O dată cu îmbunătățirile aduse la Qashqai, Nissan a actualizat și modelul X-Trail ce trebuie să facă față unui nou val de concurenți.
Cererea pentru SUV-urile de clasă medie cu opțiune de șapte locuri este în creștere în Europa, iar constructorii încearcă să vină în întâmpinarea clienților cu modele noi. Noua Skoda Kodiaq, viitorul VW Tiguan Allspace care va apărea în două luni și noul Renault Koleos (fără opțiune de 7 locuri) sunt noii rivali ai lui X-Trail. Față de Qashqai, X-Trail dispune în plus de la finalul anului trecut de dieselul de 2 litri și 177 CP (vezi testul din AutoExpert ediția de aprilie).
Ca și Qashqai, X-Trail a fost supus unui make-up stilistic care include faruri noi (cele cu LED de la Tekna au acum și funcție adaptivă), proiectoare de ceață noi, finisaje cromate noi ale protecțiilor laterale, o nouă gamă de jante de 17 și 18 inch și patru culori noi. La interior, volanul este complet nou ca și la Qashqai, fiind standard la toate versiunile. Nivelul de top Tekna dispune standard de tapițerie din piele și scaune încălzite față și spate, ultima opțiune fiind standard și la rivalii de la Hyundai.
Ca și la Qashqai, X-Trail dispune de un sistem audio de la BOSE special proiectat cu opt difuzoare și amplificator digital pe 8 canale și de un sistem multimedia cu navigație cu ecran tactil și interfață nouă, standard de la N-Connecta. Programul ProPilot de conducere semiautonomă va fi disponibil și la X-Trail din 2018. La versiunea cu cinci locuri, volumul portbagajului a crescut de la 550 la 565 litri, în timp ce la versiunea cu 7 locuri a rămas neschimbat, de 445 litri. Toate versiunile dispun de sistemul de partiționare inteligentă a portbagajului Flexible Luggage Board System, iar de la nivelul N-Connecta în sus se oferă standard deschidere hands-free a portbagajului.
Gama de motorizări rămâne neschimbată. Noi am condus versiunea de top de 177 CP cu transmisie manuală care mi se pare o alegere ideală mai ales dacă se optează pentru versiunea cu șapte locuri. Diferența de consum față de versiunea de 1,6 litri este mică, iar performanțele dinamice sunt sensibil mai bune mai ales în sarcină. Subiectiv, zgomotul dieselului de 2 litri este mai prezent la accelerații decât în cazul fratelui mai mic de 1,6 litri montat pe Qashqai și X-Trail are o inerție mai mare și se înclină mai mult pe viraje decât Qashqai. Pe macadam însă, suspensia suplă oferă mult confort în stilul tradițional Nissan.
- Opțiune de șapte locuri
- Dieseluri economice
- Suspensie suplă în off-road
- Tracțiune eficientă în off-road
- Calitate și materiale în progres
- Diesel de 2 litri relativ zgomotos în accelerare
- Tren de rulare reglat destul de soft
DATE TEHNICE | Nissan X-Trail |
---|---|
Model | 2.0 Diesel |
Motor/ nr. Cilindri | L4, turbodiesel |
Cilindree (cmc) | 1.995 |
Putere maximă/turație (CP/rpm) | 177/3.750 |
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm) | 380/2.000 |
Transmisie | integrală |
Cutie de viteze cutie | manuală, 6 trepte |
L/l/h (mm) | 4.690/1.820/1.710 |
Ampatament (mm) | 2.705 |
Volum portbagaj (l) | 445/565-1.996 |
Masă la gol (kg) | 1.72 |
Accelerație 0-100 km/h (s) | 9,4 |
Viteză maximă (km/h) | 204 |
Consum mixt (l/100 km) | 5,6 |
Emisii CO2 (g/km) | 149 |