O așteptam ca pe… cea mai ieftină electrică din Europa. Am condus-o. Am aflat tot. Acum am venit să-ți povestesc, pe scurt, principalele impresii cu care am rămas după acest test drive Dacia Spring. Pentru detalii suplimentare și picanterii, citește revista Auto Expert. Foto: Adrian Cobzașu
Cântați gloria țării, azi e sărbătoare! Asta spune marșul gloriei din opera Aida. Și câtă dreptate are! Spune-mi, cu mâna pe inimă, că acum doi ani ți-ai fi închipuit că Dacia va scoate cea mai ieftină electrică din Europa! Eu recunosc că nu.
Nu te mai plictisesc cu detalii legate de tehnică, pentru că le ai pe toate aici. Nici despre spațiu și calitate a fabricației, pentru că deja am povestit aici. Citește cu încredere, o să afli cum se stă în spate, cum e portbagajul, cât de bine sunt aliniate panourile, ce materiale are… De fapt, o să afli TOT ce-am putut scoate de la Spring fără să-l conduc. Dar azi am mers cu el. Iată ce-am simțit!
Ce autonomie reală are?
Fiind primul test oficial, am fost nevoit să respect traseul pus la punct de oficialii Dacia. Acest test drive Dacia Spring nu a avut decât o porțiune urbană neglijabilă, deci aștept testul extins ca să mă edific. Însă pot spune că, în afara localității, consumul a oscilat astfel: la un mers eminamente relaxat, cu mod Eco cuplat și climatizare oprită, viteză 50-70 km/h, Spring a consumat 10,9 kWh (autonomie 245 km), la un mers normal 12 kWh/100 km (223 km), la un mers alert 13,3 kWh/100 km (201 km), iar tras maxim de motor, cu depășiri și accelerație on-off 15,9 kWh/100 km (168 km autonomie).
Cât de lentă e?
Ai să ridici reticent din sprâncene când îți voi spune că nu e atât de lentă pe cât te-ar putea face să crezi cei 44 CP. Adică în oraș sigur o să fii fericit, pentru că, până la 50 km/h e rapidă. La drum întins am depășit trenuri rutiere fără probleme, pentru că Spring accelerează. Nu repede, ci decent. Per total, poți merge cu ea la drum întins și poți depăși fără să strângi din… dos, atâta vreme cât ai puțină cultură rutieră și nu te arunci cu ochii închiși pe contrasens. Uite aici un clip video cu mașina accelerând.
Ei spun că merge cu 125 km/h, dar, pe autostradă, eu am depășit coloana cu 131 km/h indicat în bord. Atât a prins exemplarul meu.
Test drive Dacia Spring: cum stă pe șosea?
Surprinzător de bine! Sur-prin-ză-tor. Adică nu ți-e frică să nu te răstorni la viraje. Iar asta e mirific, mai ales că suspensia e moale, deci filtrează bine denivelările din oraș, anvelopele Linglong 165/70 R 14 par atât de înguste, garda la sol măsoară 15,1 cm, iar direcția este foarte asistată. Ca să dezvolt puțin subiectul direcției, este surprinzător de bine reglată în punctul central: suficient de permisivă ca să nu te sperii la 131 km/h (ha!) și suficient de exactă ca să nu ocolești gropile cu mișcări scurte. Deloc vagă, așa cum mi-aș fi închipuit. Doar că volanul este fix (coloana de direcție nu se reglează), scaunul nu se reglează pe înălțime, așa că o să te simți ca tații noștri în Dacia 1300, încercând să-și găsească poziția corectă (nu ideală!) la volan.
Cât de zgomotoasă e?
E. În oraș, auzi traficul și muzica din celelalte mașini destul de pregnant. De la 90 km/h auzi și anvelopele pe șosea, și vântul pe la oglinzi. Dacă mai aruncă roțile câte-o piatră în pasaje, o auzi clar, cu un sunet de tablă. Dar compensează lipsa de zgomot a motorului la viteze medii și mari. La viteze mici, aș fi preferat ca zgomotul artificial făcut de motor ca să alerteze pietonii să se audă mai puțin în habitaclu.
Verdict
Iată și o a doua părere, a colegului Răzvan Măgureanu, despre noua Dacia Spring:
DATE TEHNICE | Dacia |
---|---|
Model | Spring |
Motor | electric |
Putere maximă (CP) | 44 |
Cuplu maxim (Nm) | 125 |
Transmisie | față |
Cutie de viteze | 1 treaptă |
L x l x h (mm) | 3734 x 1622 x 1516 |
Ampatament (mm) | 2423 |
Volum portbagaj (l) | 300 |
Masă la gol (kg) | 921 |
Accelerație 0-100 km/h (s) | nc |
Capacitate baterie (kWh) | 26,8 |
Viteză maximă (km/h) | 125 |
Consum mixt (kWh/100 km) | 10,8 |
Autonomie WLTP (km) | 225 |
Preț (euro cu TVA) | de la 16.800 |