Test drive Mazda MX-5 – Cine te crezi?

Mazda MX-5 (4)

Am jurat că nu voi mai avea de-a face cu tine. Data trecută, ai dispărut fără urmă, după un dans pe serpentine. Și acum te-ai întors. Cine te crezi să apari când ai chef, cu farurile tale încruntate și posteriorul sexy de roadster?

FOTO: Bogdan PARASCHIV

Dar chiar așa, cine te crezi? Cel mai bine vândut roadster din lume? Mda, știu că ești. Când toate cresc, Miata se face mai mică, mai agilă, mai dansatoare, mai îndrăzneață. 3.915 metri măsoară în lungime. Da, și Mazda2 e mai mare, la 4,060 metri.

Mazda MX-5

Nu i-am rezistat. Când am deschis portiera, parcă am deschis o sticlă de Pepsi rece și acidulat într-o zi toridă. Torid și acidulat ne-a fost și noul tete-a-tete. M-am așezat în scaunul Recaro negru, din piele și Alcantara, cu cusături contrastante roșii, atât de aproape de sol.

Test drive Mazda MX-5 – Gheișa care dansează tango

Ca o casă japoneză e interiorul lui MX-5. Nu am torpedou, nu ar fi avut loc la bord. Doar dacă ar fi forțat pasagerul din dreapta să stea cu picioarele pe scaun. Am, în schimb, un micuț spațiu de depozitare, în spate, între scaune. În fața lui, suportul de pahare detașabil. Dar cum ar trebui să mă contorsionez oare, să ajung la el, în timp ce conduc?

Mazda MX-5 (3)

Ecranul tactil de 7 inci cu navigație nu reacționează la orice gest fin, așa că insist, căutând un tango la radio. Victorie! “La Cumparsita” își târâie acordurile senzuale în FM și le revarsă prin difuzoarele sistemului audio BOSE.

Ți-aduci aminte, Miata, că mi-am rupt >>> Citește continuarea pe www.missauto.ro

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top