Nu e prima oară când ne întâlnim cu ele, însă niciodată nu le-am testat împreună. A sosit, deci, momentul să vedem dacă copilul-minune iberic, Seat Ateca, cel care a convins 5.000 de clienți să-l comande fără ca măcar să-l fi văzut pe viu, ne va convinge și pe noi că poate zdruncina ierarhia SUV-urilor compacte. Îi vor ține companie deja consacratele Ford Kuga și Kia Sportage. Foto: Bogdan Paraschiv
Un spaniol, un coreean și un american se întâlnesc în România. Nu, nu este începutul unui banc, ci mai degrabă al unei povești cu miză mare: într-un segment care a crescut în țara noastră cu 26,1% în 2016 și are perspective de creștere continuă până la sfârșitul deceniului, nu e loc de experimente nereușite. Ford Kuga a fost vândut în 601 unități, în timp ce Kia Sportage și-a găsit 1.054 de proprietari anul trecut. Să ținem totuși cont că modelul american era pe piață într-o formă neschimbată încă din 2012, fiind cel mai vechi SUV aflat în oferta Ford, de aceea, odată cu faceliftul din octombrie 2016 ar putea căpăta un avânt în clasamentul vânzărilor: Ford se așteaptă să comercializeze 700 de exemplare Kuga în acest an. Despre Ateca nu se poate spune decât că, în două luni de prezență pe piață, și-a găsit 16 proprietari, fapt încurajator pentru primul SUV din istoria ibericilor. Privind cifrele de vânzări, putem creiona și portretul-robot al clientului care optează pentru modelele din această triadă: marea majoritate a clienților a optat pentru versiunile de top, echipate cu motor turbodiesel de 2 litri și tracțiune 4×4. De aceea, persoanele atrase de aceste mașini au un venit consistent, sunt dinamice și au cerințe ridicate de conectare. În consecință, am decis să testăm și noi variantele echipate cu motoarele cele mai vândute și tracțiune integrală, în echiparea de top. Dacă Ford Kuga și Kia Sportage au fost disponibile cu transmisiile automate și puterile de vârf, Seat Ateca a venit în varianta cu transmisie manuală și putere de 150 CP.
Caroserie și spațiu interior
Într-un segment în care se pune accent pe cel mai bun echilibru între utilitate, confort și performanțe, ar trebui ca cele mai noi platforme să fie avantajate. De aceea, Ford suferă puțin: bazându-se pe cea mai veche platformă din test, C1, care derivă din cea a compactei Focus, Kuga are cel mai mic interior, în pofida celui mai lung ampatament și a celei mai impunătoare caroserii. Totuși, poziția de condus este la fel de înaltă cu a lui Sportage și cu 5 cm peste cea a lui Ateca, fapt care asigură o vizibilitate excelentă asupra traficului. Pare mai degrabă că te afli la volanul unui off-roader decât la al unui crossover, iar asta creează o senzație de robustețe. Pasagerii din spate sunt restricționați de spațiul modest pentru cap, cu 11 cm sub cel al lui Ateca și cu 3 cm mai mic decât în Sportage, dar atâta vreme cât nu depășesc 1,80 m nu au motive de îngrijorare.
Kia Sportage este construită pe o platformă de concepție 2015, pe care o împarte cu Hyundai Tucson și oferă un spațiu interior mai mare în toate privințele, raportat la Kuga. În Sportage se stă cel mai comod, indiferent de locul ales: pasagerii din față beneficiază de cele mai confortabile scaune – adevărate fotolii, cu 4 cm mai late decât ale rivalilor. Confortul pe banchetă este, de asemenea, regesc, oferind suficient spațiu, cel mai lung șezut și spătar ușor profilat pentru doi pasageri.
Totuși, cel mai scurt model din test este, paradoxal, și cel mai spațios: Seat Ateca folosește apreciata platformă modulară MQB a grupului VW și lasă în urmă ambii concurenți la spațiul pentru genunchi și cap, atât în față cât și pe banchetă. Dacă analizăm mai atent situația, vom remarca de unde au scos spaniolii centimetri în plus: șezuturile sunt poziționate cu 5 cm mai jos, fapt care te face să te simți mai degrabă într-un crossover decât într-un SUV. Persoanele scunde vor intra mai ușor în mașină, dar vor aprecia mai puțin înălțimea redusă față de sol, care nu oferă același sentiment de suveranitate ca la concurență. Spațiul impresionant la genunchi în spate, cu 3 cm mai mare, a fost obținut prin reducerea lungimii portbagajului cu 4 cm față de celelalte două modele din test. Astfel, spațiul pentru bagaje la Ateca măsoară 421 litri în varianta 4×4, în timp ce Kuga afișează valoarea de 436 litri și poate transporta, cu spătarul rabatat, obiecte cu lungimi record de până la 194 cm (valori măsurate de colegii de la Quattroruote). Campionul este Sportage, cu 465 litri. Niciunul dintre modele nu oferă banchetă culisantă, însă spătarele pot fi înclinate separat, în cinci unghiuri diferite la Sportage și Ateca și în patru la Kuga. Ateca este singurul care oferă, pe lângă manetele de pe banchetă, și clapete în portbagaj pentru rabatarea spătarului.
Cel mai vechi conceptual model din test, Ford Kuga, nu are nicio reținere în a concura pe picior de egalitate cu colegii din pluton. Mai mult, deși a păstrat structura consolei centrale, Ford a redus considerabil numărul de butoane dedicate sistemului multimedia, de aceea americanul are un bord aerisit și excelent structurat: comenzile sistemului SYNC 3 sunt situate sub ecranul tactil de 8 inch, cele ale climatizării, împreună cu afișajul aferent se află în zona centrală a consolei, iar cele ale sistemelor de asistență în zona inferioară. Deși cozorocul aflat deasupra ecranului îl face extrem de lizibil chiar și în plină zi, butoanele sistemului de infotainment sunt așezate foarte înclinat și cer atenția șoferului pentru a fi identificate. Nu există selectoare pentru modul de conducere sau pentru sistemul de tracțiune integrală, dar transmisia se adaptează automat stilului adoptat de șofer, iar cuplul la fiecare roată, care variază continuu în funcție de aderență, poate fi afișat în timp real și pe display-ul dintre cadranele de bord.
Alta este situația în cazul bordului lui Sportage. Coreeanul are o dispunere mult mai convențională a comenzilor, cu o consolă centrală mai aglomerată. Ca și la Kuga, însă, butoanele sunt bine delimitate în trei blocuri: multimedia în partea superioară, climatizare în zona centrală și cele pentru confort pe ultimul rând. Pe tunelul central, în jurul frânei de staționare automate, descoperim comenzile dedicate conducerii, simple și elocvent simbolizate. Nu există suspensie adaptivă, dar din Drive Mode se poate modifica răspunsul direcției și cutiei în două moduri. În plus, Sportage promite ceva mai mult în teren accidentat, putându-se bloca transmisia în situații mai dificile. La echiparea de top GT Line, scaunele sunt ventilate, iar pasagerii din spate beneficiază de banchetă încălzită în două trepte de temperatură, opțiuni indisponibile la cei doi adversari.
Cel mai nou concurent din test, Seat Ateca, vine cu un interior asemănător cu al fratelui de grup, VW Tiguan, cu mențiunea că displayul sistemului multimedia este poziționat mai bine, în partea de sus a consolei, între gurile de ventilație. Aceleași blocuri de comenzi structurate ireproșabil, dar ambalate într-o formă emoțională, tipică brandului spaniol. Spre deosebire de concurenți, Ateca pune la dispoziția șoferului, pe tunelul central, un selector rotativ pentru șase programe de rulare: Eco, Normal, Individual, Sport, Offroad și Snow. În funcție de programul ales, se modifică parametrii direcției și ai răspunsului motorului, precum și ai transmisiei, în cazul echipării cu cutie de viteze DSG.
Dinamică și confort
De îndată ce am urcat la volanul lui Kuga, am realizat că am de-a face cu un model echilibrat. Pe de o parte, confortul este amplificat de suspensia revizuită, care a primit un reglaj înclinat spre confort. Ajutată și de elementele bine asamblate din habitaclu, aceasta asigură o călătorie comodă pe orice suprafață. Firește, Kuga și-a mai pierdut din incisivitatea proverbială pe care o afișa înainte de facelift, dar și-a păstrat o bună parte din agilitate și stabilitate. În plus, în ofertă și-a făcut apariția un nou nivel de echipare, ST Line, cu direcție cu demultiplicare scăzută, suspensie mai scurtă cu 10 mm și articulații mai rigide.
Chiar și în varianta Titanium testată de noi, direcția este comunicativă, iar ruliul se menține la un nivel scăzut. Motorul de 180 CP face pereche bună cu transmisia Powershift cu dublu ambreiaj, promptă și fără jenă în a-l exploata spre limitele superioare. Poziționați schimbătorul în modul S și veți primi în schimb turații ridicate și un nivel foarte bun al reprizelor, concomitent cu cel mai mic zgomot în sarcină. Agilitatea este cu atât mai lăudabilă, cu cât Kuga este și cel mai greu, și cel mai înalt model din test. Masa mare se repercutează, însă, asupra demarajului și are drept rezultat și cel mai mare consum din test.
În contrast cu polivalența americanului, unicul țel al lui Sportage este confortul. Suspensia moale absoarbe excelent denivelările, asigurând cel mai redus nivel al zgomotului în habitaclu. Rularea relaxată este pe deplin susținută de transmisia automată cu șase trepte și convertizor de cuplu, care profită de cei 400 Nm obținuți de la 1.750 rpm, menținând motorul la turații scăzute chiar și la accelerări.
Am cuplat însă modul Sport și am descoperit o mașină capabilă de reprize rapide, peste cele ale lui Kuga. Nu confundați însă Sportage cu o mașină sport: pe viraje direcția necomunicativă și înclinațiile laterale puternice zădărnicesc orice tentativă de distracție.
Cel mai ușor model din test, Ateca, este și cel mai dinamic. Cu 242 kg mai ușor decât Kuga, cu 218 kg sub Sportage și cu cea mai coborâtă poziție de conducere, spaniolul atacă virajele precum un hatchback, fără ruliu sau înclinații laterale. Feedback-ul puternic din volan m-a ajutat să-l duc la limita aderenței fără emoții, cu zâmbetul pe buze. Pe drum forestier, denivelările se simt în habitaclu mai accentuat decât la celelalte două modele, dar suspensia nu scutură pasagerii excesiv.
La parcări și întoarceri, cel mai mic diametru de bracaj din test, de numai 10,9 metri, este de mare ajutor. Motorul TDI, disponibil în varianta de 150 CP la transmisia manuală, profită de greutatea scăzută a mașinii pentru a stabili cele mai bune demaraje, însă este cel mai zgomotos în sarcină și poate fi mai bine pus în valoare de transmisia cu rapoarte lungi de demultiplicare. Reversul este reprezentat de cel mai mic consum din test, cu peste 1,3 l/100 km mai mic decât al concurenților.
Costuri
Coreenii oferă „multă mașină” pe bani puțini: Sportage joacă în altă ligă de prețuri raportat la adversari. Încă din standard, versiunea GT Line a lui Sportage are dotări standard care la rivali sunt doar pe lista de opțiuni. La prețuri comparate, diferența față de Kuga ajunge la 6.436 euro, iar față de Ateca la 662 euro, cu mențiunea că la Ateca nu se poate comanda cutie automată (existentă la modelele rivale) la motorul de 150 CP (3.933 euro în plus costă Ateca de 190 CP cu transmisia automată). Și condițiile de garanție fără egal recomandă Sportage drept cea mai cerebrală alegere. În schimb, costurile de întreținere sunt relativ asemănătoare.
Concluzii
Seat Ateca 2.0 TDI Excellence 4Drive
Spaniolii au dat lovitura, oferind un model cu vădite veleități de familist sportiv: spațios, dinamic și economic. Masa mică favorizează o agilitate remarcabilă și un consum redus. Are cele mai rapide accelerații, dar cutia manuală lungă penalizează reprizele, care sunt destul de lente.
Kia Sportage 2.0 DSL GT Line AT 4×4
Pachetul oferit de Kia este extrem de atractiv: preț mic, dotări cuprinzătoare, confort deosebit și, nu în ultimul rând, garanție ridicol de mare, neatinsă de concurenții din test. Motorul puternic se armonizează perfect cu transmisia, oferind un rulaj relaxant. Este însă destul de soft, dinamica nefiind unul din punctele lui forte, iar ruliul în viraje este relativ mare.
Ford Kuga 2.0 TDCI 4WD Titanium Powershift
Cel mai polivalent model din test este o alegere bună dacă nu puneți pe primul plan prețul. El oferă combinația ideală între confort și dinamică, de aceea îi va mulțumi fără efort pe cei mai mulți șoferi. Îl penalizează, însă, greutatea mare, care își pune amprenta asupra accelerațiilor și a consumului real de motorină.
Verdict AutoExpert
![verdict Kuga Sportage Ateca](https://autoexpert.ro/wp-content/uploads/2017/05/verdict-21-300x200.jpg)
DATE TEHNICE | Ford Kuga | Kia Sportage | Seat Ateca |
---|---|---|---|
Model | 2.0 TDCI 4WD 180 CP Titanium Powershift | 2.0 DSL GT Line AT 4x4 | 2.0 TDI Excellence 4Drive |
Motor/nr.cilindri | L4, turbodiesel | L4, turbodiesel | L4, turbodiesel |
Cilindree (cmc) | 1.997 | 1.995 | 1.968 |
Putere maximã/turație (CP/rpm) | 180/3.500 | 185/4.000 | 150/3.500-4.000 |
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm) | 400/2.000-2.500 | 400/1.750-2.750 | 340/1.750-3.000 |
Transmisie | integralã | integralã | integralã |
Cutie de viteze | automatã, 6 trepte | automatã, 6 trepte | manualã, 6 trepte |
L/l/h (mm) | 4.531/1.838/1.703 | 4.480/1.855/1.635 | 4.363 /1.841 /1.601 |
Ampatament (mm) | 2.690 | 2.670 | 2.638 |
Diametru de bracaj (m) | 11,9 | 11,2 | 10,9 |
Tip pneuri | Pirelli Scorpion Winter | Pirelli Sottozero 3 | Continental ContiWinterContact |
Dimensiuni pneuri | 235/50 R18 | 245/45 R19 | 225/50 R18 |
Masã la gol/Sarcinã utilã (kg) | 1.716/514 | 1.615/635 | 1.548/552 |
Volum portbagaj (l) | 456-1.603 | 503-1.492 | 485-1.579 |
Accelerație 0-100 km/h (s) | 10 | 9,5 | 9 |
Vitezã maximã (km/h) | 200 | 201 | 196 |
Consum mixt (l/100 km) | 5,2 | 6,3 | 5,1 |
Emisii CO2 (g/km) | 134 | 166 | 129 |
Volum rezervor (l) | 60 | 62 | 55 |
Mãsurãtori Quattroruote | |||
Accelerații | |||
0-60 km/h (s) | 4,3 | 4,3 | 3,5 |
0-100 km/h (s) | 10,2 | 9,7 | 8,4 |
0-130 km/h (s) | 17,9 | 15,9 | 14,7 |
1 km cu start de pe loc (s) | 31,9 | 31,1 | 30,1 |
REPRIZE | |||
Reprizã 70-90 km/h în D | 3,7 | 3,3 | 8,9 (tr. a VI-a) |
Reprizã 70-120 km/h în D | 10,6 | 8,7 | 18,8 (tr. a VI-a) |
PERFORMANȚE DINAMICE | |||
Vitezã maximã (km/h) | 195,428 | 197,1 | 199,176 |
Tur de circuit Vairano | |||
Timp (s) | 13257 | 13114 | 12923 |
Frânare de la 100 km/h | |||
La gol, rece (m) | 41,8 | 40,2 | 39,5 |
Sarcinã maximã, rece (m) | 42,9 | 43,3 | 41,2 |
Sarcinã maximã, cald (m) | 42,5 | nc | 41 |
Consum | |||
la 90/100/130 km/h (l) | 5,61/6,29/8,49 | 5,58/6,25/8,47 | 5,23/5,85/8,06 |
În oraș/drum național/autostradã (l) | 9,53/7,35/8,41 | 9,52/7,14/8,13 | 7,10/5,99/7,69 |
Consum în test (l/100 km) | 8,8 | 8,33 | 6,94 |
Autonomie (km) | 681 | 744 | 794 |
Masã și dimensiuni | |||
Masã mãsuratã (kg) | 1.901 | 1.877 | 1.659 |
Distribuție mase (%) | 58-42 | 60-40 | 58-42 |
Volum portbagaj (l) | 436 | 465 | 421 |
Zgomot interior | |||
La 50 km/h pe asfalt (dB(A)) | 55,9 | 53,7 | 53,9 |
La accelerare maximã (dB(A)) | 70,3 | 71,8 | 81,1 |
COSTURI&GARANȚIE (lei cu TVA) | |||
Impozit anual (lei/an) | 179 | 179 | 179 |
Interval revizii (km) | 20.000 | 30.000 | 15.000 |
Costuri revizii pentru 60.000 km | 2.587 | 3.024 | 3.303 |
Garanție | 2 ani fãrã limitã de km | 7 ani sau 150.000 km | 4 ani sau 120.000 km |
Garanție împotriva coroziunii | 12 ani | 12 ani | 12 ani |
Preț comparat (euro cu TVA) | 37.850 | 31.414 | 32.076 |
1 thought on “Test drive Ford Kuga vs Kia Sportage vs Seat Ateca”
Nu stiu de unde ati obtinut specificatiile legate de portbagaj la Ateca dar nu sunt corecte. Valorile corecte mai jos:
– Volum portbagaj 4×2 (510 litri)
– Volum portbagaj 4×4 (485 litri)
Poate reusiti sa faceti corecturile necesare si in articol si anexa