Revoluție în gama de lux BMW: un nou SUV de lux, X7 și un facelift pentru Seria 7 m-au așteptat în Bulgaria, pentru un test de aproape 1.000 km. I-am parcurs la bordul versiunilor BMW X7 xDrive M40i și 750i xDrive, iar azi vă povestesc despre X7. Foto: BMW
Bavarezii și-au construit minuțios o gamă de lux completă, cu care atacă bugetele celor cu dare de mână. Astfel, dacă îți dorești doar crema și nu te sfiești să investești niște ”sutare”, îți iei Seria 8 coupe pentru sufletul tău, Seria 8 cabrio pentru vacanțele în doi la mare, Seria 7 pentru călătoriile cu familia, iar dacă nu vrei să rămâi descoperit în cazul în care se mai alătură încă o pereche, îți tragi și un X7 cu 6 sau 7 locuri.
Ce este X7?
Este un monstru de 5,15 m, pentru familiile care nu încap într-un X5. Tocmai de aceea, BMW nu l-a configurat și într-o versiune de bază cu 5 locuri: poți să-l ai fie cu banchetă pe rândul al doilea (deci cu 7 locuri standard), fie cu scaune separate, caz în care o să primești 6 locuri individuale, luxoase ca într-un avion privat. Indiferent ce variantă alegi, toate locurile sunt reglabile electric, iar cele de pe rândurile 2 și 3 sunt rabatabile electric. Astfel, portbagajul, care cu toate scaunele pe poziție are 326 l, ajunge să măsoare 2.120 l la apăsarea a patru butoane. Mai mult, datorită suspensiei pneumatice, își coboară ”la cerere” marginea de încărcare.
Cum își tratează pasagerii?
Excepțional, indiferent de loc. Urci ușor pe al treilea rând de scaune, pentru că înălțimea de 1,81 m, plafonul orizontal și bancheta rabatabilă electric îți lasă un spațiu mare de acces, iar treapta montată în exteriorului pragului nu te lasă să te chinui cu pași mari. Odată ajuns pe scaunele ”din portbagaj”, nu ai probleme de spațiu nici dacă ai 1,80 m. Totuși, se simte și la X7 că ultimele două locuri nu se ridică la nivelul celorlalte: vizibilitatea este un pic văduvită, lățimea interioară este mai mică, din cauza pasajelor roților, nu ai cotieră centrală, iar scaunele nu sunt la fel de bine profilate. Ai, totuși, materiale fabuloase, ultra-fine peste tot, propria-ți instalație de climatizare (opțional), propria-ți jaluzea pentru plafonul vitrat, suporturi de pahare și podea plată.
În primele rânduri se stă și mai bine!
Dacă alegi versiunea de bază, cu banchetă, o să stai pe al doilea rând cu o clasă mai sus decât în X5, deci foarte, foarte bine. Poți să-ți reglezi cele două segmente ale banchetei individual, electric, ai tetiere cu pernuțe moi atașate (ca la Seria 7), două mufe USB-C, comandă individuală a climatizării (toate standard) și, opțional, două monitoare full-HD, de 10,2 inci, player Blu-ray și două jack-uri la care să-ți conectezi căștile, împreună cu ”colegul de bancă”. Sau poți să optezi pentru locurile individuale, pentru LED-urile din plafonul panoramic care reproduc cerul înstelat, sau pentru instalația de sunet Bowers & Wilkins cu 20 de difuzoare…sau pentru ORICE. X7 poate să-ți ofere orice.
În față, BMW X7 xDrive M40i arată exact ca orice BMW de ultimă generație, cu Live Cockpit Professional cu două ecrane de 12,3 inci complet configurabile, manetă din cristal Swarovski și controller rotativ/glisant pentru comenzi. Ce-i drept, aș fi preferat să nu mă simt în toate modelele BMW la fel, ci să am o experiență individualizată. Dar nu sunt eu factor decizional în compania muncheneză (damn!).
Cum se conduce BMW X7 xDrive M40i?
Înainte să te urci la volan, ia-ți o cafea și consultă-i fișa. O să afli, cu ocazia asta, că te dai cu un tanc de 2.395 kg. Eu așa am procedat și, raportându-mi experiența pe șosea la greutatea mașinii, pot să susțin cu tărie că X7 se mișcă uimitor. E drept, nu vorbim despre un ”driver’s car”, pentru că nici măcar BMW nu poate să redefinească legile fizicii, dar ruliul în Sport este excepțional de mic (suspensia pneumatică self-levelling standard își face perfect treaba), tracțiunea integrală xDrive ține bine mașina pe șosea, iar direcția este suficient de exactă și se întărește în Sport suficient cât să-ți creeze încredere.
Citește testul cu BMW X5 M50d!
Perfect? Nu chiar. Nu are suficient feedback în direcție, care să te încurajeze să-i dai, iar la limită subvirează, pentru că puntea față este, pur și simplu, prea grea. Sigur, mi-aș fi dorit diferențialul opțional M-Sport, care reduce mult subvirarea, dar modelul meu nu l-a avut. N-a avut nici direcție integrală, nici bare de torsiune active, ambele opționale, deci practic, am experimentat doar capacitățile native ale șasiului. Cele trei dotări extra i-ar fi mărit evident incisivitatea.
Zgomot inexistent
Pe autostradă este un cruiser perfect, chiar dacă suprafața frontală măsoară 3 mp! Geamurile laterale laminate și parbrizul gros au menținut perfect liniștea în habitaclu, chiar și când am urcat ocazional la 160 km/h, și nici roțile pe 22 inci (standard 20 inci) nu s-au auzit. În modul Sport, în care am rulat pe 80% din distanță, mașina a coborât cu 2 cm de la 138 km/h, deci am mers lipiți de autostrăzile bulgărești. O senzație supremă de stabilitate și liniște!
Aceleași programe de rulare, disponibile în majoritatea modelelor BMW, pot fi selectate de pe tunelul central: Eco Pro, Confort, Sport și Adaptive. Opțional, există și modul Off-road, pe care exemplarul meu nu l-a avut. A avut, în schimb, standard, selector pentru garda la sol, iar înălțimea maximă de 22,1 cm mi-ar fi permis să mă cațăr și pe monumentele din Sofia. Nu și să întorc dintr-o mișcare, din cauza diametrului de bracaj de 13 m. Pe asfaltul brăzdat de gropi, suspensia pneumatică a rulat suveran, fără a-mi transmite șocuri și doar denivelările adânci și scurte au indus mici zgomote, din cauza jantelor imense, de 22 inci.
Citește aici testul cu BMW Z4 M40i!
Pentru testul cu BMW X7 xDrive M40i, am optat pentru singurul motor pe benzină, cel de 3 litri, cu 6 cilindri în linie, care m-a fermecat pe Z4 M40i. Se descurcă onorabil și cu 2,4 tone (care pot paria că s-au apropiat de 2,8 tone cu tot echipamentul și bagajele pe care le-am cărat după noi) și a consumat în test 12,8 l/100 km. Inutil să spun că n-am avut niciun gând pașnic la volan.
Aproape sportiv
Transmisia, cu excepția unei mici latențe în modurile Eco Pro și Comfort, la culcarea accelerației, schimbă ireproșabil. Am și padele, pe care le-am folosit cu plăcere pe serpentinele din munți. Toată experiența este picantată de zumzăitul excepțional al celor 6 cilindri în linie, care, totuși, pătrunde (mult prea) puțin în habitaclu. Accelerațiile sunt susținute (0-100 km/h în 6,1 s), iar reprizele suficient de rapide, fără, însă, a deveni foarte sportive. Este, totuși, un SUV gigantic cu 7 locuri, nu un coupe.
Verdict AutoExpert
De ce ți-ai lua un X7? Fie pentru că ai nevoie de mai multe locuri decât îți oferă Seria 7, fie pentru că îți plac SUV-urile și luxul, și vrei să-ți împaci ambele pasiuni. Dacă, însă, nu ai nevoie de mai mult de 4 (sau, in extremis, 5) locuri, probabil că o soluție mai bună rămâne X5 xDrive 40i, unde, pe lângă lux, primești și un comportament pe șosea mai apropiat de tipicul unui BMW, și economisești 14.000 euro.DATE TEHNICE | BMW |
---|---|
Model | X7 M40i |
Motor/ nr. cilindri | L6, bi-turbo |
Cilindree (cmc) | 2.998 |
Putere maximã/turație (CP/rpm) | 340/5.500-6.500 |
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm) | 450/1.500-5.200 |
Transmisie | integralã |
Cutie de viteze | automatã, 8 trepte |
L/l/h (mm) | 5.151/2.000/1.805 |
Ampatament (mm) | 3.105 |
Volum portbagaj (l) | 326-2.120 |
Accelerație 0-100 km/h (s) | 6,1 |
Vitezã maximã (km/h) | 245 |
Consum mixt WLTP (l/100 km) | 8,7 |
Emisii WLTP CO2 (g/km) | 198 |
Preț (euro cu TVA) | 84.371 |