Nu sunt doar simple dieseluri, ci sunt niște dieseluri de înaltă performanță cu o tehnologie de top. Care concept este mai bun? Cel cu patru turbine de la BMW X6 M50d sau cel cu două turbine și compresor electric de la Audi SQ7 TDI? Test BMW X6 M50d vs Audi SQ7 TDI.
Acum aproape 20 ani, apăreau dieselurile nobile în configurație V8. Audi, BMW și Mercedes-Benz au impresionat cu motoarele lor V8 turbodiesel montate pe limuzinele de lux Audi A8, BMW Seria 7 și Mercedes S-Class.
Era epoca de aur a dieselului care descoperise tehnologia commonrail. Dieselul V8 devenise un semn de prestigiu și chiar și o marcă ca Porsche l-a preluat de la Audi nu doar pentru SUV-ul Cayenne ci și pentru Panamera. Dar a venit Dieselgate și steaua dinozaurilor diesel V8 a început să apună.
Dieselul este tot mai criticat și vânzările de diesel scad continuu. Și în domeniul diesel de înaltă performanță, Porsche și Mercedes-Benz au renunțat la dieselurile V8.
Astăzi mai au V8 diesel doar Range Rover și Audi/VW în timp ce BMW a apelat la downsize și a dopat cu patru turbine turbodieselul său de 3 litri pentru a rivaliza cu grupul propulsor V8 al lui Audi/VW. Care concept este mai bun? Cel cu patru turbine de la BMW combinat cu motorul cu 6 cilindri în linie de 3 litri sau cel V8 bi-turbodiesel cu compresor electric de la Audi SQ7?
Este ultima dată când putem realiza o astfel de comparație deoarece motorul quad turbodiesel de la BMW va ieși din producție anul acesta din cauza emisiilor și mai stringente care intră în vigoare la 1 ianuarie 2021.
Așadar, un BMW X6 M50d va deveni o raritate în anii următori. Grupul VW continuă deocamdată să ofere motorul V8 TDI atât pe Audi SQ7 TDI cât și pe VW Touareg, și, mai mult decât atât, l-a și modernizat la faceliftul lui Q7, semn că are planuri de viitor.
Pe scurt, iată ce se ascunde sub capotele lui X6 M50d și SQ7 TDI.
Cum funcționează motorul quad turbo 6 în linie de la BMW X6 M50d
BMW a trecut de la trei turbine la M550d xDrive lansat în 2012 la patru turbine în 2016.
Primele două au geometrie variabilă și sunt preluate fără schimbări de la versiunea anterioară tri-turbo, iar celelalte două turbine de joasă presiune înlocuiesc turbina mai mare de pe precedenta generație pentru a oferi un răspuns mai bun la turații mici.
În utilizare normală turbinele 1,3 și 4 funcționează permanent, iar turbina 2 intră în funcție după 2.500 rpm. La apăsarea bruscă a accelerației, turbinele de joasă presiune 3 și 4 sunt scurtcircuitate de un bypass și astfel crește rapid presiunea în sistem antrenând instantaneu turbinele cu geometrie variabilă 1 și 2.
Cum funcționează motorul V8 bi-turbo cu compresor electric din Audi SQ7 TDI
Audi a păstrat soluția bi-turbo pentru marele V8 bi-turbodiesel de 4 litri, dar i-a adăugat un compresor electric Borg-Warner alimentat la rețeaua de 48V care asistă cele două turbine la turație mică și furnizează aer proaspăt în cilindri asigurând un răspuns spontan la turații mici.
Compresorul electric anulează practic orice lag deoarece motorașul electric care îl acționează intră în funcție la doar 250 ms de la apăsarea accelerației.
Cum se conduc
Pe hârtie, Audi are un avantaj de 35 CP și 140 Nm dar este și mai greu cu 150 kg. Însă cum zice englezul, cilindreea nu poate fi înlocuită cu nimic și în ciuda celor 150 kg în plus, masivul SQ7 TDI are accelerații și reprize ceva mai rapide.
Compresorul electric anulează orice turbolag și reacția motorului la apăsarea pedalei de accelerație este practic instantanee.
Și motorul BMW dezvoltă puterea liniar, dar un observator mai atent va descoperi un mic turbo lag sub 2.000 rpm mai ales pe modul Comfort. Pe Modul Sport, lagul nu se mai simte aproape deloc fiind foarte bine mascat foarte bine de excelenta cutie automată cu 8 trepte care se armonizează mai bine cu motorul quad-turbo.
Odată dezlănțuit, și motorul BMW împinge cu multă vigoare și dacă nu ar fi cifrele, diferențele de performanțe ar fi greu de observat deoarece ambele motoare conferă o imensă forță de tracțiune.
Cu motoare atât de puternice, și trenurile de rulare sunt dotate cu cele mai sofisticate sisteme dinamice: suspensie pneumatică sport la SQ7 și suspensie adaptivă M la X6 M50d, diferențial sport pe puntea spate, toate în standard și opțional direcție integrală (1.281 euro la BMW, 1.305 euro la Audi, bare stabilizatoare active 3.690 euro la BMW și 6.738 euro în pachet cu direcția integrală la Audi).
SQ7 TDI avea toate delicatesele tehnice la bord în timp ce BMW era echipat cu direcția integrală, dar nu și cu barele stabilizatoare active.
Dacă în ceea ce privește dinamica longitudinală, Audi are un mic avantaj, la dinamica transversală BMW e puțin mai incisiv, beneficiind de o masă mai mică și o distribuție mai echilibrată a maselor deoarece motorul quad turbo apasă mai puțin pe puntea față.
Chiar și fără barele stabilizatoare active, X6 M50d nu se înclină mai mult în viraje decât SQ7 TDI și este mai sprinten și mai agil. Cu tracțiune integrală și jante de 20 inci la ambele modele, rezervele de tracțiune sunt impresionante și e aproape imposibil să ajungi la limită pe drumurile publice.
Consumul nu prea reprezintă un factor important în această paralelă însă trebuie să precizăm că așa cum era de așteptat, motorul lui BMW având putere și cilindree mai mică este mai economic.
Comparativ cu un motor pe benzină, este evident că ambele dieseluri sunt soluția mai economică. Beneficiind și de rezervoare mari, de 85 litri la Audi și 80 litri la BMW, cele două modele au autonomii mari în jurul a 800 km. Cuplul mare și autonomia le recomandă pentru călătorii lungi pe autostrăzi fiind niște cruisere foarte confortabile, cu un plus pentru Audi a cărui suspensie pneumatică filtrează mai bine denivelările scurte decât suspensia adaptivă a lui BMW, fermă și pe modul Comfort.
Cuplul mare le ajută și la depășiri, astfel că intinerariile parcă se scurtează. Este mare lucru să ai la dispoziție un cuplu care pare fără limite pentru că și de la 130 km/h în sus, accelerațiile se desfășoară parcă fără nici cel mai mic efort.
Din păcate, lumea în care trăim nu mai acceptă aceste motoare diesel de mare cilindree. Însă acești dinozauri frumoși continuă să impresioneze indiferent de jocurile politice.
Motorul quad turbo de la BMW a fost învins de noua legislație, dar BMW a găsit deja un răspuns imediat. Același 6 în linie de 3 litri a primit tehnologie pe 48V și sistem mild hybrid cu starter generator integrat de 11 CP și va livra în versiunea bi-turbo 340 CP și 700 Nm, urmând să debuteze în M340d xDrive.
Audi continuă să ofere marele V8 bi-turbo diesel în SQ7 și Touareg. Nu putem decât să ne bucurăm de el să sperăm cât mai mult timp. Oricum, pentru a vă bucura de oricare dintre cele două modele, trebuie să scoateți din buzunar aproape 100.000 euro, iar cu câteva opționale prețul se duce peste 120.000-130.000 euro.
Verdict
Test BMW X6 M50d vs Audi SQ7 TDI. Un diesel de 400 CP și peste îți conferă acea liniște supremă că ai tot timpul la dispoziție suficient cuplu și că nicio depășire nu va dura prea mult. Mai ales la drum lung e plăcut să realizezi că puterea nu e o problemă și să beneficiezi de atâta potență cu un consum care nu va fi egalat niciodată de un motor pe benzină.
DATE TEHNICE | Audi | BMW |
---|---|---|
Model | SQ7 TDI | X6 M50d |
Motor/ nr. cilindri | V8,bi- turbodiesel | L6, quad turbo diesel |
Cilindree (cmc) | 3.956 | 2.993 |
Putere maximă/turaţie (CP/rpm) | 435/3.750-4.750 | 400/4.400 |
Cuplu maxim/turaţie (Nm/rpm) | 900/1.250-3.250 | 760/2.000-3.000 |
Transmisie | integrală | integrală |
Cutie de viteze | 8 trepte, automată | 8 trepte automată |
L/l/h (mm) | 5.066/1.970/1.743 | 4.935/2.004/1.696 |
Ampatament (mm) | 2.996 | 2.975 |
Volum portbagaj (l) | 803-1.988 | 580-1.530 |
Masă la gol (kg) | 2.395 | 2.335 |
Acceleraţie 0-100 km/h (s) | 4,8 | 5,2 |
Viteză maximă (km/h) | 250 | 250 |
Consum mixt (l/100 km) | 9,1 | 8,3 |
Emisii CO2 WLTP (g/km) | 238 | 217 |
MĂSURĂTORI QUATTRORUOTE | ||
Accelerații | ||
0-60 km/h (s) | 2,0 | 2,1 |
0-100 km/h (s) | 4,5 | 4,7 |
0-130 km/h (s) | 7,1 | 7,7 |
0-150 km/h (s) | 9,3 | 10,3 |
1 km cu start de pe loc (s) | 23,1 | 24,3 |
Reprize | ||
Repriză 70-90 km/h (s) | 3,3 | 2,6 |
Repriză 70-120 km/h (s) | 7,6 | 5,4 |
Frânare de la 100 km/h | ||
La gol, rece (m) | 38,6 | 39,0 |
Consum | ||
Consum la 90/100/130 km/h (l/100 km) | 7,65/8,43/10,67 | 7,02/7,67/10,00 |
Consum oraș/drum național/autostradă (l/100 km) | 12,10/10,13/10,15 | 11,20/9,06/9,55 |
Consum în test (l/100 km) | 11,6 | 10,00 |
Masă | ||
Masă măsurată (kg) | 2.662 | 2.506 |
Distribuția maselor (%) | 54/46 | 50/50 |
Zgomot interior | ||
la 50 km/h (dBA) | 56,4/43,6 | 54,7 |
în accelerare maximă | 76,4 | 79,3 |
Preț (euro cu TVA) | 95.676 | 97.756 |