Test cu măsurători Maserati Grecale – ”Amore Infinito”

Maserati Grecale AutoExpert.ro

Mașina asta este ca o divă italiană din secolul trecut. E frumoasă până la cel mai mic detaliu, cu un caracter excepțional conturat, în compania căreia ți-ai dori să petreci cât mai mult timp. Dar, ca orice vedetă de mare calibru, Maserati Grecale are și hachițe, pe care însă le ierți cu un zâmbet ștrengăresc. Foto: Adrian Cobzașu

De când mă știu, am iubit cu fiecare moleculă a corpului, cu fiecare vibrație a ființei mele mașinile italiene! Alfa Romeo 33 și 75, Lancia Beta Montecarlo și Delta Integrale, Maserati Quattroporte și Ghibli, Ferrari 599 GTB Fiorano, Lamborghini Countach, De Tomaso Pantera… Orice model ieșea de pe liniile de producție ale peninsularilor, indiferent de eră, m-a fascinat prin naturalețea liniilor, iar tabelele cu date tehnice îmi întăreau convingerea că italienii fac mașinile supreme. Te-ai aștepta deci ca la fiecare test pe care îl am cu o mașină italiană să fiu părtinitor.

Maserati Grecale AutoExpert.ro

Ei bine, paradoxal, am observat că sunt mai critic decât la orice test pe care îl realizez cu mașini de alte origini. Pentru că am exigențe mari și mă aștept ca italiencele să le treacă ușor. Și, la fel de paradoxal, consider că mașinile italiene nu ar trebui să fie judecate după timpul demarajului, aderența pe viraje sau distanța de frânare, deși fix aici excelează. Nu. Mașinile italiene ar trebui să fie simțite, pentru a înțelege că ceea ce oferă e mult, mult peste orice date seci.

Italiencele trebuie conduse ca să fie înțelese

Grecale este un bun exemplu, mai ales că cel pe care l-am condus eu avea motorul de bază. Deci, nu e nici pe departe un racer în segment. Cu toate astea, s-a dovedit un granturismo excepțional. Totul stă în coeziunea dintre suplețea suspensiei, perfecțiunea scaunelor, calitatea materialelor și… miros. Da, ai citit bine. Orice călătorie se bazează pe simțuri, iar mirosul din Grecale e tipic italian. De piele fină, cu tentă de trabuc scump și ristretto, așa cum aveau odată mașinile de lux. Mi-a amintit de cel din prima generație a Alfei 166 Lusso.

Maserati SUV AutoExpert.ro

Degetele și ochii descoperă continuu suprafețe fine și colorate, de-a dreptul opulente în segmentul SUV-urilor premium mari, aș îndrăzni să spun chiar peste cele din Macan. Este o explozie de exuberanță, iar fiecare detaliu e acolo, ca să-ți arate că ai ajuns unde trebuie. Atâtea cusături atât de armonios realizate, nu vei găsi la concurența sa.

Și mai e ceva, prețul opționalelor e mic pentru valoarea mașinii. De exemplu, pentru 1010 euro, scaunele se reglează pe 14 direcții. Poți alege inclusiv cât să „te strângă“ spătarul pe viraj. Merită fiecare cent. Sau, pentru 1150 de euro, primești pachetul Handling, care conține diferențial cu alunecare limitată, suspensie adaptivă și pedale din inox. O nebunie pur și simplu!

Nu doar lapte și miere

Pe de altă parte, plasticul negru lucios, o modă de care nu mai scăpăm, întinează un pic experiența. Dar și mai supărat sunt pe italieni că au pus buton virtual pentru avarii și butoane pentru cutia de viteze. S-o luăm pe rând. La avarii, butonul fizic este esențial, chiar dacă cel virtual are feedback tactil (adică apeși pe ecran, nu doar îl atingi). N-ai voie să te joci cu așa ceva! Apoi, să te văd când întorci pe un bulevard circulat și cauți grăbit butoanele R și D ale cutiei de viteze.

Maserati SUV AutoExpert.ro

Dacă treci peste asta, ai numai satisfacții. În primul rând, primești patru ecrane. Instrumentarul digital și displayul central, fiecare de 12,3 inchi, ecranul climatizării, de 8,8 inchi (care include și funcțiile altor sisteme) și head-up displayul proiectat pe parbriz. Toate au o grafică impecabilă și sunt simplu de utilizat. Apoi, spațiul interior e vast.

Chiar și cu plafonul panoramic, când mă așez pe banchetă, între capul meu și plafon mai sunt 5 cm, iar distanța dintre genunchi și scaunul din față este uriașă. Și eu am 1,78 m. Portbagajul este, de asemenea, gigantic. Are până la 570 l, o suprafață regulată și e impecabil finisat.

Dragoste nebună

De la volan, te lămurești imediat că Grecale GT e un granturismo, și nu o mașină sport pursânge. Te duce în orice colț de lume fără să obosești, repede și sigur. O să-l înțelegi mai mult pe măsură ce îl conduci, până când o să-l iubești la infinit. Primele minute or să fie mai grele – o să-ți lovești degetele mâinii stângi de gigantica padelă din aluminiu, încercând să semnalizezi.

Dar te obișnuiești repede și începe să-ți placă să simți aluminiul veritabil, și o să-i duci lipsa când o să conduci mașini nemțești, japoneze, franțuzești. Pentru că, la italience, aparentele stângăcii sunt, de fapt, detalii care te leagă iremediabil de ele. Și n-o să înțelegi dragostea unui șofer de Alfa sau Maserati pentru mașina lui, dacă n-ai condus una.

Ai trei programe din care să alegi, Comfort, GT și Sport. Bine, mai e și Off-road, dar cine naiba scoate un Maserati pe șleauri? Eu am mers cel mai mult în Comfort, și mi-a consumat în oraș 12 l/100 km în cursul săptămânii și 10 în weekend. Când am ales Sport și m-am distrat un pic, a sărit de 20. E relaxant de condus, iar când accelerezi, nu pierde timpul cu schimbarea treptelor, pentru că motorul dezvoltă suficient cuplu și mai jos de 2000 rpm.

Relaxant, sau nervos?

Suspensia e moale, dacă nu o pui în modul Sport. La nevoie, apăsând un buton, poți trece suspensia în Sport sau poți trece toate sistemele din Comfort în GT și în Sport învârtind selectorul rotativ de pe volan. Fără meniuri. Instantaneu. Cutia schimbă fin, deci rularea prin aglomerație este lină.

La ieșirea din oraș, Grecale GT s-a mulțumit cu 8 l/100 km la condus normal, valoare care crește la 10 când mergi alert, și a dovedit o poftă de plimbare contagioasă pentru toți călătorii. Izolează foarte bine orice zgomot, deci imaginile se succed relaxant pe geam. Chiar și șoferul poate admira împrejurimile, la adăpostul sistemului de conducere autonomă de nivel 4, care se comportă ireproșabil pe autostrăzile românești.

Pe drumuri virajate, cu suspensia în Sport, ruliul scade semnificativ, dar Grecale nu te îmbie să bați recorduri de timp, mai ales încălțat cu anvelopele Conti EcoContact 6. În general, este subvirator, deși tind să cred că, încălțat cu anvelope sport, se comportă mult mai neutru decât Trofeo cu motor V6, care apasă mai greu pe față.

Apropo, colegii de la Quattroruote au pus mâna pe Trofeo. Tocmai de aceea, mai jos, sub datele tehnice ale versiunii noastre, GT, îți afișez măsurătorile complete ale versiunii de 530 CP, precum și turul cronometrat pe circuitul de la Vairano.

DATE TEHNICEMaserati
ModelGrecale GT
Motor/nr. cilindriL4, benzină, turbo
Cilindree (cm3)1995
Putere maximă/turaţie (CP/rpm)300/5750
Cuplu maxim/turaţie (Nm/rpm)450/2000–4000
Tracțiuneintegrală
Cutie de vitezeautomată, 8 trepte
L × l × h (mm)4846 × 1948 × 1670
Ampatament (mm)2901
Volum portbagaj (l)535
Masă la gol (kg)1870
Acceleraţie 0–100 km/h (s)5,6
Viteză maximă (km/h)240
Consum WLTP mixt (l/100 km)8,7
Emisii CO2 (g/km)198
Preț (euro)76.041

Tehnica, în clar

Grecale nu reinventează nimic, ci adaptează inteligent baza tehnică deja existentă. Inginerii din Modena au pornit de la excepționala platformă Giorgio, născută odată cu Giulia și Stelvio, căreia i-au mărit ampatamentul cu 8 cm (de la 282 la 290), pentru a atinge două obiective. În primul rând, să ofere spațiu uriaș pentru picioarele pasagerilor din spate. Este un aspect crucial pentru cumpărătorii asiatici. Apoi, pentru a avea suficient spațiu ca să găzduiască bateria versiunii electrice, Folgore, care a sosit la începutul lui 2023. Extrem de complexa suspensie din față are centri virtuali, iar cea din spate este multilink. Standard la Trofeo și opțional la celelalte versiuni, suspensia are arcuri pneumatice.

Tehnica SUV Maserati AutoExpert.ro

 ➡ Configurează un Grecale aici! 💡 

Propulsia este mild hybrid și folosește motorul de 2 litri cu injecție directă de la Giulia și Stelvio. Are un singur ax cu came, care controlează electrohidraulic supapele, printr-un sistem MultiAir. Inginerii de la Maserati i-au adăugat un motor-generator antrenat prin curea (BSG), care, la decelerări, recuperează energia, stocând-o într-o baterie Li-Ion plasată în spate. Dincolo de faptul că pornește motorul lin datorită celor 5 kW pe care îi produce, alimentarea la 48 V îi permite să antreneze și un compresor electric. Acesta „umple“ golul turbo și garantează cuplu la turații mici, când turbocompresorul clasic nu oferă o presiune corespunzătoare. Astfel a fost posibilă montarea unui turbocompresor mare, fără a avea o lipsă de putere la turații scăzute și un gol turbo semnificativ.

Verdict AutoExpert

Verdict Bogdan GrigorescuGrecale GT transformă orice rută banală într-o călătorie. Și, călătorind cu el, savurezi fiecare kilometru, cufundat într-o stare de bine pe care e greu s-o găsești în altă parte!

  • Materiale și finisaje excepționale
  • Spațiu interior mare
  • Diferențe evidente între modurile de rulare, mai ales la suspensie
  • Sisteme de asistență complete
  • Butoanele cutiei de viteze și al avariilor greu de folosit

 

 

Măsurători Maserati Grecale Trofeo, 530 CP

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top