Test comparativ – Renault Clio versus Volkswagen Polo

Test comparativ - Renault Clio versus Volkswagen Polo

Premianții clasei mici sunt în fața examenului suprem. După ce au dovedit tuturor clienților europeni că au calități incontestabile, acum a sosit momentul să se dueleze direct, cu cele mai de succes arme ale momentului: motoarele cu trei cilindri. Test comparativ Renault Clio Energy TCe 90 Zen vs Volkswagen Polo 1.0 TSI Comfortline.

Test comparativ – Renault Clio versus Volkswagen Polo

Test comparativ - Renault Clio versus Volkswagen Polo

Lupta în vârful clasei mici  se ascute, iar premianții sunt Renault Clio și VW Polo. Clio a luat premiul întâi anul trecut, cu 321.472 unități vândute în Europa, fiind totodată singurul model din top 5 care a reușit să progreseze (+3% față de 2016). Dominația continuă și în primele cinci luni din 2018, un rezultat cu atât mai spectaculos, cu cât actuala generație se află la sfârșitul vieții, iar a cincea generație Clio va fi prezentată oficial în octombrie 2018, la Salonul auto de la Paris. Alta este povestea lui Polo, un model proaspăt, a cărui a șasea generație a fost prezentată în august 2017. Chiar și așa, elevul german pierde ușor teren, alunecând pe locul trei în primele cinci luni din 2018, cu 128.569 unități comercializate. Acum însă a venit momentul lucrării de control cu eliminare: francezul sau neamțul?

Interior și funcționalitate

Test comparativ - Renault Clio versus Volkswagen PoloȘoferul lui Clio primește, în principiu, o poziție ceva mai bună de conducere, cu scaune mai bine profilate și mai confortabile, deși cele ale lui Polo au șezutul mai lung cu 3 cm. Se stă cu gambele mai întinse în francez, ca într-o mașină sport, iar baza parbrizului mai avansată oferă o senzație ceva mai mare de spațiu. Este, totuși, doar o senzație, pentru că șoferii mai corpolenți și mai înalți se vor simți mai bine în Polo, care oferă o înălțime și o lățime interioare ceva mai mari. Bordul lui Clio este ergonomic și tineresc, oferind standard la echiparea Zen display tactil de 7 inci cu sistem de navigație inclus.

Un concept complet diferit întâlnim la bordul neamțului, care a renunțat la artificiile de design în favoarea Test comparativ - Renault Clio versus Volkswagen Polofuncționalității și care impresionează prin finisajele fără egal în segment. Deși în echiparea Comfortline vine standard cu ecran tactil Composition Colour de 6,5 inci, exemplarul nostru este echipat cu Composition Media de 8 inci (383 euro), iar dacă optați pentru versiunea de top cu Navi, numită Discover Media, trebuie să achitați 704 euro (în timp ce la Clio este standard, ce-i drept, cu ecran de 7, nu de 8 inci). În plus, neamțul poate fi comandat și cu instrumentar digital configurabil Activ Info Display de 10,25 inci (338 euro), soluție indisponibilă la Clio. Materialele și nivelul de finisare sunt ceva mai bune în cazul germanului, care strălucește printr-o atmosferă interioară premium.

Lungimile și ampatamentele sunt aproape identice, iar ceea ce numim „măsura Giugiaro“ (pentru că marele designer o considera referința habitabilității), adică distanța dintre pedale și spătarul banchetei, este identică la ambele modele: 199 cm. Chiar dacă ambele mașini au cinci locuri, cel din mijlocul banchetei este relativ înghesuit (în special la Clio, unde este cu 5 cm mai îngust decât la Polo).

Pe de altă parte, scaunele lui Clio glisează mai mult, oferind mai mult spațiu șoferilor înalți. Totuși, în Clio se intră mai greu în spate, pentru că decupajul ușii e mai mic, iar înălțimea interioară este inferioară cu 6 cm (88 vs 94 cm). Cât despre portbagaj – Polo se detașează la toate capitolele, oferind un volum superior cu 28 litri, o margine de încărcare mai coborâtă cu 4 cm și o podea plană la rabatarea fracționată a spătarului banchetei. În plus, neamțul poate transporta obiecte mai lungi cu 6 cm.

Dinamică și confort

În oraș, ambele modele sunt agile și ușor de condus, pentru că au diametre mici de bracaj (10,9 m Clio și 10,8 m Polo) și necesită forță redusă de rotire a volanului (1,6 kg forță la ambele modele). Totuși, ambre-
iajul lui Clio este mai ușor de apăsat (5,2 kg vs. 7,5 kg la Polo), fapt care poate constitui un atu incontestabil în ambuteiaje, însă sistemul Stop/Start scutură clar mai mult decât al lui Polo (vibrațiile scaunului măsoară 0,60 vs 0,08 m/s2).

Neamțul adună puncte la capitolul vizibilitate, având un unghi întunecat de numai 94 grade (101 grade la Clio), de aceea șoferul observă mai ușor traficul, iar montanții spate sunt clar mai înguști și, împreună cu luneta mai generos dimensionată, facilitează clar manevrele de parcare. Chiar dacă pasagerii din spate stau mai înghesuiți în Clio, suspensia mai moale îi ajută să călătorească mai confortabil, în special în oraș, unde denivelările scurte sunt amortizate mai elegant de francez.

La drum întins, neamțul se detașează decisiv, pentru că are un ruliu mai mic, care se traduce printr-o stabilitate superioară pe viraje. Mai mult, zgomotul este ținut sub control chiar și la 150 km/h, în timp ce la Clio devine clar sesizabil de la 130 km/h.

Motoarele? Trei cilindri, aproximativ 100 CP/litru. Nu-i rău pentru niște citadine, nu? Acesta este rezultatul magiei turbinei și a distribuției variabile. Și, în pofida dinamicii promise, consumurile rămân permanent decente. Polo, care este cel mai eficient, reușește un consum urban de 5,55 l/100 km, dar nici Clio nu e prea departe, cu cei 6,25 l/100 km.

Ambele sunt plăcute la condus, dar germanul strălucește, cu peste două secunde mai bine în sprintul până la 100 km/h, în ciuda rapoartelor mai lungi din transmisie. Cuplul este dezvoltat mai liniar la neamț, iar motorul lui Polo profită de avantajul de 5 CP, combinat cu greutatea mai mică cu 72 kg a germanului și cu anvelopele mai înguste cu 1 cm (185 vs 195 la Clio), pentru a stabili reprize și consum clar mai bune. La 130 km/h, de exemplu, Polo rulează cu 3.000 rpm (3.500 la Clio) și consumă cu 1,26 l/100 km mai puțin (6,37 vs 7,63 l/100 km la Clio). Însă motorul lui Polo este și mai rafinat decât cel al lui Clio, vibrează mai puțin și accelerează mai liniar.  Doar la sarcină maximă este mai zgomotos. Frânele însă, sunt mai bine dimensionate și mai eficiente la Clio (care are o distanță de frânare cu 2,4 m mai scurtă de la 100 km/h).         

Costuri

Ce preț excelent are parizianul în versiunea de echipare Zen: numai 12.750 euro, în condițiile în care, din dotarea standard nu lipsesc climatizare manuală, geamuri electrice față, card pentru acces și demaraj, proiectoare de ceață și sistem de navigație Media Nav Evolution cu ecran tactil de 7 inci. La fel de îmbucurătoare se dovedesc și prețurile dotărilor suplimentare, care nu ridică mult prețul de achiziție: de exemplu, pentru 600 euro, clientul primește un pachet format din geamuri spate electrice, oglinzi electrice, degivrate și rabatabile electric, climă automată și senzori de ploaie și lumină. Polo are avantaje clare, dar și un preț pe măsură: 13.938 euro cu TVA. Echiparea de serie a versiunii Comfortline este asemănătoare cu Zen a lui Clio, cu excepția sistemului Navi (care costă suplimentar 704 euro la Polo), dar germanul oferă standard geamuri electrice spate.

Test comparativ – Renault Clio versus Volkswagen Polo – Concluzii

VW Polo 1.0 TSI Comfortline

Test comparativ - Renault Clio versus Volkswagen Polo

Germanul este suveran când vine vorba de spațiul interior și de capacitatea portbagajului, iar calitatea fabricației este clar mai bună decât cea a lui Clio. În consecință, și prețul de achiziție este mai mare. Motorul debordează de rafinament, dovedindu-se economic, performant și plăcut în utilizare.

Renault Clio Energy TCe 90 Zen

Test comparativ - Renault Clio versus Volkswagen Polo

Best-sellerul clasei mici este plin de calități, pornind de la prețul de achiziție și dotarea standard, ambele superioare lui Polo și până la confortul bun al suspensiei spate și eficiența frânelor. Este o alegere bună pentru clienții care pun preț pe costuri și care rulează preponderent în mediul citadin.

 

Text: Carlo Bellati și Bogdan Grigorescu; Foto: Quattroruote

Verdict AutoExpert

Premianții hatch-urilor mici au gabarituri asemănătoare, dar personalități diferite. Deși Clio are un preț mai mic, suspensie spate mai confortablă și frâne mai bune, câștigătorul de azi este Polo, care se dovedește mai rafinat, mai economic, mai performant și mai spațios decât francezul. Să nu uităm însă, că o nouă generație Clio va fi pusă în vânzare în 2019. Păzea, Polo!

 

DATE TEHNICERenault ClioVolkswagen Polo
ModelEnergy TCe 90 Zen1.0 TSI Comfortline
Motor/nr.cilindriL3, turboL3, turbo
Cilindree (cmc)898999
Putere max./turatie (CP/rpm)90/5.25095/5.000
Cuplu max./turatie (Nm/rpm)135/2.500175/2.000-3.500
Transmisiefatafata
Cutie de vitezemanuala, 5 treptemanuala, 5 trepte
L/l/h (mm)4.062/1.731/1.4484.053/1.751/1.461
Ampatament (mm)2.5892.548
Diametru bracaj (m)10,610,6
Masa la gol (kg)1.0091.145
Volum portbagaj (l)300351-1.125
Acceleratie 0-100 km/h (s)12,210,8
Viteza maxima (km/h)182187
Consum urb./extraurb./mixt (l/100 km)5,5/3,9/4,55,5/3,8/4,4
Emisii CO2 (g/km)104101
Volum rezervor (l)4540
MASURATORI QUATTRORUOTE
Acceleratii
0-60 km/h (s)5,44,5
0-100 km/h (s)12,310,2
0-130 km/h (s)21,417,7
400 m start de pe loc (s)18,417,4
1 km cu start de pe loc (s)33,932
Reprize
Repriza 70-90 km/h (tr. V)9,67,1
Repriza 70-120 km/h (tr. V)25,817,6
Repriza 30-60 km/h (tr. III)6,56
Fr‰nare de la 100 km/h
La gol, rece (m)4143,4
Pe asfalt ud + gheata (m)128,2119,6
Consum
In oras/drum national/ autostrada (l/100 km)6,25/5,4/7,165,55/4,81/5,99
Consum la 90/130 km/h (l/100 km)4,52/7,633,88/6,37
Consum ”in test (l/100 km)6,295,46
Autonomie (km)716732
Manevrabilitate ”n oras
Diametru de bracaj (m)10,910,8
Nr. ture de volan2,72,8
Forta de rotire a volanului (kg)1,61,6
Forta apasare pedala ambreiaj (kg)5,27,5
Mase si dimensiuni
Masa masurat_ (kg)1.2941.222
Distributie mase (%)59/4161/39
Volum portbagaj (l)290318
Zgomot interior
La 50 km/h (dB(A))56,758,1
La accelerare maxima (dB(A))73,775,5
COSTURI & GARANTIE (lei cu TVA)
Impozit anual (lei/an)6060
Interval revizii (km)30.00015.000
Costuri revizii 60.000 km (lei)2.9933.296
Garantie4 ani sau 100.000 km4 ani sau 120.000 km
PRETURI/ECHIPARE (euro cu TVA)
Pret de baza12.75013.938
Climatizare manuala/automataserie/450(1)serie/416
Radio/USB/Bluetoothserie/serie/serieserie/serie/150
Sistem navigatieserie704
Geamuri electrice fata/spateserie/(1)serie
Faruri ceataserieserie
Sistem fr‰anare de urgenta-395(2)
Senzori parcare fata/spate/camera174/serie/-124(3)/(3)/245
Scaune ”incalzite fata150234
Jante aliaj 15/16 inci-/1.000408/800
Lumini de zi LED/faruri full LEDserie/-serie/911
Vopsea metalizata400416
Pret comparat (euro cu TVA)14.92416.782

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top