Test Honda CR-V 2.0i-VTEC Elegance: pentru familiști

Honda CR-V

Mai merită să cumperi o mașină al cărei ciclu de viață se sfârșește, sau e mai bine să aștepți noul model? Am testat Honda CR-V, care nu se mai află la prima tinerețe, dar care până recent a deținut titlul de cel mai vândut SUV din lume. Foto: Bogdan Paraschiv

La fel de atractivă ca întotdeauna, dar mai accesibilă ca oricând: Honda CR-V beneficiază la sfârșit de carieră de discounturi de până la 3.500 euro. Sună aproape irezistibil, dar merită cumpărată, sau mai bine așteptăm apariția succesorului? Pentru a afla, am ales versiunea de 2 litri pe benzină, cuplată la o cutie automată cu cinci trepte. Cât de bună este CR-V?

Honda CR-V
Este atât de bună, încât ocupă primul loc în clasamentul vânzărilor de SUV-uri la nivel global în 2016 și locul cinci între cele mai vândute cinci mașini din lume, în urcare cu două poziții față de anul precedent. Nu mai puțin de 750.346 unități a vândut Honda anul trecut, în progres cu 5,7% față de 2015.

 

 

 

 

Honda CR-V
Vânzările excepționale se datorează în primul rând calității fabricației. A fost suficient să urc la volan pentru a remarca robustețea cu care au fost asamblate panourile din interior. Bordul combină elementele tipice autoturismelor, precum liniile rotunjite și ergonomia bună, cu soliditatea caracteristică mașinilor de teren, dată de materialele rezistente, care însă puteau fi mai moi pe alocuri.

 

 

 

Honda CR-V

Pe lista de dotări a echipării Elegance se află excelentul sistem multimedia Honda Connect, cu ecran tactil de 7 inch, care adoptă în zona laterală butoane fizice în locul celor virtuale și astfel creează un feedback ameliorat în utilizare. În plus, sistemul se mișcă cursiv, are o rezoluție bună și, deși nu are o grafică spectaculoasă, are un meniu intuitiv și o mulțime de opțiuni de conectare a telefonului sau a unui player muzical, grație funcțiilor mirroring și hotspot Wi-Fi.

 

 

Honda CR-VDar piesa de rezistență este înălțimea postului de conducere, care-mi oferă o vizibilitate excelentă asupra drumului și a obstacolelor, dublată de camera video pentru marșarier. În spate, lucrurile devin impresionante: intru prin deschiderea mare a ușii și observ spațiul uriaș la genunchi și cap, sprijinit din plin de lățimea habitaclului, care permite condiții excelente de călătorie pentru trei persoane. Dacă vă decideți să stați la mijloc, veți aprecia șezutul și spătarul plate, dar și lipsa tunelului central, care ar fi limitat libertatea de mișcare a picioarelor.

 

 

Honda CR-VIar ca să-i întregească imaginea de mașină practică, specialiștii niponi au dotat CR-V cu sistemul Magic Seats, care rabate spătarul și șezutul banchetei simultan, folosind un ansamblu de pârghii. Tot ce trebuie să fac este să acționez clapetele din portbagaj pentru a elibera un volum de 1.669 litri și o suprafață aproape plată. Dar n-o fac, pentru că, chiar și cu spătarul ridicat, portbagajul este uriaș: 589 litri. Mai mult chiar, forma regulată permite transportul obiectelor voluminoase, iar pragul de încărcare situat foarte jos facilitează urcarea obiectelor grele. Concluzionând, CR-V este un excelent SUV pentru familii, care oferă spațiu din abundență atât în habitaclu, cât și în portbagaj.
Honda CR-VMă întorc pe scaunul șoferului pentru a testa comportamentul dinamic al mașinii și încep cu o tură prin oraș, unde descopăr o mașină relaxantă, ușor de condus. Senzația de confort este amplificată de transmisia automată cu convertizor de cuplu și cinci trepte, care schimbă fără șocuri, și mai ales de suspensia foarte confortabilă. Remarc un consum urban de aproximativ 12 l/100 km în condițiile unui trafic normal. Poate părea mult, dar dacă țin cont de mărimea mașinii, de transmisia automată și de tracțiunea integrală, devin brusc indulgent. Mai ales că motorul funcționează silențios, fără vibrații, iar elementele bine asamblate păstrează liniștea la trecerile peste denivelări.

 

Honda CR-VResetez computerul de bord și ies pe drum național, unde greutatea de 1.589 kg a mașinii obligă transmisia să schimbe treptele la turații ridicate în depășiri. Ajung la Breaza cu un consum de 8 l/100 km și încep să urc rampele abrupte și virajate. Motorul se turează în cel mai tipic stil Honda, iar puntea spate independentă păstrează bine contactul cu asfaltul, dar transmisia care schimbă lent și suspensia moale știrbesc din entuziasm. În regim off-road, mă pot baza pe tracțiunea integrală și pe asistența la coborârea pantelor, singura mea grijă rămânând garda la sol de 16,5 cm.

 

Verdict AutoExpert

Honda CR-VHonda CR-V reprezintă o bună alegere pentru familiști, fiind robustă, confortabilă și foarte spațioasă. În plus, garanția de 5 ani sau 160.000 km este foarte atrăgătoare pentru cei atenți cu bugetul. Trebuie doar să vă obișnuiți cu consumul relativ mare și veți avea o excelentă mașină de familie.
DATE TEHNICEHonda CR-V
Model2.0i-VTEC Elegance
Motor/ nr. cilindriL4, aspirat
Cilindree (cmc)1.997
Putere max./tur. (CP/rpm)155/6.500
Cuplu max./tur. (Nm/rpm)192/4.300
Transmisieintegrală
Cutie de vitezeautomată, 5 trepte
L/l/h (mm)4.605/1.820/1.685
Ampatament (mm)2.630
Volum portbagaj (l)589
Masă la gol (kg)1.589
Accelerație 0-100 km/h (s)12,3
Viteză maximă (km/h)182
Consum urb./extraurb./mixt (l/100 km)10,1/6,2/7,7
Emisii CO2 (g/km)179
Măsurători AUTOEXPERT
Consum în test (l/100 km)9,8
Preț (euro cu TVA)31.788

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Ferrari F80 AutoExpert.ro

Mi-am configurat cel mai tare Ferrari F80

Ferrari tocmai a lansat noul model-vedetă: F80. Pentru că mă lupt zilnic să devin miliardar, m-am jucat cu configuratorul acestuia și iată

Scroll to Top