TEST MINI Cooper S Convertible. De mai bine de două decenii, MINI a ales să fie diferit și să ofere o mașină decapotabilă în clasa mini/mică pe segmentul premium. A reușit, astfel, să se distanțeze și să fie produs în peste 330.000 de unități. Acum este timpul pentru o nouă generație.
Greu de găsit o mașină din clasa mică ce poate fi denumită emblematică pentru industria auto. Nu trebuie să fii mare pasionat de mașini pentru a recunoaște un MINI, chiar dacă nu ar avea nicio siglă montată pe caroserie. Poate nu veți identifica exact varianta, dar cu siguranță veți ști că este un MINI. Celelalte două exemple emblematice din clasă sunt VW Beetle și Fiat 500. Dar singurul dintre acestea care are un statut veritabil de vehicul premium este reprezentantul britanic. Desigur, marca aparține acum mărcii BMW, dar asta nu face decât să-i sporească statutul de vehicul special, construit după rigorile unei mărci care a dat lumii modele speciale și a creat un adevărat cult la nivel mondial.
Imagine de impact
Deși testele realizate au avut loc în Statele Unite la Los Angeles și în împrejurimi, MINI Convertible a atras multe priviri. Fiind deja o mașină cult, MINI și-a găsit mulți adepți pe continentul american și se bucură de notorietate și apreciere din partea cumpărătorilor. Cel puțin asta am înțeles după semnele amabile și figurile zâmbitoare ale altor posesori de MINI, mai vechi sau mai noi, decapotabile sau nu.
Ce atrage la mașină, pe lângă faptul că este decapotabilă, este alura de buldog britanic, cu o parte frontală destul de masivă pentru un vehicul de clasă mică. Dar, cu toate acestea, nu se poate spune că-i lipsește eleganța. Caroseria desenată într-un stil destul de aerodinamic se remarcă prin capota motorului puțin mai umflată și parbrizul înclinat.
Distracție în patru
Desigur, la o asemenea clasă este greu de făcut o mașină cu patru locuri suficient de confortabilă. Dacă este decapotabilă, atunci lucrurile se complică și mai mult pentru că, pe lângă pasageri, mai trebuie lăsat loc și pentru sistemul de decapotare și plafon. Cu toate acestea, MINI a reușit să le înghesuie pe toate într-un vehicul ce abia depășește 3,8m lungime. Desigur, sacrificii s-au făcut la capitolul spațiului de la picioare al pasagerilor din spate. Aceștia vor sta destul de incomod și înghesuiți la drum lung, mai ales dacă sunt persoane adulte. Dar pe distanțe scurte, în orașe, nu ar fi vreo problemă. Sigur, cine se gândește la MINI Convertible că ar fi un vehicul de familie se cam înșeală. Portbagajul de 215 de litri (când mașina este acoperită) nu este chiar încăpător, dar poate fi utilizabil pentru deplasările în concediu pentru două persoane, cu tot cu bagajele pentru o săptămână.
Deplasările sunt plăcute cu mașina decapotată, iar un sistem integrat contorizează cât timp s-a mers cu mașina descoperită.
Motorizări pentru toți
MINI Convertible este disponibil cu o gamă largă de motorizări, turbodiesel sau cu benzină, de la 102 CP la 231 CP. Noi am avut la dispoziție versiunea Cooper S de 192 CP. Spre deosebire de generațiile anterioare, care mizau pe un motor de 1,6 litri, acesta este dotat cu un doi litri turbo ce permite obținerea unui cuplu motor maxim pe o plajă de turații între 1.250 și 4.800 de rotații pe minut. Drept urmare, mașina poate accelera liniar în aproape orice treaptă. Desigur, dacă se alege o transmisie automată aceasta va selecta treapta optimă în funcție de cât de tare se apasă pedala de accelerație și viteza mașinii.
Rigiditate în cabrio
- Rigiditate structurală asemănătoare unui coupe
- Poziție la volan foarte bună
- Transmisie automată performantă
- Portbagaj mic, de maxim 215 de litri
Decapotabilele au în general o rigiditate mai scăzută decât versiunile coupe din care derivă. Noul MINI a fost, și la acest capitol, o surpriză plăcută. Stabilitatea pe viraje și răspunsul oferit de suspensii este peste așteptări.
Deși drumurile pe care am mers nu erau chiar cele mai line și erau foarte virajate, nu am sesizat semne de torsionare a caroseriei sau zgomote care să dea de înțeles că ar mai fi de lucrat la structură. Cu acoperișul pus, senzația de coupe era diminuată doar de aspectul plafonului din interior. Suspensiile independente, o altă particularitate a mașinii în clasa sa, absorb foarte bine denivelările, dar totodată asigură o bună aderență pe virajele abordate mai rapid. Pe total, experiența acumulată din cele 330.000 de mașini decapotabile vândute anterior își spune din plin cuvântul iar, acum, MINI este deja un cabrio matur, dezirabil pentru cine vrea o decapotabilă cu stil și personalitate.
Verdict AutoExpert
MINI a prins din ce în ce mai mulți adepți, iar noua versiune decapotabilă ne convinge prin ținuta de drum și finisajele de calitate. Desigur, prețurile nu vor putea fi prea mici, având în vedere că vorbim, totuși, despre un cabriolet premium.DATE TEHNICE | MINI |
---|---|
Model | Cooper S Convertible |
Motor/nr.cilindri | L4, turbo, benzină |
Cilindree (cmc) | 1.998 |
Putere maximă/turație (CP/rpm) | 192/5.000-6.000 |
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm) | 280/1.250-4.600 |
Transmisie | față |
Cutie de viteze | 6 tr. man./ 6 tr.aut. |
L/l/h (mm) | 3.850/1.727/1.415 |
Ampatament (mm) | 2.495 |
Masă la gol/sarcină utilă (kg) | 1.350/460 |
Volum portbagaj (l) | 160-215 |
Accelerație 0-100 km/h (s) | 7,2/7,1 |
Viteză maximă (km/h) | 230/228 |
Consum u./extr./mixt (l/100 km) | 7,8/4,9/6,0 - 7,1/4,8/5,6 |
Normă poluare/emisii CO2 (g/km) | 139/131 |
Preț (euro cu TVA) | de la 29.400 |