Lamborghini este marca mașinilor sport extreme. Acum, cu ajutorul lui Audi, Lamborghini redefinește ideea de SUV de înaltă performanță. Urus este SUV-ul superlativelor, cel mai sportiv SUV care a fost construit vreodată. În premieră, test cu măsurători complete.
Test drive – Lamborghini Urus
Lamborghini își arogă patentul de inventator al super SUV-urilor. “Noi am inventat această specie încă din anii ‘80 cu LM 002. Cine știe oare mai bine decât noi să revitalizeze acest segment într-un moment istoric în care toate mărcile de superlux, de la Rolls la Aston plus Ferrari în viitorul apropiat vor ataca această nișă?” Trebuie însă să notăm că geneza lui LM002 nu este atât de nobilă pe cât vrea să ne inducă marketingul de la Lamborghini deoarece LM (Lambo Rambo cum îi spun italienii) s-a născut din proiectul Cheetah propus armatei americane la mijlocul anilor ’70 și refuzat ca fiind inadecvat din punct de vedere militar. LM002 era un fel de Hummer, un SUV gigant, solid ca un tanc.
Totuși, premisele strategice sunt greu de contestat. Azi, toată lumea vrea un SUV, indiferent de gabarit, performanțe și preț. Și nebunia aceasta a cuprins și gama high-end care până de curând părea incompatibilă cu ideea de SUV. Totuși, curentul SUV este atât de puternic încât a pătruns și în segmentul de superlux fără riscul de a canibaliza gama de mașini sport sau de limuzine existente. Iar noile super SUV-uri asigură și o marjă de profit atractivă mai ales în condițiile în care mărcile high-end fac parte dintr-un gigant ca VW care permite împărțirea unor costuri de dezvoltare.
Ca și în cazul lui Cayenne pentru Porsche, Urus este o ca o bancă foarte profitabilă pentru că va dubla vânzările mărcii, cifrate în prezent la 3.500 unități. În acest sens, Lamborghini a dublat suprafața fabricii din Sant Agata Bolognese, locația istorică a mărcii. (vezi AutoExpert februarie 2018).
Lamborghini Urus – moștenirea
Succedând unor modele cum ar fi Diablo, Murcielago, Gallardo, Aventador, Huracan, care marchează apo-
teoza sportivității pure, poate oare Urus să transfere ADN-ul mărcii într-un model care este prin natura sa un compromis pentru dinamică?
În acest sens, l-am provocat pe Urus la un test pe toate suprafețele: șosea, circuit și off-road.
Lamborghini Urus este un fel de Transformers, beneficiind de cele mai avansate tehnologii disponibile în grupul VW, multe dintre ele disponibile standard la Urus. Linia generală de design nu are legătură cu LM002, dar câteva elemente ne aduc aminte de LM002. Este vorba de micile prize de aer laterale care au acum steagul italian pe ele și evazările aripilor care sunt hexagonale, similar lui LM002.
Partea frontală are acel caracter extrem, tipic Lamborghini, cu prize de aer uriașe, în timp ce în lateral, Urus adoptă o linie logică de coupe, cu geamuri înguste și un spate impunător în care banda neagră ce unește stopurile cu LED conferă o senzație de lățime. Iar jantele de 22 inci (21 inci standard) și cele patru țevi groase de eșapament (negre mat, 833 euro, prezente pe mașina de test) completează imaginea unuia dintre cele mai impunătoare SUV-uri construite vreodată. Un detaliu interesant: Urus are doar pneuri Pirelli P Zero Corsa fabricate special de Pirelli pentru Lamborghini având simbolul L pe ele, pentru că nu existau la niciun producător pneuri atât de late cu balon atât de înalt (285/40 ZR22 pe față și 325/35 ZR22 pe spate).
La interior impresionează plăcut reușita combinației dintre elemente tradiționale Lamborghini și cele preluate de la Audi, inerente într-o eră a globalizării în care presiunea costurilor este uriașă. Unii fani Lamborghini mai răutăcioși vor remarca repede comenzile geamurilor, ale oglinzilor, de deschidere a ușilor sau cele două rotițe de pe volan care sunt atât de familiare de la Seat Ateca la VW Golf. De asemenea, sistemul multimedia LIS III cu ecran tactil de 10,1 inci și cel de-al doilea display de 8,6 inci cu feedback haptic, care reglează climatizarea și scaunele sunt preluate de la noul Audi A8.
Lamborghini Urus – Tamburo
Însă piesa centrală este selectorul Tamburo. Tamburo nu este un buton ci desemnează un concept de comenzi pentru reglajul trenului de rulare. Mai aproape de șofer este selectorul Anima din care se pot alege modurile Strada, Sport, Corsa și Neve (standard) plus Terra și Sabbia (600 euro), caz în care suspensia pneumatică adaptivă se ridică și se mărește garda la sol. În dreapta există un selector care arată similar, numit Ego, preluat de la Aventador și care este practic un mod individual de reglaj al trenului de rulare cu trei butoane: pentru răspunsul direcției, suspensiei și al distribuției cuplului față spate. Între cele două selectoare se află selectorul cutiei de viteze care arată ca o manșă de yacht și sub el o clapetă roșie sub care se ascunde butonul de start. Pornim motorul, dar ca să plecăm din loc nu folosim selectorul cutiei ci apăsăm frâna și tragem din padela din dreapta volanului. Se cuplează treapta I din modul Drive. Dacă tragem de ambele padele în același timp se cuplează modul N, în timp ce pentru P și R avem butoane pe selectorul cutiei de viteze. Există și un mod Manual tot pe selectorul cutiei de viteze.
Scaunele cu reglaje electrice standard, îmbrăcate în piele și Alcantara, cu tetiere integrate oferă o susținere foarte bună, iar plafonul îmbrăcat în Alcantara și planșa de bord în piele cu cusături contrastante roșii confirmă blazonul premium al mărcii.
Vorbeam la început de un compromis pentru dinamică. Sub capotă nu lucrează un V10 sau V12 aspirat de înaltă turație ca în Huracan sau Aventador, ci primul motor turbo din istoria mărcii – un V8 bi-turbo regăsit și la unele modele Audi sau la Bentley Bentayga V8. Acesta nu are acea abilitate de a se tura până la 8.000 rpm, dar urcă până la maximum 6.800 rpm, turația de putere maximă fiind la 6.000 rpm. Nu are nici acel crescendo în sunet ca la motoarele aspirate, dar pe modurile Sport și Corsa te înfioară cu un sunet baritonal superb care îți induce ideea de putere nemăsurată. Și mai presus de toate asigură acel nivel de performanțe care face din Urus un SUV al superlativelor.
Lamborghini Urus – reprize
Spuneam chiar în această ediție că Grand Cherokee Trackhawk este cel mai rapid deoarece cifrele oficiale anunță 3,5 s de la 0 la 100 km/h pentru Trackhawk și 3,6 secunde pentru Lambo. Colegii de la Quattroruote au obținut pe circuitul de la Vairano o valoare incredibilă, de 3,2 secunde, cu 0,4 secunde mai rapid decât specificația data de uzină. Iar această valoare este cu adevărat excepțională pentru că a fost obținută cu o mașină care are o masă la gol de 2,2 tone (mașina de test avea chiar 2.346 kg). De asemenea, pe autostradă, poți simți vigoarea fabuloasă a lui Urus care este indecent de rapid. De la 140 km/h în sus pleacă de parcă ar pleca de pe loc și urcă incredibil de ușor până pe la 260 km/h. Este o viteză care ar da orice radar peste cap și încă mai este loc până la 305 km/h. Poate altădată pe o autostradă germană fără limită de viteză. Urus este ca o rachetă terestră și la viteze foarte mari impresionează extraordinar senzația de siguranță pe care ți-o conferă. Stabilitatea în linie dreaptă este perfectă, nu simți deloc viteza, iar aderența este impecabilă. Pe circuitul de la Vairano, Urus a fost mai rapid decât alte SUV-uri sport de divese clase, marcând un record cu 1 min 16:331 secunde cu ESP-ul decuplat în modurile Sport și Corsa.
La drum întins, chiar și pe modul Strada, suspensia este destul de rigidă și credem că jantele de 21 standard ar fi mai potrivite pentru drumurile noastre și v-ar scuti și de suplimentul de preț cuprins între 3.570 și 4.522 euro în funcție dacă sunt mate, argintii sau cu finisaj diamant. Sigur, dacă nu vă plac jantele de 21 inci argintii puteți comanda extra preț unele titan mat, negru lucios sau gri grafit. Indiferent de jante, beneficiați de senzaționalul sistem de frânare cu discuri ceramice standard de 400 mm pe față și 370 mm pe spate care asigură o decelerație fabuloasă. Colegii de la Quattroruote au obținut o distanță de oprire de numai 36,5 m de la 100 km/h.
Urus beneficiază standard de toate delicatesele tehnice oferite de platforma MLB Evo dezvoltată de Audi și utilizată la VW Touareg, Audi Q7, Porsche Cayenne, Bentley Bentayga: barele stabilizatoare active acționate electromecanic cu motorașe alimentate de la noua rețea de 48V și direcția integrală la care, la viteze mici, orientează roțile spate cu 3 grade în sens invers față de cele față și în același sens la viteze mai mari.
Dotarea standard mai include sistem de navigație și jante de 21 inci, iar toate culorile metalizate sunt gratuite. Se plătește însă mult pentru pachetul de sisteme de asistență cu autonomie de nivel 2 (5.950 euro împreună cu head-up display) care la modele mai ieftine sunt standard.
Cu 5,11 metri, Urus este o mașină mare, având gabaritul unui Audi Q7. Astfel, în spate stai la fel de bine ca în Q7 având loc enorm la genunchi. Și portbagajul e foarte mare în ciuda alurii de coupe, având 616 litri și ajungând la 1.596 litri dacă se rabate bancheta fracționabilă 40/20/40%. Acesta este cel mai practic și mai spațios Lamborghini care a fost construit vreodată.
Verdict AutoExpert
Urus este fascinant din multe puncte de vedere: un SUV de superlux, superb construit, care are ADN-ul de design al mărcii și care este indecent de rapid pentru un SUV. Are accelerația unui Huracan și oferă spațiul interior al lui Q7, realizând un compromis superb. Pe circuit se simte masa mare și nu are agilitatea lui Cayenne Turbo.
PREȚURI șI DOTĂRI
Lamborghini Urus 206.019 euro
Dotări standard: sistem de navigație, climatizare automată, tapițerie de piele, scaune reglabile electric, jante de aliaj 21 inci, bare stabilizatoare active, direcție integrală, plafon Alcantara, vopsea metalizată (11 nuanțe).
Dotări opționale: scaune față complet electrice cu ventilație și masaj 2.975 euro, pachet Carbon mare față 4.998 euro, sistem audio Bang&Olufsen 5.950 euro, moduri Off-road 600 euro, pachet ADAS+HUD 5.950 euro, Night Vision 2.500 euro.
DATE TEHNICE | Lamborghini |
---|---|
Model | Urus |
Motor/ nr. cilindri | 8 cilindri în V, bi-turbo |
Cilindree (cmc) | 3.996 |
Putere maxima/turatie (CP/rpm) | 650 CP/6.000 rpm |
Cuplu maxim/turatie (Nm/rpm) | 850Nm/2.250-4.500 |
Transmisie | integrala |
Cutie de viteze | cutie automata cu 8 trepte |
L/l/h (mm) | 5.113/2.017/1.638 |
Ampatament (mm) | 3.002 |
Volum portbagaj (l) | 574 |
Mas_ la gol (kg) | 2197,000 |
Acceleratie 0-100 km/h (s) | 3,6 |
Viteza maxima (km/h) | 305 |
Consum mixt (l/100 km) | 12,3 |
Emisii CO2 (g/km) | 279 |
MASURATORI QUATTRORUOTE | |
Acceleratii | |
0-60 km/h (s) | 1,5 |
0-100 km/h (s) | 3,2 |
0-130 km/h (s) | 5,0 |
1 km cu start de pe loc (s) | 20,9 |
Frânare de la 100 km/h | |
La gol, rece (m) | 36,5 |
Consum | |
În oras/drum national/autostrada (l) | 16,7/9,7/12,3 |
Masa | |
Masa masurata (kg) | 2.346 |
Zgomot interior | |
la 50 km/h (dBA) | 54,7 |
În accelerare maxima | 81,3 |
Pret (euro cu TVA) | 206.019 |