Test DS 4

Test DS 4 autoexpert.ro

DS Automobiles face pași mari către o identitate nouă. Iar hatch-ul lor compact, ajuns la a doua generație, va fi un model extrem de important pentru a atrage noi clienți către marca premium din Franța. Test DS 4. Foto: Bogdan Paraschiv

DS s-a născut din dorința oficialilor grupului francez PSA de a deține o marcă premium. A apărut sub aripa mărcii Citroën, al cărui legendar model din anii ’50 a inspirat actuala marcă premium DS, pronunțat „déesse“ în limba franceză, care înseamnă „zeiță“. O denumire inspirată pentru o marcă premium cu o tentă șic.

Primele modele DS – DS3, lansat în 2009, și hatchbackul compact DS 4, prezentat publicului în 2010 – purtau și sigla Citroën. Apoi, cu ocazia faceliftului operat în 2015, DS 4 a primit și noua siglă DS, divizia premium devenind o marcă în toată puterea cuvântului, alături de Peugeot și Citroën. Prima generație DS 4 era un hatchback compact cu o serie de elemente specifice care, la debut, au ridicat o serie de sprâncene.

De exemplu, deși avea patru portiere, geamurile celor spate erau fixe, neputând fi deschise. Mașina împărțea platforma cu Citroën C4 și, cu toate că suspensia a fost rigidizată, nu era cea mai dinamică de pe piață, în ciuda unor motorizări destul de puternice. De pildă, varianta 1.6 THP oferea 200 CP primei generații DS 4. Hatchbackul compact a înregistrat vânzări de peste 30.000 de exemplare în primii ani de producție, apoi apetitul publicului s-a diminuat.

Test DS 4 – sub oblăduirea Stellantis

DS Automobiles este astăzi sub umbrela Stellantis, născut din fuziunea dintre PSA și FCA, iar oficialii grupului i-au dat o identitate nouă și aparte, a doua generație a modelului DS 4 fiind foarte importantă pentru marca premium franceză. Noua mașină se prezintă acum sub forma unui crossover compact cu o siluetă atipică, iar prin integrarea sa în gamă, constructorul francez oferă acum patru modele distincte: DS3 Crossback, DS 4, DS7 Crossback și DS9.

Cu DS 4, francezii vor să concureze cu modele ca Audi A3 și BMW X2. Pentru a putea face asta, și-au echipat bine mașina și au dat denumiri cu rezonanță diverselor niveluri de echipare: Bastille+, Trocadero și Rivoli. Există trei variante de motorizare pe benzină, cu puteri între 130 și 225 CP, un diesel de 1,5 l și 130 CP și un hibrid plug-in de 225 CP bazat pe propulsorul 1.6 Puretech și un motor electric.

Exemplarul pe care l-am testat a fost un DS 4 cu motorizare pe benzină 1.6 Puretech în versiunea de 225 CP, cel mai puternic benzinar din oferta modelului. Propulsorul e asociat cu o cutie automată cu opt trepte, iar puterea este transmisă către puntea din față.

Test DS 4 autoexpert.ro

Această motorizare poate fi comandată doar în echiparea de top, Rivoli, care aduce o serie de elemente ce scot în evidență modelul francez. La prima vedere, este un hatchback compact, dar proporțiile sunt cumva atipice. Are jante din aliaj de 20 de inchi, o capotă lungă, linii sculpturale și elemente optice ce imită suprafața unui diamant. DS Automobiles a investit mult timp pentru un look exterior și interior foarte elaborat și minuțios, pe care nu îl regăsești la alte mărci. DS și-a găsit vocea și se adresează unui cumpărător aparte, un iubitor de artă și frumos, care își dorește un automobil premium diferit.

Influența diamantului

Privit din față, remarci imediat luminile de zi ce pleacă într-o formă de Z elaborat din blocurile optice, creând o semnătură luminoasă specifică. Farurile cu tehnologie Matrix LED sunt înguste și încadrează grila generoasă, pe care tronează sigla DS. În spate, lucrurile sunt și mai spectaculoase – stopurile foarte înguste au o suprafață care imită un diamant și sunt unite printr-o bandă cromată, luneta este relativ mică, iar imaginea e completată de spoilerul masiv, cu două evacuări pătrate.

Un lucru este sigur, vei atrage atenția. Am avut parte de priviri lungi, admirative, altele fiind curioase și întrebătoare. La semafor, am fost întrebați ce mașină este. Deci, scopul a fost atins, dar DS Automobiles mai are un pic de lucrat la promovarea brandului.

Test DS 4 autoexpert.ro

Să trecem și la experiența la volan. Prima surpriză a fost că noul DS 4 nu se mai simte ca un Citroën. Deși o parte din elementele de la interior, cum ar fi displayul planșei de bord și cel central, sunt clar din banca de organe Citroën, feelingul general este diferit. Și mai interesant e că, datorită suspensiei bine reglate, rulează acum mult mai matur. Chiar dacă este echipat cu jante de 20 de inchi, inginerii mărcii au reușit să facă suspensia să filtreze foarte bine denivelările, dar fără acea senzație de „moale“ întâlnită la modelele Citroën.

În plus se stă confortabil la volan, pe scaunele tapițate cu piele, iar interiorul e foarte bine izolat fonic. Selectorul pentru cutia de viteze automată este specific Grupului PSA, cu un comutator relativ mic, dar care are acum o viteză de reacție mult mai bună. Avem și Apple CarPlay wireless, o grafică excelentă pentru toate ecranele și elemente specifice mărcii DS.

➡ Vezi aici pagina de prezentare a lui DS 4! 💡

Butoanele pentru geamurile electrice sunt grupate pe o latură înclinată a portierei, în partea superioară, alături de butonul în formă de romb pentru blocarea portierelor. Butonul pentru pornirea motorului este amplasat în mijlocul consolei centrale, iar comenzile pentru climatizare sunt grupate într-un soi de claviatură. Un al treilea ecran e amplasat lângă selectorul cutiei de viteze și este folosit pe post de controler pentru sistemul de infotainment.

Test DS 4 autoexpert.ro

Consum și prețuri

Oficial, DS 4 cu motorul de 225 CP pe benzină consumă în medie 6,6 l/ 100 km. Noi am înregistrat în acest test DS 4 un consum de 6,9 l pe autostradă. În oraș, consumul a urcat la 10,6.
DS 4 nu este un automobil ieftin, prețurile începând de la 30.700 de euro, dar varianta noastră, Rivoli, pornește de la 34.900, iar dacă dorim un hibrid plug-in, prețul de bază e de 47.200 de euro. Din păcate, motorul pe benzină de 1,6 litri nu se mai află în oferta pentru românia. Poți comanda doar 1.2i de 130 CP, 1.5 diesel de 130 CP și PHEV 225 CP. Una peste alta, DS 4 este acum un automobil matur, premium, cu o identitate bine definită. Și nu arată a mașină germană.

DATE TEHNICE DS 4
ModelRivoli 1.6 Puretech 225
Motor/nr. cilindri L4
Cilindree (cm3)1598
Putere maximă/turaţie (CP/rpm)224/5500
Cuplu maxim/turaţie (Nm/rpm)300/1900
Tracțiunefață
Cutie de vitezeautomată, 8 trepte
L × l × h (mm)4400 × 1830 × 1470
Ampatament (mm)2675
Volum portbagaj (l)439
Masă la gol (kg)1494
Acceleraţie 0–100 km/h (s)7,9
Viteză maximă (km/h)235
Consum mixt (l/100 km)6,6
Emisii CO2 (g/km)148
Cel mai recent preț (euro) 43.700

Verdict AutoExpert

Dragos-BaltateanuDS 4 1.6 Puretech este un automobil premium aparte, cu un aer complet diferit de al concurenței din Germania. DS Automobile a lucrat la partea dinamică și a reușit să dea un feeling matur și rafinat noului DS 4.
  • Suspensie excelentă
  • Motor puternic
  • Interior aparte
  • Anumite materiale
  • Elemente preluate de la Citroën

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top