Test drive – Citroen C4 Cactus 1.2 110 EAT6 Shine! Curajos, excentric, diferit. Încă de la debut, C4 Cactus a ales calea revoluţiei stilistice. Însă, odată cu primul facelift din carieră, Citroën stabileşte alte priorități: mai multă eleganţă, mai mult confort.
Lansat în 2014, Citroën C4 Cactus a marcat o întoarcere la caracterul excentric al producătorului francez care, în secolul trecut, făcea istorie cu modele iconice precum 2CV sau DS. Patru ani mai târziu, a sosit momentul unei renovări de substanţă, iar Citroën consideră că noul model nu ar trebui doar să arate îndrăzneţ, ci şi să ofere un confort exemplar, trăsătură cheie în istoria brandului.
Maturizarea nu înseamnă şi revenirea la convenţional. Citroën vrea să se diferențieze în continuare puternic de concurenții săi. Hatchback-ul clasic C4 a fost eliminat din program, iar rolul său este preluat integral de C4 Cactus, care, deşi imită cu succes alura unui crossover, atacă modele tradiţionale din segmentul C, precum Ford Focus, Renault Megane sau Opel Astra.
La nivel estetic, C4 Cactus facelift aduce câteva schimbări notabile, noile blocuri optice şi grila sensibil mai late integrându-se mai elegant în programul curent Citroën. Şi mai important, ineditele Airbumps, ornamentele laterale din plastic moale care protejează caroseria de loviturile din parcare, sunt acum mult mai discrete, fiind repoziţionate exclusiv la nivelul pragurilor, în timp ce hayonul renunţă la abundenţa de plastic monocrom în favoarea unui aspect simplu, curat.
Interiorul rămâne minimalist, dar chic, cu note uşor premium la nivelul planşei de bord. Zonele inferioare şi capitonajele uşilor sunt, totuşi, finisate simplist, aici accentul fiind pus mai degrabă pe durabilitate. Ca de obicei, ecranul tactil central de 7,2 inch preia comenzile principale (inclusiv cele dedicate climatizării), iar instrumentele de bord sunt complet digitale. Modificările cu adevărat importante sunt reunite sub sigla programului Advanced Comfort, care include o serie de tehnologii menite să inducă un sentiment puternic de relaxare: scaune avansate Comfort asemănătoare unor fotolii, mari, plate și foarte moi, cu suport lombar reglabil și un strat suplimentar de spumă cu memorie, la care se adaugă noile suspensii cu amortizare hidraulică progresivă, care promit „un efect de covor magic”.
Acestea adaugă o pereche de “opritoare” hidraulice la fiecare roată, înlocuind reperele convenţionale mecanice care se găsesc de obicei lângă arcurile elicoidale și amortizoarele clasice. Dacă piesele obişnuite absorb și apoi returnează energia creată în timpul unui contact cu o groapă ca un recul, opritoarele hidraulice absorb și apoi disipează această energie din partea superioară și inferioară a cursei amortizorului clasic sub formă de căldură, pentru a reduce vibraţiile şi tangajul caroseriei. La viteză redusă, în oraş, efectul scontat se simte mai puţin, în special la nivelul axei spate, dar, în linii mari şi în special pe traseele interurbane, noul C4 Cactus pluteşte graţios peste gropi, fiind cu siguranță mai confortabil decât versiunea precedentă şi, mai important, decât multe modele compacte tradiţionale.
În ceea ce priveşte motorizările, am putut testa exclusiv motorul turbo pe benzină de 1,2 litri şi 110 CP, cu trei cilindri, PureTech 110, cuplat la o cutie de viteze automată cu șase trepte – grup motopropulsor care este deja folosit cu succes de multe modele PSA, inclusiv de Citroën C3 Aircross și Peugeot 308. Citroën nu ezită să transmită ideea că C4 Cactus este o mașină dezvoltată în spiritul confortului, iar experiența în conducere este în mare măsură conformă cu acest obiectiv. Graţie cuplului de 205 Nm (accesibil de la 1.500 rpm) şi a masei la gol reduse, de numai 1.145 kg, reprizele sunt mai mult decât suficiente, iar, ceea ce este cu adevărat remarcabil, zgomotul la rulare a fost mult redus graţie antifonării mai eficiente a habitaclului realizată de inginerii francezi, care încearcă să facă experienţa trăită la volanul unui Citroën cât mai calmă și mai relaxantă posibil, conform filozofiei Advanced Comfort. Pentru flote, există, de asemenea, un motor alimentat cu motorină de 100 CP, intitulat 1.6 BlueHDi 100.
Verdict AutoExpert
Încă de la debut, C4 Cactus a fost o mașină cu personalitate, chic, spațioasă și, mai presus de toate, accesibilă. Acum, Citroen rafinează aceste atuuri, adăugând o notă de eleganță și maturitate. Micul turbo cu trei cilindri funcționează ireproșabil, însă la capitolele finisare și versatilitate este încă loc de mai bine.
- Design șarmant, cu iz de crossover
- Motor vivace și suficient de economic
- Suspensie inovatoare, confortabilă
- Ofertă de spațiu perfectibilă
- Scaune prea moi
DATE TEHNICE | Citron |
---|---|
Model | C4 Cactus 1.2 110 EAT6 Shine |
Motor/ nr. cilindri | L3, turbo |
Cilindree (cmc) | 1.199 |
Putere maxima/turatie (CP/rpm) | 110/5.500 |
Cuplu maxim/turatie (Nm/rpm) | 205/1.500 |
Transmisie | fata |
Cutie de viteze | automata, 6 trepte |
L/l/h (mm) | 4.170/1.729/1.480 |
Ampatament (mm) | 2.595 |
Volum portbagaj (l) | 358-1.170 |
Masa la gol (kg) | 1.145 |
Acceleratie 0-100 km/h (s) | 10,9 |
Viteza maxima (km/h) | 188 |
Consum mixt (l/100 km) | 5,3 |
Emisii CO2 (g/km) | 119 |
Pret (euro cu TVA) | 18.890 |