Teaser cu noul Mitsubishi Pajero Sport

Înainte de lansarea de pe 1 august de la salonul din Bangkok (cunoscut drept Bangkok International Grand Motor Sale), Mitsubishi ne prezintă un teaser cu noul lor SUV de clasă mare, Pajero Sport.

Designul exterior al noului Pajero Sport nu mai e tocmai un secret, imaginile înaintate de Mitsubishi pentru obținerea patentului făcându-și drum, ca de obicei, pe internet, iar acest teaser nu face decât să le confirme autenticitatea părând să se suprapună foarte bine peste ce ne arătau ele.

Mașina are la bază noul L200, recent lansat și el, împărțind o mare parte dintre liniile designului dar și componente tehnice. Totuși, Pajero Sport va avea un interior mult mai rafinat și o serie întreagă de dotări în plus. Sau cel puțin așa sperăm, pentru binele mărcii japoneze.

Informații mai ample despre noul model lipsesc, însă dacă se va dovedi că folosește aceleași motoare ca și camioneta L200, atunci Pajero Sport ar putea veni echipat cu un motor turbodiesel nou de 2,4 litri și 154 sau 181 CP sau unul de 2,5 litri și 128 sau 178 CP. De asemenea, un motor pe benzină tot de 2,4 litri dar cu 128 CP ar putea fi în cărți, deși e greu de imaginat cine îl va cumpăra.

E mult prea devreme să tragem până și cele mai timide concluzii în legătură cu noul Pajero Sport, dar de dragul trecutului, ne-am dori ca SUV-ul de la Mitsubishi să devină din nou o opțiune demnă de luat în seamă.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top