Test comparativ Audi Q8, BMW X6, Mercedes GLE Coupe

test comparativ Audi Q8 BMW X6 Mercedes GLE Coupe

În 2008, când a inventat segmentul SUV-coupé, BMW X6 ştia că va ajunge să trăiască şi clipa de faţă. Adversarii tradiționali, Mercedes-Benz și Audi, și-au trimis pionii GLE Coupé și Q8, care i-au invadat zona de confort. Test comparativ Audi Q8 50 TDI vs BMW X6 xDrive 30d, Mercedes GLE Coupe 350 d 4Matic.

Foto: Bogdan Paraschiv

2004 după Hristos: anul în care noţiunea de coupé a primit, pentru prima dată în istorie, alte conotaţii decât cea de autoturism sport cu două uşi. Mercedes-Benz lansa modelul CLS, primul sedan-coupé cu 4 uşi.

După patru ani, BMW şoca lumea introducând noțiunea de coupé și în segmentul SUV-urilor mari, odată cu lansarea lui X6. Timp de șapte ani, bavarezul a dus o viață de huzur, fără adversari, reușind să comercializeze 91.531 unități în Europa.

test comparativ BMW X6

Apoi, în 2015, colegii din Stuttgart au decis să-i ofere un ”cadou” consistent lui X6, la câteva luni după lansarea celei de-a doua generații a bavarezului: pe GLE Coupé. În următorii trei ani, nou-venitul a pus mâna pe 23.752 clienți în Europa, lăsându-l pe X6 cu 37.246 unități vândute.

test comparativ Mercedes GLE Coupe

Iar cum roata se întoarce, ghici cine oferea cadouri în 2018, cu numai un an înainte ca X6 și GLE Coupé să-și primească urmașii? Firește, Audi, care muta un pion puternic ca o regină: pe noul Q8. Atât de puternic, încât, în prima lună plină pe piață, decembrie 2018, a vândut 2.235 unități în Europa, adică de trei ori mai mult decât X6 și GLE Coupé la un loc!

Este, însă, Q8 de trei ori mai reușit decât ei, sau se datorează vânzările doar noutății modelului și contextului legat de schimbarea generațiilor adversarilor?

Test comparativ Audi Q8

Caroserie și interior

Impunător: Q8 își arată intențiile belicoase sfidându-și adversarii prin privirea-i tăioasă cu 24 de LED-uri în fiecare bloc optic (1.915 euro, standard fiind disponibile lumini full-LED simple) și le promite priveliștea celor 9 segmente LED ale stopurilor, în timp ce-i lasă în urmă.

Are și cea mai mare gardă la sol (22 cm cu suspensia standard, față de 20,1 cm GLE Coupé și 21,2 cm X6), dar Q8 și GLE Coupé erau echipate cu suspensie pneumatică (2.035 euro la GLE Coupé, 1.077 euro la Q8, sau standard la pachetul S-line), care variază garda la sol.

Urc în Q8, închid ușa din a doua încercare (în lipsa sistemului soft-close, de 724 euro, trebuie tras mai serios de uși) și mă întâmpină o planșă de bord futuristă, înzestrată cu trei display-uri mari: instrumentarul digital configurabil Audi Virtual Cockpit de 12,3 inci, display-ul tactil al sistemului multimedia, de 10,1 inci și cel al climatizării, de 8,6 inci, toate standard. Cele două ecrane tactile de pe consola centrală beneficiază de feedback haptic: iconițele trebuie ușor apăsate, nu doar atinse și fiecare selecție este confirmată de o ușoară vibrație și un sunet scurt. Finisajele sunt impecabile, chiar și peste ale lui X6.

Test comparativ Audi Q8

Bavarezul, însă, plusează printr-o senzație de sportivitate neregăsită la vreunul dintre adversari: ornamente din fibră de carbon, cel mai gros volan, ce oferă o priză excepțională, scaune cu cea mai bună susținere laterală și singurele padele realizate parțial din aluminiu (la adversari sunt confecționate exclusiv din plastic).

Închid ochii, ating bordul îmbrăcat în piele artificială fină (standard) și îmi spun: ”BMW-ul a rămas sportivul pursânge al segmentului”. Și bavarezul vine cu instrumentar digital configurabil, cu sistem de navigație Professional (ambele display-uri cu diagonala de 10,25 inci) și cu head-up display, toate standard la Ediția M Sport pe care am primit-o la test.

test comparativ BMW X6

Spre comparație cu adversarii, interiorul lui GLE Coupé îmi creează impresia unei mașini clasice. Poate de aceea mă simt și cel mai atras de eleganța atemporală a modelului. Pare că mă aflu la volanul unui viitor model de colecție, care, în loc de display-uri care iau ochii, oferă butoane, cadrane de bord clasice, piele Artico pe bord (standard) și finisaje dintr-un lemn care amintește de era în care mașinile erau conduse, nu se conduceau.

Sistemul multimedia Comand Online are display central de 8 inci, sistem de navigație și hard disk și costă 3.094 euro, dar nu are display tactil, ci poate fi comandat doar folosind selectorul rotativ de pe tunelul central.

test comparativ Mercedes GLE Coupe

Mă așez pe banchetă cu atenție la cap și la pantofi (decupajul ușii este restrictiv), dar, odată instalat, primesc spațiu mai generos decât în BMW pentru cei 1,80 m pe care îi am, atât pentru genunchi, cât și în înălțime.

test comparativ Mercedes GLE Coupe

Lățimea interioară este uriașă, cu 9 cm peste a lui Q8 și cu 14 cm peste a lui X6, de aceea trei persoane călătoresc bine pe banchetă, cea din mijloc fiind ușor incomodată de tunelul central relativ mare. Beneficiez și de cea mai bine profilată banchetă dintre cele trei, cu locuri laterale încălzite (428 euro) și pot comanda climatizare Thermotronic cu trei zone (797 euro), dar vizibilitatea limitată, dată de geamurile laterale înguste nu mă bucură.

 

 

test comparativ BMW X6Nici X6 nu se descurcă mai bine, cu același spațiu strâmt de acces, și fără mânere de viraj. Are, în schimb, o vizibilitate laterală ceva mai bună și o podea aproape plată, care ar oferi o libertate mai mare de mișcare a picioarelor pasagerului din mijloc, dacă tunelul central nu s-ar extinde atât de mult spre spate.

 

 

Test comparativ Audi Q8În plus, poate fi comandată climatizare automată cu 4 zone (482 euro), facilitate pe care o oferă și Q8 (906 euro), însă altele sunt adevăratele atuuri ale modelului Audi: accesul în mașină, dat de plafonul înalt este evident mai ușor decât cel al adversarilor, spațiul la genunchi și înălțimea interioară sunt literalmente uriașe, superioare chiar și pachebotului A8, iar suprafața vitrată amplă face călătoriile mai frumoase. Trei persoane pot călători în condiții decente în spate și, mai mult, bancheta glisează 10 cm și spătarul este înclinabil în trepte (pentru 248 euro), de aceea spațiul interior și cel al portbagajului pot fi variate după necesități. În funcție de poziția banchetei, portbagajul măsoară între 465 și 566 l, valori în ton cu cele ale adversarilor (494 l pentru GLE Coupé și 523 l pentru X6).

Dinamică și confort

Datele problemei: atât Q8, cât și GLE Coupé au fost configurate cu suspensia pneumatică opțională, în timp ce X6 M Sport era echipat cu suspensia adaptivă (standard), fără posibilitatea comandării unei suspensii pneumatice. Deși exemplarul meu nu are, Q8 este singurul din grup care poate fi comandat și cu direcție integrală (1.304 euro). În concluzie – echipări asemănătoare, motoare asemănătoare – nimeni nu este dezavantajat.

Încep testul în Q8, pe care inginerii s-au străduit să-l scape de kilogramele în plus, folosind aluminiu și oțel înalt aliat la structura caroseriei (în proporție de câte 15%) și confecționând din aluminiu aripile față, ușile, plafonul, pasajele roților spate și hayonul, precum și o parte din elementele suspensiei.

Le-a ieșit doar parțial, pentru că greutatea asemănătoare cu a concurenților (2.375 kg) devine evidentă pe viraje, unde Q8 are o inerție accentuată și nu se simte mai agil decât aceștia. Ce-i drept, direcția extrem de scurtă și exactă desenează foarte precis trasa, iar suspensia setată în Sport coboară garda la sol la 165 mm și limitează ruliul, accentuând sportivitatea. Din păcate, senzația este mai sintetică decât la ambii concurenți, care îmi transmit mai clar în volan nivelul aderenței.

Test comparativ Audi Q8

Campionul este, în acest caz, X6, a cărui direcție scurtă (2,3 ture de volan între capete, ca și la Q8 vs 2,8 ture la GLE Coupé) și grea (1,8 kg forță de rotire, față de 1,7 la Q8 și 1,4 la GLE Coupé) oferă senzații încântătoare, îmbie la un condus sportiv și asigură un control total.

test comparativ BMW X6

Surprinzător, GLE Coupé are un feedback identic cu X6, dar demultiplicarea mai mare a direcției și forța mai mică de rotire a volanului se potrivesc perfect cu caracterul confortabil al mașinii.

Limitele lui X6 sunt sus, grație distribuției perfecte a maselor pe punți (51/49%), în timp ce GLE Coupé și Q8 subvirează ceva mai repede, dar rămân ușor de controlat.

Q8 plusează însă, cu cea mai reușită suspensie, care în modul Comfort nu induce caroseriei o accelerație verticală mai mare de 2,5 m/s2 nici în cazul limitatoarelor de viteză (3,0 m/s2 la X6 și GLE Coupé) și care lucrează mai silențios decât la adversari. La fel de bune sunt și frânele, mai eficiente (numai 38,4 m de la 100 km/h) și mai fin de dozat decât la cei doi concurenți.

 

test comparativ Mercedes GLE Coupe

Pe hârtie, motorul lui Q8 este cel mai puternic, cu un plus de 28 CP față de ambii adversari. În realitate, diferențele de putere nu se simt, însă fiecare model se comportă diferit. Cel mai docil este propulsorul lui GLE Coupé, care trage cu o forță animalică de la 1.500 rot/min, ajutat și de cea mai armonioasă transmisie – 9G Tronic. Indiferent de viteză și de sarcină, ansamblul motor-cutie de viteze funcționează ireproșabil, iar cele nouă trepte asigură o rulare extrem de relaxată (1.750 rpm la 130 km/h, vs 1.850 la Q8 și 1.950 la X6). Softul de funcționare alege ireproșabil treptele în orice situație și, deși este cel mai silențios agregat din test (67,7 dB(A) în accelerare maximă, vs 70,1 la Q8 și 70,4 la X6), are un sound incitant.

Totuși, nu la fel de sportiv ca al lui X6, al cărui motor oferă inclusiv demaraje superioare concurenților. Se bucură și de sprijinul celei mai sportive transmisii din test, care schimbă mai sus decât la adversari în orice program de funcționare și care, la plecarea de pe loc, tinde chiar să bruscheze ușor. Nu este cazul cutiei de viteze ZF de pe Q8, care lucrează fin la viteze scăzute, dar este nehotărâtă în alegerea treptei la accelerările parțiale.

Motorul TDI, deși relativ zgomotos, este de departe cel mai economic din test (8,7 l/100 km vs 9,6 la GLE Coupé și 10,3 la X6), datorită sistemului mild-hybrid cu arhitectură pe 48V și baterie de 10 Ah în portbagaj. În plus, la rularea pe autostradă, aerodinamica de top a lui Q8 asigură o rulare silențioasă până la 150 km/h, în timp ce turbulențele se aud de la 140 km/h la GLE Coupé și de la 130 km/h la X6.

Costuri

BMW X6 pornește de la cel mai mare preț, dar numai pentru că se află în Ediția M Sport. Altfel, X6 xDrive30d de bază are un preț de 73.185 euro, situat între prețurile celor doi adversari. La preț comparat, cel mai accesibil rămâne GLE Coupé, în timp ce noul Q8 se situează la jumătatea distanței dintre cei doi veterani. BMW X6 are prețul mai mare raportat la adversari, pentru că se afla în Ediția M Sport, al cărei preț de pornire este de 89.652 euro. De asemenea, BMW are pachetul gratuit Basic Service Inclusive pentru 5 ani sau 100.000 km.«

test comparativ Audi Q8 BMW X6 Mercedes GLE Coupe

Verdict

 Audi Q8 ia trofeul, dar poate respira ușurat doar câteva luni, până când concurenții își vor primi urmașii. Chiar și cu actualele generații, adversarii sunt mai sportivi, în timp ce în Q8 șoferul este mai detașat de șosea. Marile avantaje ale nou-venitului rămân conectivitatea și gadgeturile senzaționale, respectiv accesibilitatea și spațiul interior, la ani lumină de cele ale adversarilor. Mingea a ajuns, însă în terenul acestora. Iar dacă actualele modele se descurcă atât de bine, pe Q8 îl așteaptă zile grele.

 

Audi Q8 50 TDI Quattro
Cel mai nou model din segment câștigă comparativul de azi. Spațiul interior uriaș, accesul pe banchetă mult mai bun decât la adversari și sistemul de propulsie mild-hybrid economic sunt atuurile sale. Îl depunctează transmisia indecisă și feedback-ul insuficient al direcției.

BMW X6 xDrive 30d
Inventatorul segmentului SUV-coupé rămâne cel mai sportiv model, oferind demaraje și reprize rapide și un control excepțional la limită. Portbagajul mare îi accentuează latura practică, dar îl depunctează consumul relativ mare și prețul de pornire al versiunii M Sport.

Mercedes GLE 350 d 4Matic Coupe
Atât rafinament nu veți găsi la niciun advesar: de la materialele nobile ale interiorului, până la combinația perfectă motor-transmisie, totul inspiră un lux boem. Are cel mai mic preț comparat și rulează cel mai silențios. Totuși, sistemul multimedia învechit și frânele mai slabe îl penalizează.

DATE TEHNICEAudi Q8BMW X6Mercedes-Benz
Model50 TDI QuattroM Sport xDrive30dGLE 350 d 4Matic Coupé
Motor/nr.cilindriV6, turbodieselL6, turbodieselV6, turbodiesel
Cilindree (cmc)2.9672.9932.987
Putere maximă/turație (CP/rpm)286/3.500-4.000258/4.000258/3.400
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)600/2.250-3.250560/1.500620/1.600
Transmisieintegralăintegralăintegrală
Cutie de viteze8 trepte, automată8 trepte, automată9 trepte, automată
PneuriContinental WinterContact TS 850 P 255/50 R19Pirelli Scorpion Winter 255/45 R20Nokian WR SUV 4 275/45 R21 - 315/40 R21
L/l/h (mm)4.986/1.995/1.7054.909/1.989/1.7024.900/2.003/1.731
Ampatament (mm)2.9952.9332.915
Gardă la sol (mm)220212201
Masă la gol (kg)2.222.142.25
Volum portbagaj (l)605-1.755580-1.525650-1.720
Accelerație 0-100 km/h (s)6,36,77,0
Viteză maximă (km/h)245230226
Consum urban/extraurban/mixt (l/100 km)7,0/6,4/6,67,8/6,4/6,98,8/7,2/7,8
Emisii CO2 (g/km)172183205
Volum rezervor (l)858593
COSTURI & GARANȚIE (lei cu TVA)
Impozit anual (lei/an)2.152.152.15
Interval revizii (km)nccf. computer de bord30
Costuri revizii 60.000 km (lei)nc03.118
Garan?ie4 ani/120.000 km2 ani fără limită de km2 ani fără limită de km
PRE?URI (euro cu TVA)
Preț de bază76.99089.65271.424
Airbaguri frontale/laterale/cortinăserie/serie/serieserie/serie/serieserie/serie/serie
Cutie automatăserieserieserie
Climatizare manuală/automată-/serie-/serie-/serie
Sistem audio Hi-Fi1.304serie999
Radio/Bluetoothserieserieserie
Sistem de navigațieserieserie3.094
Pilot automat/adaptivserie/975serie/1.589(1)serie/2.529(3)
Asistent de bandă/unghi mortserie/serie(1)(3)
Cameră marșarier/panoramicăserie/324serie/659(2)serie/785(4)
Senzori parcare față/spateserie/serieserie/serieserie/serie
Scaune încălzite fațăserieserieserie
Scaune reglabile electric fațăserieserie1.059
Banchetă fracționabilă249serieserie
Tapițerie pieleserieserieserie
Trapă electrică1.7581.2812.106
Hayon electricserieserieserie
Jante aliaj 19/20 inciserie/1.191-/serie-/serie
Suspensie adaptivă1.077nc2.035
Faruri xenon/LED/LED adaptive-/serie/1.564serie/-/serie-/-/serie
Vopsea metalizată1.191serie1.047
Preț comparat (euro cu TVA)86.62393.18184.079

(1) pachet Driving Assistant Plus; (2) Pachet Innovation, include și Head-Up Display și instrumentar digital de bord; (3)pachet de asistență Plus;
(4) inclusiv asistent parcare

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top