Mister V
Clasa V de la Mercedes-Benz stabileşte noi standarde în segmentul său, îl înlocuieşte cu success pe Viano şi devine, astfel, primul MPV de lux din istorie, cu până la 8 locuri şi tehnologie care se regăseşte la bordul limuzinelor de clasă mare.
Într-o piaţă în care consumatorii pun din ce în ce mai mult accent pe caracterul premium, cineva trebuia să revoluţioneze şi segmentul autoutilitarelor de transport persoane. Şi, cine putea să o facă mai bine decât Mercedes-Benz, care a ridicat prin fiecare nouă generaţie ştacheta. Autoutilitarele de transport persoane sunt acele maşini, de regulă negre, pe care le vedem cel mai des folosite în transportul clienţilor marilor lanţuri hoteliere. Au un aer misterios, inspiră siguranţă şi sunt conduse cu preponderenţă de gulere albe, atent selecţionate.
A venit momentul ca Mercedes-Benz să ofere o nouă generaţie denumită simplu Clasa V, un model despre care toată lumea discută, dar imaginile se lăsau aşteptate. Exceptând interiorul, acestea s-au lăsat aşteptate până în momentul premierei mondiale din Munchen, eveniment la care am participat alături de alţi 300 de jurnalişti din întreaga lume. Aşteptarea a meritat deoarece, fie că vrem sau nu să recunoaştem, noua vedetă nu a făcut doar un pas, ci un mare salt. Totodată, noului model i s-au atribuit voit şi atributele MPV şi o sarcină în plus: să atragă clienţii de Clasa R, model care şi-a încheiat activitatea anul trecut.
La nivelul exteriorului, Clasa V este integrată cu succes în noul limbaj de design al mărcii, cu multe elemente care fac trimitere la noua Clasa S şi noua Clasă C 2014. Aşa cum îi stă bine unui autovehicul versatil, posibilităţile de configurare sunt multiple: două linii de echipare Clasa V şi Clasa V Avantgarde (fiecare poate fi configurată cu un pachet Sport Exterior şi unul de Design Interior), două ampatamente, trei lungimi ale caroseriei (de la 4.895 mm la 5.370 mm) şi trei motorizări diesel. Încă de la apariţia primei fotografii oficiale cu interiorul, aşteptările erau mari şi, trebuie să recunosc, acestea mi-au fost depăşite. Standardele au fost ridicate nu doar prin materialele alese pe sprânceană, ci şi prin modul, fără cusur, prin care acestea au fost puse cap la cap. Cea mai spectaculoasă zonă este planşa de bord, unde am regăsit acelaşi layout de la noua Clasa C şi un sentiment plăcut de “Clasa S a autoutilitarelor”.
Versiunea standard înseamnă 2+2+2 locuri, primul rând de scaune din spatele şoferului putând fi orientat către partea din faţă sau către pasagerii aflăţi pe ultimul rând. Opţional, fiecare rând mai poate primi câte un fotoliu şi astfel se ajunge la capacitatea maximă de transport – 8 persoane. Pentru un plus de confort, recomandăm varianta de 6 locuri şi masă rabatabilă între rândurile din spate. Sistemul inteligent de configurare se păstrează şi la nivelul portbagajului, care se deschide acum în două secvenţe (luneta separat) şi include un rulou de departajare care poate susţine până la 50 de kg şi, în funcţie de echipare, este asistat electric.
Nu mai puţin de 11 sisteme de asistenţă se preocupă în permanenţă de confortul şi siguranţa pasagerilor. Pe lista scurtă putem trece Distronic Plus, Crosswind Assist, Collision Prevetion Assist, Traffic Sign Assist, Attention Assist sau Pre-Safe alături de o brigadă formată din 6 airbaguri. Derivată din platforma actualului Viano, Clasa V vine cu o nouă suspensie McPherson pentru puntea fată şi un nou sistem de direcţie împrumutat de la noua Clasa C, dar care a suferit modificări de soft şi a primit alţi senzori. Pachetul de motorizări este oferit în trei versiuni derivate ale motorului diesel de 2,1litri cu patru cilindri în linie: V200 CDI cu 136 CP, V220 CDI cu 163 CP şi V250 BlueTEC şi 190 CP. Indiferent de indicativul ales, sub capote se află acelaşi motor de 2,1 litri care propulsează gama de modele Mercedes-Benz de la Clasa A până la Clasa S.
Aceste motorizări sunt cuplate la o cutie de viteze manuală cu 6 trepte sau la o cutie de viteze automată 7G-Tronic Plus, cu comutator şi padele aflate în spatele volanului. Marea provocare vine de la indicativul 250 BlueTEC Euro 6, care reuşeste aceleaşi performanţe ca actualul Viano propulsat de motorizare V6 diesel, dar realizează un consum de carburant mai mic cu 28% (numai 6 l/100 km în regim mixt).Versiunea C220 CDI se laudă cu un consum mixt de carburant de 5,7 l/100km şi 149 g CO2/km, lider în segmentul său. De placerea condusului se ocupă funcţia Agility Select care îţi permite să alegi între modurile Sport, Confort sau Manual, oferă până la 480 Nm în boost şi îţi permite să atingi 0-100 km/h în numai 9,1secunde.
Noua Clasă V redefineşte noţiunea de autoutilitară (intervale mai mari de service, la fiecare 40.000 de km, faţă de 25.000 km la Viano) şi deschide segmentul MPV-urilor premium prin multiple posibilităţi de configurare şi tehnologie de ultimă generaţie pentru un preţ mediu de 42.900 de euro pentru piaţa din Germania. Acesta va ajunge şi în România începând cu luna iunie, producţia începând în martie la uzina din Spania.