Test comparativ Noul Mercedes X-Class vs Nissan Navara, VW Amarok

În test VW Amarok V6 TDI Canyon, Nissan Navara 2.3 dCi 190 CP Tekna şi Mercedes X 250 d 4Matic Power.

Pick-up-ul nu mai este doar maşină de muncă ci şi una de lifestyle. Exact în această zonă încearcă să se poziţioneze noul Mercedes X-Class, construit pe baza lui Nissan Navara. Numai că exact în această zonă premium există deja de ceva vreme VW Amarok. Ați văzut deja testul video, acum aveți mai multe detalii.

Prin definiţie pick-up-ul este un cal de povară, bun să care sarcini utile de 1 tonă prin cele mai inaccesibile zone, cum este cazul segmentului din care fac parte maşinile noastre de test. Dar definiţia aceasta nu mai este aşa de actuală astăzi pentru că explozia SUV-urilor a declanşat o nouă tendinţă în segmentul pick-up-urilor: cea a modelelor de lifestyle care oferă mai mult decât a transporta 20 de saci de ciment din punctul A în punctul B.

Noul Mercedes X-Class vs Nissan Navara, VW Amarok

Exact această zonă o vizează Mercedes, care, beneficiind de ajutorul partenerului Nissan, a dezvoltat primul pick-up premium în accepţiunea lui Daimler. Numai că, surprinzător, Mercedes a găsit deja un exponent în acest segment chiar dacă este construit de un producător de volum. VW Amarok vine doar cu motoare nobile V6, dotări premium şi o ambianţă elegantă de autoturism în timp ce Mercedes va avea în ofertă un V6 abia din această vară.

Revenind la testul nostru, VW Amarok V6 TDI 204 CP în versiunea Canyon înfruntă Nissan Navara 2.3 dCi 190 CP în echiparea de top Tekna şi Mercedes X 250 d 4Matic tot în versiune de top, numită Power, şi tot cu 190 CP.

Caroserie şi interior

În SUA, dimensiunile acestor pick-up-uri le încadrează în clasa medie, iar deasupra lor se plasează cele full-size. În Europa însă, un gabarit de 5,30 metri este considerat depășit, fiind puțin mai mare decât al unei limuzine de lux.

Toate cele trei modele au aproape aceeași lungime exterioară dar Navara și X-Class beneficiază de pe urma ampatamentului mai mare, oferind un spațiu mai mare la genunchi în spate. În schimb, Amarok este mai lat și mai înalt atât în față cât și în spate, dar pe de altă parte, dimensiunile interioare ale lui Navara/X-Class oferă un spațiu suficient chiar și pentru persoane înalte de 1,80 metri și peste.

Și în ceea ce privește bena, Amarok are un avantaj practic important în sensul că pick-up-ul lui VW este singurul la care distanța între pasajele roților spate depășește 1,20 metri, permițând încărcarea unui europalet pe lat. Deși Navara și X-Class împart aceeași platformă, interioarele lor sunt complet diferite.

Interiorul lui Navara nu arată rustic, fiind bine lucrat și foarte bine dotat standard în versiunea de top Tekna, dar habitaclul lui Mercedes este mai luxos în versiunea de top testată Power având în standard partea superioară a bordului îmbrăcată în piele artificială Artico, sistem multimedia cu ecran de sine stătător de 7 inci cu touchpad și indicatoare în alveole separate.

Și VW Amarok are un interior elegant, apropiat ca layout de al unui autoturism. Plasticul tare domină pe planșa de bord la fel ca la Navara (și la X-Class sub pielea Artico tot plastic tare este) însă calitatea de fabricație și execuția sunt de înalt nivel. Scaunele îmbrăcate în combinație de piele cu textil sunt foarte bine profilate, similar cu cele de la Mercedes în timp ce la Nissan sunt puțin mai plate. Însă și scaunele din Navara sunt confortabile și mari, având aceleași dimensiuni cu cele ale rivalilor.

Ergonomia lui Navara și X-Class este asemănătoare cu diferența că la Mercedes ecranul este poziționat mai sus și se operează din controllerul de pe tunelul median în timp ce la Nissan se utilizează butoane clasice. Sistemul multimedia cu navigație al lui Navara este inclus în prețul standard pe când la Mercedes sistemul Comand Online costă extra foarte mult (2.543 euro) și utilizează vechea generație de soft. Vestea bună este că există o alternativă mai ieftină – modulul de navigație Garmin (464 euro).

La ambele modele, comenzile pentru sistemul 4×4 sunt plasate destul de jos la baza consolei, iar cele pentru sistemele de asistență în stânga volanului. Layoutul planșei de bord lui Amarok este puțin mai curat, fiind foarte similar cu ce întâlnim la SUV-urile compacte VW și având butoanele pentru sistemul 4×4 grupate în jurul schimbătorului. Singura restricție este că diagonala sistemului multimedia este de maximum 6,5 inci, iar navigația este de asemenea scumpă (1.449 euro).

Mercedes a declarat că X-Class este primul pick-up premium. Da, este primul pick-up premium construit de un producător premium, dar interiorul lui Amarok nu este cu nimic mai prejos, fiind cel puțin la același nivel. Și Amarok este un pick-up premium, dar construit de un producător de masă.

Dinamică și confort

Aici trebuie să delimităm clar două domenii: cel de lifestyle și cel de muncă. Dacă vorbim strict de domenii extreme și sarcini dificile, Nissan Navara este liderul în domeniu, având cele mai bune unghiuri de trecere și cea mai mare gardă la sol. Mercedes X-Class face câteva concesii unghiurilor de trecere datorită unei gărzi la sol mai mici cu 22 mm decât la Navara. Cine vrea să îl supună la munci grele are însă opțiunea unei gărzi la sol mărite cu 20 mm (251 euro) ceea ce îl aduce aproape la același nivel cu Navara. În schimb, Amarok are unghiul ventral și de ieșire mai mici și o gardă la sol mai redusă.

De asemenea, sistemul de tracțiune 4×4 nepermanent de la Navara și X-Class este mai bine pregătit pentru situații foarte dificile decât cel 4×4 permanent de la Amarok. Există însă și la Amarok versiuni de muncă cu sistem 4×4 nepermanent chiar și în combinație cu acest motor.

Dacă trecem însă în zona de lifestyle, Amarok este mai potrivit pentru iubitorii de excursii și călătorii lungi. Deși este chiar mai greu decât rivalii săi, Amarok se conduce mai ușor, se simte mai vioi, mai incisiv și mai agil decât Navara și X-Class. De asemenea, direcția răspunde mai spontan la solicitări și Amarok este mai plăcut de manevrat în oraș, numărul de ture de volan fiind de 2,75 față de 3,25 la Navara și X-Class.

În viraje, Amarok se înclină mai puțin și inerția maselor se simte mai puțin. În plus, deși suspensia este reglată ceva mai ferm decât la Navara sau X-Class, Amarok oferă un compromis superb între ținuta de drum și confort. Pick-up-ul lui VW este mai rafinat și dacă vorbim de pretenții premium din punct de vedere al condusului, Amarok este alegerea numărul 1. Această constatare e puțin surprinzătoare dacă observăm că Amarok are o suspensie spate cu arcuri cu foi comparativ cu cea de asemenea rigidă dar cu prindere multilink de la Navara/X-Class. Totuși, Amarok de test avea versiunea mai soft de punte cu 2+1 arcuri cu foi, existând și o versiune cu 3+2 arcuri cu foi pentru cei ce au nevoie să care o sarcină utilă mai mare.

De partea cealaltă, X-Class este mai confortabil, mai bine antifonat și mai rafinat decât Navara dar la condus se simte aproape la fel ca Navara datorită direcției demultiplicate lung, inerției mari și suspensiei elastice.
Și în ceea ce privește motorul, Amarok oferă mai mult decât rivalii lui. Motorul V6 de 3 litri este mai rafinat și îi conferă mai greului Amarok performanțe mai bune în toate privințele. Accelerațiile și reprizele sunt net mai rapide, iar plusul de performanțe și de cuplu se simte și pe șosea.

În off-road, plusul de cuplu al lui Amarok nu este la fel de evident deoarece Navara și X-Class au primele trepte foarte scurte, ceea ce ajută foarte mult în situații grele dar nu e foarte practic în oraș. Motorul bi-turbo diesel cu 4 cilindri din Navara și X-Class nu e foarte rafinat dar asigură un cuplu respectabil încă de la 1.000 rpm.

Pentru că am amintit de transmisie, trebuie să spunem că transmisia automată cu 8 trepte de la Amarok se armonizează mai bine cu motorul V6 și răspunde mai spontan, în timp ce la Navara și X-Class cutia automată cu 7 trepte manifestă o anume inerție în schimbarea de trepte atunci când se apasă spontan pedala de accelerație înaintea unei depășiri.

Surprinzător, dar în ciuda masei mai mari, a cilindreei superioare și a doi cilindri în plus, motorul V6 al lui Amarok nu consumă semnificativ mai mult, diferența față de Navara fiind de doar 0,5 l/100 km în plus, iar față de Mercedes 1,2 l/100 km. Dar prețul plătit suplimentar pentru combustibil se regășește cu vârf și îndesat în performanțe.

Costuri
La prețul comparat, Navara este cea mai ieftină, urmată de Amarok și X-Class, Navara și X-Class fiind în versiunile de top în timp ce la Amarok mai există și versiunea Aventura cuplată cu motorul de top de 224 CP. Navara este și cea mai bine dotată standard, echiparea Tekna incluzând opționale de lux cum ar fi sistem multimedia cu navigație, cameră cu vedere la 360 grade, faruri cu LED, climă automată, astfel că la prețul comparat Navara este cu 10.000 euro mai ieftină decât rivalii săi.

La Mercedes și VW, lista de opționale este lungă și multe dintre acestea sunt scumpe ceea ce ridică prețul. Mercedes este mai scump în dotarea standard dar și mai bine echipat decât VW care pornește de la un preț mai mic. În final însă, la prețul comparat, ambele modele merg cap la cap și își împart statutul premium.

CONCLUZII

VW Amarok 3.0 TDI V6 204 CP Canyon

Un pick-up de lifestyle plăcut la condus, rafinat și performant cu un interior elegant, de autoturism. Motorul V6 asigură performanțe remarcabile la un consum decent. Este scump ca și Mercedes iar în off-road greu nu are aptitudinile lui Navara.

Mercedes X 250 d 4Matic Power

Modelul construit pe platforma lui Navara are un interior mai luxos decât fratele său, este mai rafinat și mai silențios și consumă cel mai puțin din test. Este scump la fel ca și Amarok și nu are agilitatea și performanțele lui Amarok.

Nissan Navara 2.3 dCi Tekna

Este prima opțiune pentru cei ce caută o mașină pentru sarcini dificile având un sistem 4×4 robust și calități 4×4 de top. Are și cel mai mic preț și o dotare standard excelentă. Nu este la fel de rafinat și de manevrabil ca Amarok.

Verdict AutoExpert

Astăzi, pick-up-ul tinde să devină nu doar un cal de povară bun pentru companiile de utilități devenind datorită exploziei SUV-urilor și un obiect de lifestyle. Exact această nișă este ținta lui Mercedes care a lansat primul pick-up premium dar a dat peste un concurent care a acaparat deja această nișă. Exclusiv cu motoare V6, VW Amarok este mai rafinat decât rivalul său premium cel puțin până la apariția versiunii V6 de la Mercedes. Dacă vorbim însă despre destinația clasică a pick-up-ului atunci alegerea nu poate fi decât Navara, care este solid ca o stâncă și dă impresia de indestructibil.
Noul Mercedes X-Class vs Nissan Navara, VW Amarok
DATE TEHNICEMercedesNissanVolkswagen
ModelX 250 D 4MaticNavara Power Aut.2.3 dCi TeknaAmarok V6 TDI 204 Canyon
Cilindree (cmc)2.2992.2992.967
Putere maximă/turație (CP/rpm)190/3.750190/3.750204/3.000-4.500
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)450/1.500-2.500450/1.500-2.500500/1.250-3.000
Transmisieintegrală nepermanentăintegrală nepermanentăintegrală permanentă
Cutie de viteze7 trepte, automată7 trepte, automată8 trepte, automată
L/l/h (mm)5.340/1.920/1.8195.330/1.850/1.8105.321/1.954/1.834
Ampatament (mm)3.153.153.097
Masă proprie (kg)2.2342.0332.202
Rezervor/rezervor AdBlue (l)73/1773/1780/13
Unghiuri atac/ieșire/ventral (grade)28,8/24/20,430,4/25,6/22,229,5/18/15,6
Gardă la sol/vad de apă (mm)200,8/450223/600192/500
Diametru de bracaj (m)13,413,412,95
Anvelope255/60 R18255/60 R18245/65 R17
Consum urban/extr./mediu (l/100 km)9,6/6,9/7,98,7/5,9/6,99,0/7,6/8,1
Emisii CO2 (g/km)207183212
MĂSURĂTORI Quattroruote
Viteză maximă și accelerații
Viteză maximă (km/h)182,6185,8186,174
0-100 km/h (s)11,210,5 9,1
400 m cu start de pe loc (s)17,817,317,2
1 km cu start de pe loc (s)32,932,231,1
Reprize în D
70-90 km/h (s)4,84,93,9
70-100 km/h (s)6,76,75,8
70-120 km/h (s)11,311,19,2
Frânare
De la 100 km/h, la gol, rece (m)42,54444
De la 130 km/h, la gol, rece (m)68,571,770,4
Consum
La 90/100/130 km/h (l/100 km)7,2/7,94/11,117,69/8,47/11,768,3/8,95/12,23
În oraș/drum național/autostradă (l/100 km)10,75/8,40/10,4211,62/8,85/11,1112,19/9,34/11,62
Consum în test (l/100 km) 9,9010,6311,11
Autonomie (km)707660719
Masă
Masă măsurată (kg)2.2622.2052.364
Distribuție mase (%)57/4356/4455/45
Zgomot interior
la 50 km/h (dBA)54,257,753,7
la 120 km/h (dBA)70,469,568,7
MĂSURĂTORI AutoExpert
Lățime interioară față/spate (mm)1.510/1.5001.500/1.4801.600/1.590
Înălțime interioară față/spate (mm)950/1.000-910940/980-9101.000/1.080-980
Lungime șezut față/spate (mm)510/460500/450510/450
Spațiu genunchi spate (mm)170-430170-430150-380
L/l/h benă (mm)1.587/1.560/5001.580/1.560/4741.555/1.620/560
Lățime benă pasaje ro?i (mm)1.181.171.222
Înălțime margine benă (mm)854854780
COSTURI&GARANȚIE (lei cu TVA)
Impozit anual (lei/an)322322420
Interval revizii (km)3030nc
Costuri revizii pentru 60.000 km (lei)2.244.078nc
Garanție2 ani fără limită km5 ani sau 150.000 km4 ani sau 120.000 km
PREȚURI/ECHIPARE (euro cu TVA)
Preț de bază46.00140.6642.4
Airbaguri frontale/laterale/cortinăserie/serie/serieserie/serie/serieserie/serie/serie
Airbag genunchiserieserie-
Climatizare manuală/automată-/serie-/serieserie/374
Radio/Bluetoothserie/serieserieserie/serie
Sistem de navigație2.543serie1.449
Geamuri electrice față/spateserie/serieserie/serieserie/serie
Asistent frânare de urgențăserieserieserie
Pilot automat/adaptivserie/-serie/-serie/-
Asistent bandă/unghi mortserie/--/--/-
Cameră marșarier-1serie (3)5
Senzori de parcare față/spate1.048 (1)serie1.144 (5)
Diferențial blocabil spate566serie699
Scaune față reglabile electricserie-43.189 (6)
Scaune încălzite față500serie6
Tapițerie de piele1.017970 (4)6
Jante aliaj 17/18/19 inci-/serie/1.540 (2)-/serie/-serie/-/731
Faruri halogen/bi-xenon/LED-/-/serie-/-/serieserie/1.634/-
Vopsea metalizată585540715
Preț comparat (euro cu TVA)52.26042.17052.335
Notă – (1) în pachet; (2) jantele de 19 inci sunt disponibile doar cu pachetul Stil; (3) incluse în sistem de asistenţă la parcare cu vedere 360 grade; (4) pachet Elegance doar scaun şofer reglabil electric; (5) inclusiv cameră marşarier; (6) pachet cu tapiţerie piele Vienna, scaune faţă încălzite şi scune ErgoConfort cu reglaje electrci pe 14 direcţii;

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top