Teaser pentru viitorul SUV electric Renault

În cadrul evenimentul digital Renault eWays, marca franceză va prezenta și conceptul pentru un viitor SUV electric bazat pe noua platformă CMF-EV.

Renault a publicat o imagine teaser cu viitorul concept pentru SUV electric ce va fi prezentat de marca franceză în 15 octombrie.

În cadrul evenimentului digital eWays, grupul Renault va dezvălui versiunea de serie a modelului electric Dacia Spring și va prezenta un concept pentru un viitor SUV electric Renault ce va fi construit pe noua platformă CMF-EV.

Imaginea publicată prezintă doar un detaliu din partea frontală a conceptului, dar nu dezvăluie prea multe despre viitorul model electric Renault.

Conform unor surse neoficiale, viitorul SUV electric Renault va fi dedicat mediului urban și va folosi elemente de design de la conceptul Renault Morphoz. Ar putea folosi un motor electric de 136 CP, iar autonomia ar urma să fie de aproximativ 550 km.

Publicația franceză L’Argus spune că viitorul SUV electric ar putea fi comercializat sub numele Zandar. De asemenea, presa franceză mai spune că în 2022, Renault va adăuga în gamă un SUV electric înrudit cu noul Nissan Ariya.

Via Renault

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top