Îți spun franc, fără nuanțe interpretabile: n-ai condus un hatch mai dur decât Civic Type R 2022. Mai ales acum, după ce a primit micile retușuri de la mijlocul vieții. Îți explic mai jos, ca să înțelegi că nu exagerez. Foto: Bogdan Paraschiv
Două hot-hatchuri compacte aflate acum pe piață m-au fascinat peste măsură: Renault Megane R.S. și Honda Civic Type R. Primul, datorită fineții cu care reușește să integreze latura de supercar în cea de familist. La Civic Type R nu discutăm despre finețe, ci despre abilitatea de a produce cel mai rapid supercar din cea mai spațioasă compactă. Dacă ar fi ardei iute, ar primi scor de 2,2 milioane pe scara SHU. Adică maximum.
Da, Type R este cel mai rapid supercar, și nu mă refer la cifre: practic, toate hot-hatch-urile accelerează până la 100 km/h sub 6 secunde și depășesc 260 km/h. Nici nu poți să ceri mai mult de la o compactă. Mă refer la senzațiile pe care ți le insuflă când stai în spatele volanului, acum mai mult ca oricând. Mașina asta arată și se simte extremă, rea, agresivă și fură atenția oricui în orice împrejurare. Mai ales acum, după facelift, când calandrul a crescut cu 30% pentru a coborî temperatura lichidului de răcire cu 8°C la turele rapide.
Retușuri aerodinamice
Doar că acest artificiu a scăzut apăsarea pe puntea față, deci au apărut mici retușuri aerodinamice care să readucă aderența la cote maxime. Singurele vizibile sunt „aripioarele” oblice din prizele laterale de aer, care aglomerează designul și-așa plin de detalii. Au apărut și în spate, ca să dea omogenitate designului. În rest – aceeași apariție frapantă, care dă fiori.
La interior, Alcantara pe scaunele scoică și în premieră pe volan, și un schimbător de viteze care îl comemorează pe cel al primului Type R, din 1997, și care are integrată o contra-greutate de 90 g pentru optimizarea senzațiilor la schimbarea treptelor. Japonezii s-au gândit la toate. Au apărut și butoanele fizice la sistemul multimedia: mulțumim, Honda! Iar „risipa” de fibră de carbon veritabilă (în ornamentele de pe bord și uși, dar, mai ales, în scheletul scaunelor) spune multe despre eforturile inginerilor de a transforma habitaclul în cockpit și de a scăpa de greutate cu orice preț… la propriu!
Am lăsat la sfârșit ceea ce nu vezi, dar simți: sub imaginea agresivă se ascunde o tehnică ameliorată. Sigur, Type R bazat pe a zecea generație Civic era deja o mașinărie fabulos de rapidă, dar acum, după facelift, fiecare aspect a fost ușor șlefuit, pentru a atinge perfecțiunea. Pe circuitul Titi Aur, atât de solicitant pentru frâne, Civic Type R 2022 a fost suprem: zero fading la frânare plus cea mai fină și promptă pedală pe care am întâlnit-o pe o compactă. Japonezii au tradus senzațiile în cifre: frâna „prinde” cu 17% mai devreme decât înainte, iar plăcuțele sunt realizate dintr-un material mai rezistent la oboseală.
Greutatea trenului de rulare în scădere
Toată masa mobilă a sistemului de frânare (discuri, etriere, plăcuțe, rotoare centrale, acum separate de discuri) a scăzut cu 2,2 kg pe fiecare roată din față. Asta înseamnă că roata are inerție mai mică și urmărește mai fidel denivelările șoselei. În plus, noii pivoți au frecări reduse, drept urmare cresc promptitudinea suspensiei. În plus, bucșele brațelor inferioare de pe spate sunt cu 10% mai rigide, fapt care scade elasticitatea în plan longitudinal. Adaugă la toate astea noile suspensii adaptive care reacționează de 10 ori mai repede decât înainte de facelift și ai imaginea completă a celei mai complexe mașinării din segment.
Aderența fabuloasă se îngemănează perfect cu direcția grea, cu „tone de feedback” în volan în modul +R, pentru a-ți permite să ghidezi la limită racheta japoneză fără efort. Motorul rage cutremurător, trage de jos ca un turbo și urcă până la 6.700 rpm ca un aspirat, dar nu bubuie și nu bolborosește pe eșapament în frână de motor. Știe, însă, rev-matching. Adică la retrogradarea în trepte crește automat turația motorului ca să corespundă cu cea a roții. Totul pe fondul unui schimbător care se mișcă ideal, la fel ca la referința industriei, Mazda MX-5.
➡ Test drive Renault Megane R.S. 💡
Cât despre consumul în București, numai 10,5 l/100 km au fost suficienți. Iar dacă nu te grăbești la drum întins, la 100 km/h reușești 6,5 l/100 km. Pe autostradă bea puțin peste 9 l/100 km.Vezi aici cât consumă Honda Jazz!
Te poți baza și pe sistemul Honda Sensing, disponibil de-acum standard. Deci, în 42.000 de euro, primești tot arsenalul Honda. Totul, de la asistent la menținerea benzii de circulație și pilot automat adaptiv, până la asistent de unghi mort, recunoașterea semnelor de circulație și alarmă. Practic, nu-ți mai poți comanda nimic extra, în afara vopselei metalizate de 450 euro. Iar Racing Blue Pearl îmbracă minunat exemplarul meu!
Un singur aspect întinează imaginea de animal pursânge a lui Civic Type R 2022. Sistemul de sunet simulează sound-ul motorului pentru a-i impresiona pe călători. Și tu, Brutus?
DATE TEHNICE | Honda Civic | |
---|---|---|
Model | Type R | |
Motor/ nr. cilindri | L4, benzină | |
Cilindree (cmc) | 1996 | |
Putere maximă/turaţie (CP/rpm) | 320/6500 | |
Cuplu maxim/turaţie (Nm/rpm) | 400/2500-4500 | |
Transmisie | față | |
Cutie de viteze | cutie manuală cu 6 trepte | |
L/l/h (mm) | 4557/1877/1434 | |
Ampatament (mm) | 2699 | |
Volum portbagaj (l) | 420-1209 | |
Masă la gol (kg) | 1395 | |
Acceleraţie 0-100 km/h (s) | 5.8 | |
Viteză maximă (km/h) | 270 | |
Consum WLTP urban/extr./mixt (l/100 km) | 10,7/7,2/8 | |
Emisii CO2 (g/km) | 187 | |
Preț (euro cu TVA) | 42.000 |