„Da, dar spatele ăla…“ Aproape sigur, asta ai spus când ai dat cu nasul de acest articol. Dar nu te teme, n-o să apuci să-l vezi prea mult. Cu 374 CP sub capotă, M240i xDrive Coupe e la fel de BMW ca un M5 E34. Foto: Bogdan Paraschiv
Mi-am făcut un obicei. La fiecare dintre testele cu mașini de genul ăsta, care stârnesc controverse, îmi scot la plimbare câte un amic din tabăra adversă. Adică, în cazul de față, îndrăgostit iremediabil de Mercedes-Benz sau Audi. Azi, am plimbat câte unul de la fiecare adversar. Reacția lor a fost aceeași: „Ăsta-i un BMW adevărat!“ Simplu. Fără nuanțe. Mașina asta mov sună, împinge și virează ca un BMW pursânge. Și, ai să râzi, dar și arată la fel de șocant ca un BMW pursânge.
Product managerul său este român. Îl cheamă Emanuel-Cornelius Varga și, cu toate că e în Germania de trei decenii, vorbește româna mai bine decât o bună parte din noi. L-am intervievat și mi-a spus, printre altele, că liniile astea controversate sunt un crez al companiei și că nu vor renunța la ele. Ele îi ajută să se diferențieze decisiv de concurenți și să separe vizual inclusiv modelele BMW între ele. Nu pot să-l contrazic.
BMW M240i xDrive Coupé – aspect… diferit
E mic, e mare? Depinde de unde îl privești. E ca un muscle car, cu botul exagerat de lung. Și, dincolo de impactul emoțional indiscutabil, are un motiv întemeiat. Motorul lung, cu șase cilindri în linie a fost tras înapoi, pentru a nu încărca doar puntea din față. Drept urmare, tot habitaclul a fost mutat spre spate, așa că ajungi să-i asemeni silueta cu a unui Dodge Viper. Aici nu e vorba de eleganță sau rafinament, ci de o bărbăție extremă și o dorință nebună de a ieși în evidență.
La interior, e un BMW. Pur, fără diferențe notabile față de frații mai pașnici, cu butoane fizice și selector rotativ iDrive, care nasc aceeași ergonomie impecabilă. Scaunele M, desprinse parcă din seria „Alien“, au lateralele reglabile electric, ca să nu te zbengui pe viraje, indiferent cât de lat ai trapezul. Stai cam ca în Z4, jos și aproape de puntea din spate. Tocmai de-aia, dacă ai copii mai înalți de 1,50 m, asta trebuie să fie a doua mașină, pentru că locul de pe banchetă e mic. Dimpotrivă, spațiul pentru bagaje e mare raportat la așteptări. Măsoară 390 l, dar, și mai important, dacă tragi de clapetele din portbagaj, poți rabata bancheta în trei segmente, deci poți căra obiecte lungi fără să renunți la locurile din spate.
Cât două motoare de 118i
În era în care atât mașinile cu două uși, cât și motoarele mari mor, BMW lansează… ghici ce? Fix asta! N-ai cum să nu aplauzi curajul (după unii) sau nebunia (după cei mai mulți) de a-și expune fără perdea bijuteriile în public (a se înțelege mașinile spectaculoase, nu altceva). Practic, mașina asta poate fi judecată așa: două motoare de BMW 118i au fost puse să împingă un habitaclu și un portbagaj mai mici decât ale unui 118i. Fix atât de brutal pe cât l-am descris mai sus se simte M240i xDrive când cuplezi modul Sport și culci accelerația. Bănuiesc asta toți vecinii în clipa în care pornești mașina, pentru că motorul se turează preț de o secundă, trezind emoții în cartier.
În Eco Pro și Comfort, totul e domol, chiar rafinat, de la sunet la suspensia M adaptivă care filtrează nesperat de bine denivelările. În afară de poziția joasă la volan, care injectează panica în sângele oricărui proprietar de crossover și care te face să mai ridici puțin nasul, ca să vezi până la capătul capotei, mașina asta se simte docilă ca un labrador. Zero agresivitate, teamă, fior. Iar ăsta, oricât de ciudat ar părea, e cel mai frumos compliment pe care i-l pot face unui BMW de 374 CP.
Liber la distracție
Apoi există modul Sport cu ale sale „subdiviziuni“, Sport Plus (cu controlul stabilității decuplat) și Individual, unde poți seta fiecare parametru, dacă ești mai sperios. Nici Sport nu devine radical decât dacă culci pedala. Altminteri, mașina este doar puțin mai obraznică decât în celelalte moduri. Sună mai tare, tragi mai greu de volan, te zguduie sesizabil la liniile de tramvai și răspunde mai repede la accelerări. Dar nu șochează decât…
Decât când treci de jumătatea cursei pedalei de accelerație. La plecarea de pe loc full gas, cele patru roți luptă să-și găsească aderența și devine clar că, deși e xDrive, M240i are suflet de BMW old school. Spatele împinge brutal, cutia schimbă cu un kick care împinge în față la fiecare cuplare și puterea mare cere corecturi fine din volan. Pe viraje, îl simți aproape ca pe un bipost cu motor central și propulsie spate, într-atât de echilibrat este. Forța e atât de mare, încât orice strat de praf face spatele să gliseze ușor spre exterior, fără rușine și fără teamă, chiar și când dozezi judicios gazul.
➡ Configurează-l aici 💡
Deși crezi că ești de capul tău, ESP-ul veghează fără să taie speriat cuplul la roată, doar reducându-l la nivelul la care glisezi și nu prea. Este o senzație dulce, care te transformă într-un pilot mai bun decât ești. Bărbații adevărați merg în Sport Plus, dar numai pe circuit. Eu sunt doar un băiat pe șosea, deci nu știu să-ți povestesc cum se simte.
Citește pe autoexpert.ro ➡ Acesta este cel mai puternic SUV BMW 💡
Pot să-ți spun, în schimb, că echipa a muncit mult ca să se ajungă aici. Munca se vede la propriu, adezivii structurali vizibili (dacă ai ochi de soacră) crescând rigiditatea caroseriei cu 12%, iar elementele aerodinamice adăugând pe față cu până la 50% mai multă apăsare. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Totul este calculat, gândit, studiat până în cel mai mic detaliu. „Bine, dar spatele ăla…“ Da, chiar și el!
Verdict AutoExpert

a afișa spatele ăla…
- Dinamică și sunet minunate
- Confort nesperat de bun cu suspensia adaptivă
- Proporții incredibile, prezență șocantă
- Portbagaj mai mult decât decent
- Spatele ăla…
DATE TEHNICE | BMW | |
---|---|---|
Model | M240i xDrive Coupé | |
Motor/nr. cilindri | L6, turbo | |
Cilindree (cm3) | 2998 | |
Putere maximă/turaţie (CP/rpm) | 374/5500–6500 | |
Cuplu maxim/turaţie (Nm/rpm) | 500/1850–5000 | |
Tracțiune | integrală permanentă | |
Cutie de viteze | automată, 8 trepte | |
L × l × h (mm) | 4548 × 1838 × 1404 | |
Ampatament (mm) | 2741 | |
Volum portbagaj (l) | 390 | |
Masă la gol (kg) | 1765 | |
Acceleraţie 0–100 km/h (s) | 4,3 | |
Viteză maximă (km/h) | 250 | |
Consum WLTP mixt (l/100 km) | 8,1 | |
Emisii CO2 (g/km) | 185 | |
Preț (euro) | 57.957 |