Test Porsche 911 Carrera S (992) – cel care face regulile

Porsche 911 Carrera S

Pentru a ține pasul cu vremurile, 911 a luat din nou o gură din elixirul tinereții veșnice,  deși în realitate, noua generație este în esență același automobil de curse în haine de stradă care pare să nu se fi schimbat deloc. Oare…?. Am încercat să aflu răspunsul pe pistă chiar de la Porsche 911 Carrera S .

Foto: Bogdan ParaschivDe fiecare dată când îmi intră pe mână o nouă generație Porsche 911, exercițiul favorit este să caut diferențele. Concluzia este de fiecare dată aceeași, am impresia unui deja-vu.

Porsche 911 Carrera S

De peste 56 de ani, Ferdinand Alexander Porsche a înzestrat acest model cu un fel de scut de protecție împotriva timpurilor. Astfel, pentru a distinge 992 de vechiul 991 și de celelalte șase generații care ne-au înflăcărat imaginația, trebuie să observăm atent nervurile de pe capota portbagajului, sau linia optică ce conectează lămpile spate și care are dedesubt logo-ul Porsche.

Porsche Ruf SCR Rodeo

Restul sunt detalii, rafinamente de design, lucruri mici, dar care trebuie luate și analizate atent unul câte unul. Fiecare având câte o trasătură care arată preocuparea constructorului pentru performanță și dinamică. Aceste detalii nu trebuie în niciun caz subestimate, pentru că fiecare în parte ne asigură că și după mai bine de jumătate de secol încă vorbim despre acest Porsche cu interes și respect.

Pentru a studia în profunzime transformarea lui 911 am ales pista circuitului MotorPark, locul perfect pentru a pune în scenă cei patru actori ai sportivității: motor, cutie de viteze, ținută de drum, frâne.

Momentul adevărului

O cunoștiință veche și totuși nouă, deoarece 992 este o actualizare profundă a fostei generații. Începând cu motorul, care în versiunea testată este cel de bază, turbo, de trei litri ce a debutat în gamă în urmă cu trei ani. Vine însă cu 30 de cai putere în plus. Dar nu asta este important, ci modul în care livrează puterea: liniar și agresiv.

Porsche 911 Carrera S

Boxerul cu șase cilindri are abilitatea unui prestidigitator. Bagheta magică o reprezintă cutia PDK care face totul pentru a-i pune perfect în valoare performanțele. Merită aici menționat și faptul că în scenă a intrat și treapta a 8-a, perfectă pentru cruising-ul pe autostradă, dar inutilă între „bordurile” din oraș.

Un detaliu interesant, indirect prezența sa a făcut posibilă redistribuirea primelor șapte rapoarte într-o manieră mai rațională, treptele sunt acum mai scurte.

Cu toate acestea, abilitatea monstruasă de a asista conducerea, chiar și pe pistă, în modul automat a rămas neschimbată, fiind impresionantă. Astfel, în „Sport Plus”, se poate rula în turații înalte fără a fi nevoie să se atingă padele: PDK-ul selectează permanent treapta ideală la momentul portivit.

Porsche 911 Carrera S

Da, îți fură puțin din plăcerea de a pilota, ba chiar te poate frustra puțin, dar după câteva ture de pistă începi să te adaptezi și să te poți concentra mai mult asupra trasei și nu a extragerii puterii din motor. Ajungem și la un alt capitol: virajele.

Uitați de drifturi, de plecări necontrolate ale punții spate sau de broboane la tâmple. Dezvoltarea liniară a puterii și puntea spate direcțională fac ca dilogul transferului de mase între față și spate să fie și mai apropiat: tot ceea ce fac roțile din față  este completat de cele din spate.

Modul „wet” pentru un pilotaj sigur pe ud

Șoferul gestionează transferul de mase iar mașina răspunde în mod corespunzător: neutru sau supravirator, așa cum dorește.  Deși la o accelerare exagerată 911 are tendința de băga nasul la interior. Modul neutru este cel mai eficient. A fost adăugat acum și modul „wet” pentru asfalt ud.

Până acum trenul față mai ușor expunea adeseori mașina la acvaplanare, o carență speculată adeseori de față de rivalii săi. Acum mașina are un senzor „care ascultă” frecvențele acustice prezente în pasajele roților, iar când plouă prealertează anumite sisteme de siguranță și avertizează pilotul, care poate selecta respectivul mod prin butonul de pe volan, exact ca la curse.

Porsche 911 Carrera S

Performanțele sunt completate de o aerodinamică studiată în detaliu, fiecare gură de ventilație, fiecare linie, fiecare panou al caroseriei este desenat pentru a ajuta la direcționarea curenților de aer. Eleronul escamotabil electric, iese automat sau la cerere stabilizând spatele la viteze ridicate și ajutând la orpire când la frânarea puternică se transformă într-o frână aerodinamică. Interesant, acest eleron odată scos nu mai obturează vizibilitatea spre spate.

Apropo de setări, când ieși de pe pistă și treci pe „Normal” 911 devine, în felul său, confortabil și versatil. Este chiar plăcut să rulezi în treapta a opta cu o viteză de croazieră. Un ajutor la parcare, îl reprezintă posibilitatea de a ridica cu câțiva centimetri botul mașinii, în mod electronic.

Porsche 911 Carrera S

Un cockpit mai încăpător

Acum putem admira în voie habitaclul, care nu s-a schimbat prea mult cu excepția cockpitului care a devenit mai „orizontal”, însă și aici detaliile subliniază evoluția sa. Dispoziția tastelor și gurile de ventilație și reconfigurarea mai simplificată a tunelului median îi accentuează sportivitatea.

Apare acum un joystick pentru selecția treptelor, dar care să fi cinstiți  este mai mult original, decât neapărat frumos. Repertoriul impus de modernitate este constituit din ecranul tactil mare, multifuncțional. În privința tabloului de bord, puriștii vor trebui să facă câteva concesii și să se obișnuiască cu o trediție care a fost reinterpretată. Instrumentele fizice împărțite în cinci cadrane clasice sunt acum reproduse pe două afișaje digitale aflate de o parte și de alta a turometrului.

Pe de altă parte, nici nu putea rămâne mereu același, iar aceste actualizări pot avea gustul unei mici trădări, dar ele sunt modul în care 911 reușește să rămână veșnic tânăr.

În concluzie Porsche 911 este mai puțin mechiavelic, dar modul echilibrat și natural în care lasă regulile jocului în mâna ta este secretul prin care 911 continuă să câștige.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top