 milion de vehicule și nici măcar de țări ca Slovacia (985.000 unități) sau Italia (777.165 unități), țara noastră reușește, grație celor 438.107 mașini asamblate anul trecut să se plaseze în același grup cu țări ca Malaezia, Polonia, Africa de Sud sau Ungaria.
Pe maghiari, care au asamblat 406.497 de unități am reușit să-i depășim – deși au de trei ori mai multe uzine decât noi -, iar față de sud-africani (447.218 unități) avem de recuperat doar câteva mii de vehicule. Nici Polonia (451.382 unități) sau Malaezia (485.186 unități) nu se află foarte departe. Mai mult decât atât, România a avut în 2020 cea mai mică scădere a producției dintre cele cinci, -11%.
Doar ca notă de culoare în acest clasament este demn de menționat faptul că Iran (880.997 unități) produce anual mai multe mașini decât Italia (777.165 unități), sau decât Ungaria și România la un loc. Iar Ucraina este țara care, deși deține o uzină auto, are cea mai mică producție (4.952 unități).