Audi are deja ceva experiență în domeniul SUV-urilor electrice, modelul e-tron având un an și jumătate de la lansare. Cu versiunea e-tron Sportback, modelul devine mai atractiv ca design, dar partea tehnică este identică cu a modelului e-tron clasic. Foto: Bogdan Paraschiv
Industria auto trece prin schimbări importante. Preferințele publicului se modifică, apetitul pentru modelele SUV fiind din ce în ce mai mare. Iar în plus, pe zi ce trece electrificarea devine noul normal din actuala lume auto.
Audi a ales să împace cele două trenduri, iar primele sale mașini complet electrice sunt din gama SUV-urilor premium. lansat anul trecut, e-tron a fost primul model de acest fel, iar la scurt timp a urmat și o versiune Sportback, cu look de SUV-coupé, așa cum Audi ne-a obișnuit pentru SUV-urile sale.
Conceptul pentru un Audi e-tron Sportback datează încă din 2017 și a fost expus la Salonul auto de la Shanghai. Avea însă forme futuriste, dar ideea de bază s-a păstrat. Un SUV cu profil de coupé ce îmbracă performantul tren de rulare electric deja cunoscut de la modelul e-tron clasic.
Tehnica
La fel ca fratele său electric cu linie de SUV normal, e-tron Sportback mizează pe două motoare electrice, câte unul pentru fiecare punte, rezultând astfel tracțiunea integrală quattro în versiune electrică.
Audi e-tron Sportback este disponibil în două variante de putere, precizate de indicativul de pe hayon. Versiunea 50 quattro are o putere combinată a celor două motoare electrice de 313 CP și un cuplu maxim de 540 Nm. În această variantă, impozantul Audi e-tron Sportback poate accelera de la 0 la 100 km/h în 6,8 secunde, iar viteza maximă este de 190 km/h. Bateria folosită de această versiune are o capacitate brută de 71 kWh, din care se pot utiliza 64,7, capacitatea netă. În aceste condiții, autonomia maximă oficială este de aproximativ 350 km.
Dinamica
Versiunea 55 quattro este cea pe care am avut-o la test, aceasta beneficiind de o putere combinată a celor două motoare electrice de 408 CP. Cuplul maxim oferit e de 664 Nm, ceea ce îi permite o accelerare de la 0 la 100 km/h în 5,7 secunde și o viteză maximă de 200 km/h.
Pentru a susține performanțele celor două motoare electrice, e-tron Sportback 55 quattro beneficiază de o baterie mai mare, cu o capacitate brută de 95 kWh, cea netă fiind de 86,5. Astfel, Audi are una dintre cele mai mari autonomii oficiale pentru o mașină electrică, 450 km.
e-tron Sportback: confortul
În realitate, e-tron Sportback e un cruiser impecabil, gândit în special pentru confort și distanțe lungi. Este una dintre puținele mașini electrice cu care poți parcurge fără probleme și stres distanțe la fel de mari ca și cu o mașină similară cu motor termic. Doar că o face cu serenitatea unui automobil electric care nu emite aproape niciun zgomot. Liniștea adaugă un plus de confort, iar setările aduse suspensiei, dacă alegem să rulăm în modul Confort, fac din e-tron Sportback un soi de covor zburător fermecat atunci când devorăm kilometri de autostradă sau drum național.
În oraș, dimensiunile lui e-tron Sportback pot pune probleme în zonele mai aglomerate, dar, cu un pic de antrenament, ne vom obișnui cu cei aproape 5 metri lungime și 1,9 lățime. Să nu uităm că masa totală este de peste 2,5 tone, ceea ce se simte uneori, e-tron Sportback arătându-se greoi la plecările de pe loc dacă lăsăm modul de condus Eco.
➡ Apasă aici pentru testul cu versiunea SUV clasică 💡
Situația se schimbă radical dacă alegem modul de rulare Dynamic, SUV-ul electric devenind mult mai vioi, în ciuda masei totale. Având în vedere masa totală și performanțele celor două motoare electrice, nu e de mirare consumul mediu oficial, de 21,4 kWh/100 km, o valoare deloc mică. Însă, datorită capacității mari a bateriei, autonomia nu este afectată.
În viața reală, consumul modelului Audi e-tron Sportback variază între 20 și 29 kWh/100 km, în funcție de stilul de condus abordat. Media înregistrată de computerul de bord a fost de 24,3 kWh/100 km pe traseul nostru de test.
Echiparea
Exemplarul de test a venit în echiparea de top, S-Line. Aceasta adaugă accente sportive și jante de aliaj de 21 de inchi. E-tron Sportback păstrează interiorul de la modelul e-tron clasic, cu planșă de bord digitală și alte două ecrane tactile cu răspuns haptic pe consola centrală. Totul este un exemplu de ergonomie și atenție pentru detalii, iar materialele folosite sunt de cea mai bună calitate. Un detaliu specific îl reprezintă clamele iluminate ale centurilor. Un truc care face mai simplă cuplarea acestora în condiții de iluminare slabă.
Mașina a venit echipată și cu celebrele oglinzi laterale virtuale. Cele clasice au fost înlocuite cu camere video care proiectează imagini pe două ecrane amplasate pe fețele portierelor. Sistemul necesită obișnuință și te dezorientează cumva la manevrele de parcare în locurile înguste din parcările subterane. În schimb, pe timp de noapte funcționează impecabil, farurile mașinilor din spate fiind obturate automat în caz de orbire.
➡ Acesta este Audi Q4 e-tron! 💡
Prețul de pornire pentru un Audi e-tron Sportback 55 TFSI este de 86.393 de euro, iar pentru versiunea S Line, crește la 89.889. Cu setul de opționale instalat, exemplarul nostru de test are un preț final de 120.623 de euro (TVA inclusă).
Verdict AutoExpert
Audi e-tron Sportback este un exemplu de confort și ergonomie. Silueta de SUV-coupé i se potrivește perfect, iar bateria mare de 95 kWh îi asigură o autonomie mai mult decât impresionantă, e-tron Sportback putând parcurge distanțe similare celor de care este capabilă o mașină cu motor termic.- Autonomie mare
- Design elegant
- Confort deosebit
- Greutate mare
- Oglinzile digitale necesită obișnuință
- Consum relativ ridicat
DATE TEHNICE | Audi |
---|---|
Model | e-tron Sportback |
Motor | electric |
Putere maximă (CP) | 408 |
Cuplu maxim (Nm) | 664 |
Transmisie | integrală |
Cutie de viteze | 1 treaptă |
L x l x h (mm) | 4901 x 1935 x 1616 |
Ampatament (mm) | 2928 |
Volum portbagaj (l) | 615 |
Masă la gol (kg) | 2555 |
Accelerație 0-100 km/h (s) | 5,7 |
Capacitate baterie brut (kWh) | 95 |
Viteză maximă (km/h) | 200 |
Timp încărcare 20- 80% DC 150 kWh | 26 minute |
Timp încărcare 20-80% AC 11 kWh | 9 ore |
Consum mixt (kWh/100 km) | 21,4 |
Autonomie WLTP (km) | 450 |
Preț (euro cu TVA) | 120.623 |