Volvo XC40, primul SUV compact din istoria brandului suedez, va fi prezentat toamna aceasta, cel mai probabil la Salonul Auto de la Frankfurt.
Anul trecut, Volvo a dezvăluit deja direcția stilistică a noului XC40, prefigurat de conceptul 40.1. Alături de XC40, în gama compactă a constructorului scandinav va apărea și un sedan, înlocuitor al lui S40. Ambele vor fi construite pe noua platformă modulară CMA (Compact Modular Architecture).
Modelele mai mari, vor rămâne fidele arhitecturii scalabile folosite și în prezent, SPA, versiunea mai mică CMA fiind, însă, la fel de flexibilă.
Gama de motorizări va cuprinde unități diesel și pe benzină exclusiv turbo, cu trei și patru cilindri și capacități de 1,5 litri, respectiv 2 litri. Versiuni plug-in hybride și 100% electrice vor fi, de asemenea, incluse în program, încă de la debut.
Versiunile cu propulsie hibridă vor combina un motor electric de 50 kW cu un turbo pe benzină în trei cilindri de 180 CP, ambele unități fiind situate în față. O cutie cu dublu ambreiaj și șapte trepte va fi standard, iar bateria va avea o capacitate de 9,7 kW și va fi integrată în tunelul transmisiei, sub podea, pentru un centru de greutate cât mai coborât. Autonomia electrică este estimată la 50 km.