Mașina Anului 2021 este ticsită cu tehnologia Continental. Marea majoritate a sistemelor și funcțiilor sale conține idei și soluții dezvoltate de Continental.
De la software și arhitectura centrală a computerului, până la frâne și managementul termic al bateriilor: tehnologia Continental se găsește peste tot în interiorul noului VW ID.4.
„Vehiculele cu emisii zero reprezintă viitorul mobilității. Potențialul lor depășește cu mult conceptele inovatoare ale transmisiei. Mobilitatea cu neutralitate de carbon durabilă este posibilă numai prin conectivitate și siguranță cuprinzătoare. Un rol esențial în acest domeniu îl au tehnologiile revoluționare de la Continental, așa cum este demonstrat de contribuțiile noastre la ID.4″, a declarat dr. Ariane Reinhart, membru al Comitetului executiv, responsabil pentru sustenabilitate și resurse umane.
Tehnologia Continental pentru ID.4 vine și din România
Specialiștii care activează în centrele de dezvoltare din Iași, Sibiu și Timișoara au contribuit la dezvoltarea unora dintre aceste tehnologii. Printre acestea, unitatea de control al scaunelor, ICAS (In Car Aplication Server), unitatea de control al ușilor, radarul cu rază lungă de acțiune, unitatea de control al șasiului, precum și unitatea de control și actuator al senzorilor.
Printre funcționalitățile acestora se numără: “Flash over the air” (care permite actualizarea software-ului mașinii similar cu actualizările telefoanelor mobile), configurarea luminilor ambientale (atât cele interioare, cât și cele exterioare potrivit gustului clientului), recunoașterea șoferului pe baza cheii, configurarea comfortului și infotaimentului din mașină cu preferințele acestuia, adaptarea automată a vitezei mașinii și a distanței față de un vehicul aflat sau apărut brusc în față, precum și asistență la frânare de urgență (în cazul în care, spre exemplu, în fața vehiculului apare brusc un alt autoturism, un biciclist sau un pieton).
În ultimul an fiscal, Continental a generat vânzări de peste 800 de milioane de euro cu tehnologiile pentru o mobilitate fără emisii – de la anvelope pentru biciclete și sisteme de suspensie pneumatică pentru trenuri și tramvaie, management termic în vehicule electrice până la anvelope sau computere performante în vehicule electrice precum ID.4.