Teste auto individuale

Test Opel Astra facelift 1.5 Diesel Elegance: Cumpătat

Unul dintre cele mai populare modele din gama Opel, modelul compact Astra, a trecut de curând printr-un facelift. Am pus la încercare modelul Astra facelift echipat cu motorul diesel de 1.5 litri și 122 CP.

Foto: Bogdan Paraschiv

În condițiile în care propulsoarele diesel au căzut în dizgrația publicului, Opel nu vrea să renunțe la acest tip de motor și oferă pe gama modelului compact Astra facelift unitatea turbodiesel de 1.5 litri în două variante de putere: 105 și 122 CP.

Chiar înainte ca pandemia de coronavirus să ne închidă în case, am reușit să facem un test cu modelul Opel Astra facelift echipat cu motorul turbodiesel cu trei cilindri de 1.5 litri și 122 CP.

Motorizare diesel cu trei cilindri

Propulsorul de 1.496 cmc are trei cilindri și a fost dezvoltat de Opel, înainte de preluarea mărcii germane de către grupul francez PSA. Deși cilindreea este similară cu a unităților diesel folosite de Peugeot/Citroen, motoarele franceze au patru cilindri în loc de trei ca propulsorul german.

Pe modelul nostru de test am primit noul motor de 1.5 litri ce dezvoltă 122 CP la 3.500 rpm și un cuplu maxim de 300 Nm între 1.750 și 2.500 rpm asociat cu cutia de viteze manuală cu șase trepte. Aceasta este etajată lung, iar în oraș vei folosi preponderent treptele doi și trei. La drum lung, însă, etajarea lungă a cutie ajută motorul să opereze în regim economic.

Având doar trei cilindri, unitatea diesel de 1.5 litri de sub capota modelului Opel Astra facelift este ceva mai zgomotos și aduce o serie de vibrații în habitaclu, dar fără a deveni deranjant. Motorul este extrem de eficient din punct de vedere al consumului de carburant, chiar și în oraș computerul de bord atingând cifre ca 5 litri/100 km, atunci când traficul a fost lejer.

La ore de vârf și chiar când am mai exagerat cu pedala de accelerație, consumul nu a crescut niciodată mai mult de 6.5 litri/100 km. Este unul dintre cele mai economice automobile din clasa compactă pe care l-am întâlnit în ultima vreme. Însă, nu este neapărat o mașină de oraș. Vibrațiile motorului, sistemul start-stop perfectibil și cutia de viteze etajată lungă nu-l recomandă pentru uz zilinc urban.

Opel Astra facelift 1.5D este mai degrabă indicat celui care are de făcut drumuri mai lungi și dese în afara orașului. Este o mașină de navetă excelentă datorită consumului redus de carburant și confortului oferit celui de la volan.

Confort și habitaclu

Odată cu faceliftul primit, Astra are acum și o suspensie îmbunătățită cu amortizoare noi ce promit un plus de confort la rulare. Acest lucru se simte la utilizarea urbană, Astra facelift trecând elegant peste denivelări și linii de tramvai fără a își deranja prea mult pasagerii.

Insonorizarea habitaclului a fost și ea îmbunătățită, zgomotele exterioare fiind bine filtrate. Opel și-a echipat noul model cu sistemul multimedia Navi Pro preluat de la modelul mai mare Insignia. Grafica este modernă și plăcută, iar sistemul răspunde suficient de rapid la comenzi. Noul sistem multimedia oferă inclusiv compatibilitate cu Apple Car Play și Android Auto.

Planșa de bord este și ea nouă și a fost preluată tot de la Insignia. Instrumentele de bord sunt parțial digitale, iar cele două zone ale ecranului sunt configurabile. Opel mai oferă sistem de încărcare wireless pentru telefonul mobil, parbiz încălzit, sistem audio Bose și o cameră pentru mersul cu spatele cu o rezoluție excelentă.

Pe modelul de test care a venit în echipare Elegance, sistemul multimedia Navi Pro este inclus în pachetul Ultimate (4.500 euro) ce mai include geamuri spate fumurii, cheie inteligentă, praguri cromate cu inscripția Opel, jante aliaj 17 inch vopsite în negru și proiectoare ceață.

În ceea ce privește faceliftul optic exterior, doar un ochi foarte ager va observa diferențele aduse părții frontale unde grila și spoilerul au fost modificate.

Prețurile pentru versiunea diesel cu facelift a modelului Opel Astra hatchback încep de la 21.200 euro. Pentru modelul de test în echiparea Elegance plus o serie de dotări opționale, prețul este 31.290 euro (TVA inclus).

Citește și test drive cu noul Opel Corsa

Verdict AutoExpert

Opel Astra rămâne un concurent puternic în clasa compactă, unde are de înfruntat o concurență acerbă formată din modele ca noul Volkswagen Golf 8, Ford Focus sau Renault Megane. În versiunea diesel, Astra facelift are însă atu-ul unei eficiențe excelente în ceea ce privește consumul de carburant. Modelul echipat cu motorul 1.5D de 122 CP se pretează cel mai bine celor care au de făcut drumuri lungi și dese.

 

  • Motor diesel foarte economic
  • Suspensie confortabilă
  • Interior îmbunătățit
  • Motorul diesel cu trei cilindri zgomotos
  • Sistem start-stop ineficient

 

DATE TEHNICEOpel
ModelAstra 1.5D 122 CP Elegance
Motor/ nr. cilindriL3, turbo
Cilindree (cmc)1.496
Putere maximă/turație (CP/rpm)122/3.500
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)300/1.750-2.500
Transmisiefață
Cutie de viteze manuală 6 trepte
L/l/h (mm)4.370/1.485/1.809
Ampatament (mm)2.662
Volum portbagaj (l)370
Masă la gol (kg)1.371
Accelerație 0-100 km/h (s)10.3
Viteză maximă (km/h) 210
Consum mixt (l/100 km)4.4
Emisii CO2 (g/km)116
Preț (euro cu TVA)21.200
Dragoș Băltățeanu

Leave a Comment

Adresa email nu va fi afisata public. Câmpurile cu steluță sunt obligatorii*

Articole recente

ACAROM: Producția de mașini a urcat la 466.838 de vehicule

Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost…

3 zile în urmă

Activitate oprită la RAR din cauza unui „incindent tehnic neprevăzut”

Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. Și…

3 zile în urmă

Dacia Duster: De la low cost în marea finală

Nu este un secret faptul că noua eră Dacia, sub umbrela Renault, a pornit cu ideea de a oferi “țărilor…

4 zile în urmă

Siguranță mai mare pe șosele: Bosch lansează un serviciu inovator în timp real pentru milioane de vehicule

Ceață densă, ploaie abundentă, un autovehicul avariat după o curbă: în traficul rutier, astfel de evenimente care apar brusc pot…

4 zile în urmă

Sindicatul Volkswagen propune reduceri salariale pentru a evita închiderea uzinelor

Angajații Volkswagen au propus economii de 1,5 miliarde de euro, cu condiția ca societatea să renunțe la închiderea fabricilor din…

4 zile în urmă

Clasamentul celor mai vândute mărci de pe piața europeană în 2024

Vânzările de mașini noi din Europa s-au majorat în octombrie cu doar 0,1% astfel încât creșterea pe nivelul primelor zece…

5 zile în urmă