Alternativa la pneurile de iarnă promite să se descurce bine pe tot parcursul anului, chiar și atunci când este frig, zăpadă sau gheață. Și deseori este chiar așa. Precum o demonstrează și acest test comparativ anvelope all-season.
Şi în acest an a sosit momentul în care mulți automobiliști sunt puși în fața unei dileme: cum să procedeze în fața prevederilor legale ce impun folosirea anvelopelor de iarnă sau a lanțurilor?
Dacă din punct de vedere tehnic răspunsul este unul previzibil, realitatea este oarecum mai variată. Nimeni nu mai pune în discuție eficiența anvelopelor de iarnă pe zăpadă, situație în care modelele de vară se demonstrează a fi total inadecvate, punând în pericol siguranța deplasării. De asemenea, când este foarte frig, apare nevoia unei aderențe superioare oferită de anvelopele specializate. Pe de altă parte, prețul unui set de pneuri de iarnă nu este de neglijat, cum de altfel nu este nici prețul schimbului anvelopelor de vară.
La un mic calcul, primăvara și toamna, acest schimb poate să atingă ușor 100-150 de lei (montare-demontare, schimbare de pe jantă, echilibrare). Asta fără a lua în calcul o posibilă stocare la un depozit de anvelope sau îndreptarea jantelor.
Lanțuri pentru zăpadă
Să nu uităm și de o soluție care este necesară pe carosabilul acoperit de zăpadă: utilizarea lanțurilor, care ajută întotdeauna pentru a ieși din impas și care nu solicită o investiție mare. În ciuda numeroaselor sisteme concepute pentru facilitarea montajului (unele foarte eficiente) sunt totuși puțin practice și ocolite de cei mai mulți șoferi, fără a mai pune la socoteală că numeroase mărci și modele de autoturisme pot fi echipate numai cu anumite lanțuri, cu dimensiuni particulare.
Soluțiile mixte utilizate de unii șoferi (anvelope de iarnă montate pe puntea motoare și de vară pe cealaltă punte), nu sunt recomandate, deoarece compromit echilibrul dinamic al mașinii și provoacă derapaje periculoase la mersul pe zăpadă. La fel cum trebuie evitată folosirea anvelopelor de iarnă pe timpul verii: pe lângă faptul că ar putea să aibă un indice de viteză mai mic decât cel recomandat pe timp de vară pentru mașina respectivă (dar care iarna este în regulă), la venirea căldurii se comportă slab. Rezultatul este o scădere drastică a aderenței și o creștere a consumului și a uzurii.
De câțiva ani însă a fost găsită o alternativă atât la anvelopele de iarnă, cât și la cele de vară. Este vorba despre pneurile all-season, care promit o aderență bună pe zăpadă și în condiții de temperaturi scăzute, garantând în același timp performanțe bune pe asfalt uscat sau umed chiar și în cazul unor temperaturi ridicate. Ignorate inițial de producătorii mari, cu excepția lui Goodyear (în SUA sunt foarte răspândite), au fost adoptate încet-încet având în vedere procentul important de automobiliști interesați. Astfel au fost lansate de curând Pirelli Cinturato Allseasons, Firestone Multiseason, în vreme ce Michelin a prezentat modelul CrossClimate care schimbă cumva regulile, fiind prezentat drept „anvelopă de vară cu certificare de iarnă”, pentru a sublinia diferența fața de modelele „patru anotimpuri”.
Producătorul francez accentuează de fapt că noul său model nu are limitele unei anvelope „bună la toate”, care propune de obicei performanțe pe zăpada apropiate de ale unei anvelope de iarnă (fiind denumite în jargon chiar „pneuri de iarnă depotentate”) dar care nu se comportă foarte bine pe asflat uscat și umed.
Mai bine pe mașini mici
Având în vedere interesul publicului pentru testele comparative între anvelope all season, am decis să dedicăm acestor produse un mega test de iarnă. Cum testele pe zăpadă au debutat la începutul acestui an, nu am putut introduce în test modelele Firestone Multiseason și Michelin CrossClimate, ambele fiind indisponibile la această dată. Având în vedere freamătul generat de modelul din urmă, am decis să îl evaluăm separat, în confruntare cu modelele de iarnă, respectiv vară de la Michelin.
Dimensiunea luată în calcul a fost 185/55 R15 82 H, adaptată unor modele precum Fiat 500 și Panda (acesta din urmă folosit în testul nostru). Alegerea nu este făcută la întâmplare, deoarece limitele inerente ale unei soluții de compromis precum este anvelopa all season recomandă folosirea la mașini cu performanțe reduse și rulaje anuale mici. O observație care derivă din rezultatele obținute în testele pe care le-am efectuat în trecut și care sunt confirmate și de acest comparativ.
Toate cele patru anotimpuri în care am efectuat testele au demonstrat, deși cu anumite diferențe, un comportament apreciabil pe zăpadă, uneori chiar mai bun decât al anvelopelor de iarnă Michelin, considerate optime și folosite drept referință. De asemenea, s-a înregistrat o detașare semnificativă față de modelul de vară Continental EcoContact 5, pus într-o situație incomodă în astfel de condiții, când nu a putut să treacă de proba de urcare. Situația s-a schimbat la 180 de grade la testele pe uscat și umed în condiții de căldură, unde anvelopa de vară se detașează la mare distanță. Avantajul acesteia se anulează de fapt la conducerea pe circuit umed, efectuată la temperaturi hibernale, situație în care compoziția sa duce la pierderea aderenței.
Analizând în detaliu rezultatele testelor, se evidențiază diversele soluții de proiectare: unele modele, precum Uniroyal și Maxxis, punctează mult la performanțele hibernale, pierzând clar pe umed și uscat, în vreme ce altele, ca Pirelli și Vredestein, dau mai multă importanță acestor condiții din urmă, care sunt mai des întâlnite pe parcursul anului.
Zăpadă
De la anvelopele all season nu se pretind aceleași prestații pe zăpadă ca și de la o anvelopă de iarnă, ci o motricitate suficientă și o aderență adecvată, mai ales la frânare. Rezultatele noastre demonstrează că toate modelele all seasons aflate în test oferă un nivel bun de siguranță: avantajul față de referința de vară este evident, iar prestațiile sunt comparabile cu cele ale referinței hibernale, considerată optimă.
Accelerație (0-20 km/h) | |
---|---|
Marcã | Distanță (metri) |
Maxxis | 8,1 |
Uniroyal | 8,1 |
Goodyear | 8,3 |
Michelin DE IARNÃ | 8,3 |
Kleber | 8,3 |
Vredestein | 8,7 |
Nankang | 9,0 |
Pirelli | 9,4 |
Continental DE VARÃ | 15,2 |
Frânare de la 50 km/h | |
---|---|
Brand | Distanțã (metri) |
Uniroyal | 32,7 |
Maxxis | 32,9 |
Goodyear | 33,4 |
Kleber | 33,5 |
Michelin de IARNÃ | 33,6 |
Vredestein | 34,7 |
Nankang | 35,1 |
Pirelli | 36,3 |
Continental DE VARÃ | 46 |
Rulare | |
---|---|
Brand | Timp probã urcare |
Goodyear | 1'43''8 |
Michelin de IARNÃ | 1'44''4 |
Maxxis | 1'44''5 |
Uniroyal | 1'44''6 |
Kleber | 1'45''8 |
Pirelli | 1'46''0 |
Vredestein | 1'47''3 |
Nankang | 1'47''8 |
Umed
Un punct slab al anvelopelor all season este aderența pe umed la temperaturi înalte. Acest lucru se observă bine în testele de frânare, unde anvelopa de vară se distanțează de toate celelalte. Rezultatele sunt mai uniforme în ceea ce privește proba de rulare, care a fost totuși desfășurată la temperatură apropiată mai degrabă de cea ideală pentru o anvelopă de iarnă (temperatura ambiantă de 9º C). Comportamentul la volan al diferitelor modele este suficient de omogen, dar Nankang și Maxxis sunt mai puțin echilibrate.
Frânare de la 100 km/h | |
---|---|
Marcã | Distanțã (metri) |
Continental DE VARÃ | 47,6 |
Pirelli | 53,3 |
Michelin DE IARNÃ | 53,4 |
Vredestein | 53,6 |
Uniroyal | 54,8 |
Nankang | 55,7 |
Goodyear | 56 |
Kleber | 57,8 |
Maxxis | 60,0 |
Rulare | |
---|---|
Marcã | Timpul pe tur |
Vredestein | 1'51''4 |
Michelin DE IARNÃ | 1'51''6 |
Continental DE VARÃ | 1'51''6 |
Pirelli | 1'51''7 |
Goodyear | 1'52''8 |
Uniroyal | 1'53''9 |
Kleber | 1'54''0 |
Nankang | 1'55''2 |
Maxxis | 1'55''4 |
Uscat
Frânarea pe uscat în condiții de temperatură ridicată este un alt călcâi al lui Ahile pentru anvelopele all season (dar și pentru cele de iarnă) după cum rezultă din tabelul de mai jos, unde ecartul dintre referința de vară și cel mai bun all season este foarte mare. Situația se schimbă la testul de aderență în curbă: aici excelează anvelopa Pirelli, care este plăcută și la condus, fiind mai precisă, mai omogenă și mai silențioasă decât concurența.
Frânare de la 100 km/h | |
---|---|
Brand | Distanțã (metri) |
Continental DE VARĂ | 42,0 |
Uniroyal | 47,4 |
Goodyear | 47,7 |
Michelin DE IARNĂ | 48,1 |
Nankang | 48,1 |
Maxxis | 48,4 |
Pirelli | 48,9 |
Vredestein | 49,1 |
Kleber | 49,9 |
Ținuta de drum în viraj | |
---|---|
Brand | Accelerație (în g) |
Pirelli | 0,845 |
Nankang | 0,833 |
Maxxis | 0,832 |
Goodyear | 0,824 |
Michelin DE IARNÃ | 0,824 |
Vredestein | 0,822 |
Continental DE VARÃ | 0,815 |
Uniroyal | 0,812 |
Kleber | 0,809 |
Confort | |
---|---|
Brand | Accelerație verticalã (m/s2) |
Continental DE VARĂ | 1,8 |
Michelin DE IARNĂ | 2,0 |
Kleber | 2,0 |
Goodyear | 2,0 |
Pirelli | 2,2 |
Nankang | 2,3 |
Vredestein | 2,3 |
Uniroyal | 2,3 |
Maxxis | 2,3 |
Zgomot la 60 km/h, pe locurile din faþã | |
---|---|
Brand | Nivel (dB(A)) |
Pirelli | 62,1 |
Nankang | 62,3 |
Vredestein | 62,7 |
Continental de varã | 63,1 |
Uniroyal | 63,3 |
Maxxis | 63,5 |
Michelin de iarnã | 63,5 |
Kleber | 64,1 |
Goodyear | 64,3 |
Verdict AutoExpert
Oferta de anvelope all season din ultimi ani s-a mărit, datorită intrării în scenă a marilor producători: direct, ca Goodyear și mai recent Pirelli, sau printr-o marcă secundară, cum au făcut Bridgestone cu Firestone și Continental cu Uniroyal. Ca să nu mai vorbim despre Michelin, care a făcut senzație cu modelul CrossClimate, ce promite prestații fără compromisuri, mult peste tradiționala etichetă all season. Totul din cauza faptului că mulți automobiliști nu intenționează să cheltuiască bani pentru anvelopele de iarnă și recurg la lanțuri sau, mai grav, la soluții mixte potențial periculoase (anvelope de iarnă pe puntea motoare și de vară pe cealaltă). În aceste cazuri, modelele all season reprezintă o alternativă practică, chiar dacă nu pot oferi același nivel de siguranță ca anvelopele specializate, fie că este vorba de cele de iarnă sau de vară în respectivele condiții de utilizare. Din acest motiv, este de preferat folosirea lor doar pe mașini din clasele mini, mică și compactă, care nu fac mulți kilometri pe an.